Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Statul Islamic a distrus ”Poarta lui Dumnezeu”, edificiu dintr-un oraş menţionat şi în Biblie

poarta-180Un edificiu vechi de peste 2.000 de ani, supranumit ”Poarta lui Dumnezeu”, a fost distrus de Statul Islamic.
Construcţia din oraşul antic Nineveh, de lângă Mosul, era folosită în urmă cu mii de ani pentru apărarea oraşului antic sirian.
Poarta Mashqi a fost demolată de jihadişti cu ajutorul echipamentelor militare, au povestit activiştii din Mosul pentru ARA News. Potrivit acestora, poarta a fost vândută bucată cu bucată.
Acesta nu este singurul caz în care teroriştii distrug antichităţi în oraşe istorice. În Irak, zeci de situri arheologice şi monumente au fost dărâmate în Nimrud şi la Muzeul Naţional din Mosul. De asemenea, oraşul Palmyra este unul dintre cele mai cunoscute exemple cu privire la distrugerile comise de jihadişti.

“Statul Islamic consideră că aceste morminte şi edificii sunt un sacrilegiu şi o întoarcere la paganism”, a explicat şeful sirian al antichităţilor, Abdul Maamoun Abdulkarim.

Oraşul Nineveh, care apare menţionat şi în Biblie, datează din secolul 7 înainte de Hristos, când era unul dintre cele mai mari oraşe ale lumii, potrivit stirileprotv.ro

http://www.descopera.ro/dnews/15261310-statul-islamic-a-distrus-poarta-lui-dumnezeu-edificiu-dintr-un-oras-mentionat-si-in-biblie

Lasati un raspuns