Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Tainele PĂRINTELUI CLEOPA. De ce nu e bine să-i urezi noroc cuiva

parintele_cleopa-180Părintele Ilie Cleopa (1912-1998), unul din marii duhovnici ai ortodoxiei, care a slujit la mănăstirea Sihăstria din Neamț, s-a arătat revoltat la un moment dat de faptul că în pomelnicele aduse la biserică mai mulţi credincioşi cereau să aibă parte de noroc în viaţă.
Părintele Cleopa susține că salutul ”Hai, noroc!” este unul blestemat. El îi ceartă în lucrarea sa pe creștinii care se roagă prin intermediul pomelnicelor pentru norocul semenilor lor.
Am văzut pe unele pomelnice pe care le aduceţi, că pomeniţi pe dracul Noroc, zicând : «pentru norocul fetei, pentru norocul băiatului, pentru norocul familiei». Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic? Voi ştiţi cine a fost Noroc? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete”, sunt cuvintele stareţului de la mănăstirea Sihăstria, preluate în volumul 7 al lucrării „Ne vorbeşte părintele Cleopa”, citat de adevarul.ro.

Părintele Cleopa susține că, până la venirea lui Iisus Hristos, oamenii se închinau la tot felul de zeităţi şi idoli, unii dintre ei fiind veneraţi şi în zilele noastre, iar printre ei se numără și acest ”Noroc”.

http://www.libertatea.ro/ultima-ora/tainele-parintelui-cleopa-de-ce-nu-e-bine-sa-i-urezi-noroc-cuiva-1302642

Lasati un raspuns