Interviu cu pr. dr. Tarciziu Șerban: Paștele împreună. De ce? Cum? Când?
După mai bine de 2000 de ani de la Învierea Domnului Cristos, Bisericile creștine nu sărbătoresc la aceeași dată acest eveniment fundamental al creștinismului. Redacția revistei „Actualitatea creștină” a stat de vorbă, despre acest subiect, cu pr. dr. Tarciziu Șerban, profesor de științe biblice la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității București. Interviul a apărut în numărul 4/2016 al revistei Arhidiecezei de București și pe situl Actualitatea-Crestina.ro.AC: Diferitele Biserici creștine – și chiar în cadrul Bisericii Catolice, de exemplu, latinii și orientalii – celebrează Învierea Domnului la date diferite. Cum s-a ajuns la acest lucru și cum se calculează data Paștelui?
Pr. dr. T Șerban: Din păcate, această întrebare revine an de an în această perioadă de primăvară. E drept că, în anii în care sărbătoarea Paștelui e celebrată de toate Bisericile în aceeași duminică, întrebarea are caracter de curiozitate. Însă când e un decalaj cât de mic, întrebarea capătă caracter de reproș la adresa responsabililor Bisericilor: Oare Isus Cristos a înviat de două ori? Dacă nu, de ce nu vă puneți de acord ca celebrarea să aibă loc la aceeași dată?
Această situație are, desigur, o istorie. În primii ani de după Rusalii, duminica a fost stabilită ca zi de comemorare a Învierii Domnului întrucât toți evangheliștii indică prima zi de după un sabat (o sâmbătă) ca fiind ziua în care Isus Cristos a învins moartea și s-a ridicat din mormânt. Mai apoi s-a dorit instituirea unei sărbători anuale mai deosebite care să reamintească, cu mai multă solemnitate, evenimentele pătimirii, morții și învierii Domnului. Acest lucru s-a realizat, însă, în cel puțin două moduri. Unii creștini (mai ales cei proveniți din iudaism) s-au atașat de ziua de 14 nisan (ziua de lună plină a primăverii), indiferent în ce zi din săptămână ar cădea, întrucât moartea lui Isus ar fi coincis cu sărbătoarea Paștelui iudaic, celebrat la această dată. Alții s-au atașat de ziua de duminică și celebrau Paștele în duminica de după echinocțiul de primăvară. Așa se face că în multe locuri (inclusiv la Roma), comunitățile creștine, în funcție de originea lor, celebrau Paștele la date diferite.
Conciliul din Niceea (325 d.Cr.) a pus capăt acestei situații, impunând ca toți să celebreze Paștele în prima duminică, după prima lună plină, după echinocțiul de primăvară. Lucrurile au mers bine așa vreme de secole. O schimbare s-a produs când Papa Grigore al VII-lea a reformat calendarul întrucât cel în uz (instituit de Iulius Caesar în secolul I î.Cr.) era mai lung decât calendarul astronomic, iar echinocțiul de primăvară din calendar nu mai coincidea cu cel real. Această reformă nu a fost agreată de Bisericile Orientului care au rămas fidele calendarului iulian. De aceea, aplicând aceeași formulă de calcul stabilită de conciliul din Niceea la aceste două calendare, se obțin date diferite. Punctul nevralgic este echinocțiul de primăvară. În calendarul gregorian, echinocțiul corespunde cu cel astronomic, în timp ce în calendarul iulian, e întârziat cu vreo două săptămâni. Așteptând prima duminică după prima lună plină după un astfel de echinocțiu întârziat, se poate ajunge la sfârșitul primăverii. Or, semnificația Paștelui e strâns legată de declanșarea vegetației la începutul primăverii: primele fire de iarbă și primele flori ale copacilor vestesc victoria vieții asupra morții naturii din timpul iernii.
AC: În acest an, este un decalaj mare: când romano-catolicii celebrează Învierea Domnului, creștinii orientali sunt abia la începutul Postului Mare. Cum se răsfrâng aceste diferențe asupra trăirii și mărturisirii credinței?
Pr. dr. T Șerban: Atunci când creștinii au ritmuri diferite în trăirea Postului Mare și în celebrarea Paștelui, sentimentul de jenă este cel care predomină. Bucuria celor ce sărbătoresc mai devreme Învierea Domnului e umbrită de austeritatea celor care se află încă în timp de post. Această jenă capătă note frustrante mai ales în familiile mixte, unde membrii nu mai pot mânca împreună din aceleași feluri de mâncare sau unii trebuie să-și tempereze entuziasmul din suflet pentru a nu impieta asupra stării de reculegere și post a celorlalți.
E drept că în cele mai multe familii mixte astfel de situații le oferă ocazia de a reflecta împreună, de a-și căuta motivații identitare și de a trăi în toată libertatea întreg parcursul Postului Mare și mai apoi pe cel pascal. Jena, însă, persistă.
AC: Anul trecut, Papa Francisc propunea o dată comună, fixă, pentru celebrarea Paștelui. Sunt deja câteva Biserici – Comuniunea Anglicană, unele Biserici Ortodoxe – care s-au arătat deschise față de această propunere. Celebrarea la o dată comună a Paștelui ar putea fi considerată un pas vizibil pe calea unității depline a Bisericilor?
Pr. dr. T Șerban: Deja, de ceva timp, cercetătorii au stabilit cu mare probabilitate că învierea lui Isus ar fi avut loc în ziua de 7 aprilie a anului 30. Cu alte cuvinte, începutul lunii aprilie ar fi momentul cel mai potrivit pentru a celebra sărbătoarea Paștelui.
Din punct de vedere ecumenic, adoptarea propunerii făcute încă din anul 1975 de către Vatican, de a celebra Paștele în prima sau în a doua duminică din aprilie, ar fi un pas mare înspre unire. Lăsând deoparte „fidelități” neconstructive față de tradiții „nefuncționale”, s-ar putea ajunge la o mai senină și mai credibilă mărturisire a credinței. În toate aceste aspecte teologice, ecleziologice, pastorale etc., ar fi de văzut ce este cu adevărat esențial.
