Interviu: “Cea mai mare bucurie mi-o aduce faptul că am reușit să semănăm cuvântul lui Dumnezeu în tot sudul Italiei”
Interviu despre activitatea misionară a preoților din diasporă cu părintele MihaiDrigă, parohul Bisericii Ortodoxe Române “Sfânta Treime”din Bari, și protopop misionar de Puglia – Basilicata (I)
Părintele Mihai Drigă s-a născut în anul 1954 în localitatea Dienci, județul Olt.După absolvirea cursurilor Seminarului Teologic din Craiova (1974) și pe cele ale Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, este hirotonit preot (1980) de către vrednicul de pomenire, episcopul Gherasim de Vâlcea. În același an,este admis la cursurile de doctorat aleinstituției academice bucureștene amintite. Între anii 1982-1983 abeneficiat de o bursă pentru specializarea în Istorie Bizantină, la Institutul Ecumenic din Bossey – Geneva. La sfatul Preafericitului PărintePatriarh Daniel, pe atunci profesor al reputatei instituții academice de la Geneva,merge la Bari pentru a-și finaliza studiile. Aici, la cerereaunui grup de creștini ortodocși români,înființează în 1983 Parohia “Sfânta Treime”din Bari.
Părinte, cred că ar fi interesant să ne povestiți cum aţi ajuns în Italia?
Dumnezeu mi-a îndrumat pașii pe aceste meleaguri printr-o bursă de studii. Înaintede a ajunge aici, am studiat ceva timp în Elveția. Apoi,dupăce am terminat acele cursuri, a trebuit să merg la o altă facultate unde se predaIstoria Bizantină pentru a-mi finaliza teza de doctorat. Înacest sens,am fost sfătuit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel dimpreunăcu părintele Dumitru Popescu, pe atunci profesori laInstitutul Ecumenic din Bossey – Geneva, să merg la Bari, pentru că acolo se află ofacultate foarte bună pe domeniile Patrologie șiBizantinologie. Astfel,pe pământ italian am călcat pentru prima dată pe 1 martie1983.
Cum ați format parohia?
Întrucât la Bari, am găsit câțiva români care-și doreau un preot slujitor, am cerutPatriarhiei Române înființarea unei parohii. Lucru cares-a întâmplat în același an. O bună perioadă de timp am slujit în Cripta unde se află moaștele Sfântului Nicolae. Deoarece încet-încet grupul nostru s-a mărit, în 2007 ne-am mutat peste drum, în biserica Sfântul Grigorie.
În anul 2009 am obţinut de la Primăria din Bari un teren pe care ne doream să construim o biserică. Am obţinut pământul, toate procedurilemergeau foarte bine. Sincer să fiu mi se părea prea ușor! Însă la final ne-amîmpotmolit. Atunci preotul catolic de la Catedrala EpiscopalădinBari, ne-a dat ideea de a cumpăra un locaş de rugăciune. Din acel moment, am început să căutăm nişte spaţii în vederea cumpărării. Am văzut mai multe, dar nu ne-a plăcut niciunul. Când am ajuns aici, acesta ne-a cucerit! Pe 5 noiembrie 2015 am făcut inaugurarea oficială a noului loc de rugăciune al parohiei noastre, la care a participat Preasfințitul PărinteSiluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei,Mons. FrancescoCacucci, Arhiepiscopul catolic din Barişi autorităţile civile și militare locale.
Practic, ce înseamnă să formezi o parohie în diaspora?
Nu este simplu, pentru că pastorația de aici este diferită faţă de cea din ţară.Înţară bat clopotele și oamenii vin la biserică. Aicieste preotul care se duce să-i caute şi să-i adune pe creștini. Greutatea cea maimare este să cunoști două, trei familii dintr-un oraş, dupăcare încerci să-i catehizezi arătându-le ce înseamnă să ai un loc de rugăciune înlimba maternă. Acest nucleu va deveni temelia viitoareiparohii. Vreau să vă spun că sudul diferă foarte mult de nordul Italiei,din punct devedere demografic. În nord, parohiile sunt în orașe. Însud, avem parohii în oraşul care este cap de provincie. Acesta poate fi comparat cufarul din port. De exemplu, slujim la Bari Sfânta Liturghie,dar noi în fiecare săptămână mergem într-un alt orășel seara, atunci când oamenii sepot aduna, şi facem un acatist, un paraclis, pomenireamorţilor, un pic de cateheză, împărtășim copiii și în felul acesta ţinem legătura.Aşa am început de fapt şi cu parohiile pe care le-amformat. Când grupul se mărește,creăm parohia.
Sunteți numit protopop misionar. Ce înseamnă acest lucru?
Protoieria misionară este o protoierie în creştere. Adică datoria noastră este săcreăm puncte de slujire care mâine să devină parohii. În momentul în care am reușit să acoperim teritoriul cu prezenţa noastră liturgică, atunci devenim un protopopiat în adevăratul înțeles alcuvântului. Când vom avea un protopopiat în bună regulă, va trebui să ne axăm maimult pe creșterea duhovnicească. Noi facem mai întâicreşterea pe orizontală, întindem tentaculele, iar după ce am acoperit teritoriul, începem să lucrăm la creșterea duhovnicească.
Ținând cont de experiența pe care o aveți, cum credeți că ar putea fi implicați credincioşii în cât mai multe activităţi?
Nu este dificil! Aş putea spune că noi preoţii avem un păcat, de fapt același pecare-l au şi preoţii catolici și anume,dorinţa de a acaparatotul în mâna noastră. Când vrei să ții totul în mână nu lași pe cel de lângă tinesă crească, şi atunci te simți singur, neajutorat,iar rezultatele sunt minime. Cred că trebuie să avem câțiva credincioși de bază,formați într-o anumită direcție, care ne pot ajuta în felde fel de situații. Să știți că omul dacă-l însărcinezi cu ceva se simte cinstit,onorat, deoarece face pentru Dumnezeu. De multe ori dă maimult decât ne așteptăm noi. Trebuie să ieşim din mentalitatea de a ţine totul înmână, de a avea frica asta că dacă nu trec toate pe lamine nu se împlinesc. Este adevărat că multe lucruri trebuie supravegheate. Dar înparohie trebuie implicați creștinii noștriîn cât mai multeactivități.
Slujirea Sfintei Liturghii este una dintre componentele indispensabile misiunii. Cât de des recomandați preoților tineri să slujească în timpul săptămânii?
În afară de duminică ar fi bine în timpul săptămânii să slujească măcar o dată. Estefoarte importantă Sfânta Liturghie din timpulsăptămânii, deoarece creşterea duhovnicească este asemeni vieţii sportivului. Nupoţi intra pe teren dacă nu te antrenezi, dacă tu nu teîntăreşti cu Hristos. Cum poți să-i întărești pe cei care vin la tine dacă tu eștislab în Hristos? Și mai este un lucru- slujba dintimpul săptămânii, ca preot, o trăieşti altfel deoarece este mult mai intimă. Esteasemeni acelor momente dragi când te întâlnești cufamilia restrânsă. Și asta te ajută foarte mult, te încarcă!
Din punct de vedere misionar care este cea mai mare realizare?
Faptul că am reuşit să semănăm cuvântul lui Dumnezeu de la Roma în jos! Acesta estelucrul care mă bucură foarte mult! Pentru a fi maiconcret,menționez câteva parohii care-mi vin acum în minte: Roma, Napoli, Trani,Cerignola, Foggia, Lecce, etc. Pe lângă acestea și puncteleunde merg preoții din protopopiatul nostru să slujească, sunt toate create de mine.Pe șase decembrie, de Sfântul Nicolae, sunt persoane care vindin Calabria sau Sicilia,pe care i-am cununat eu acum douăzeci de ani și-mi spun:”Părinte o dată pe an venim să vă vedem. Ne simțim legaţide dumneavoastră!” Acesta este un semn pentru mine că am plantat ceva, iar acel om atransmiscevaşi celorlalțiși aşa,s-a creat acolo un grupcare-L slăvește pe Dumnezeu.
Un interviu realizat de Pr.Ioan Haba
