Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Catalin Chereches TREBUIE excomunicat din Biserica Ortodoxa imediat

Afurisania împotriva Francmasoneriei dată de către Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului (în anul 1815): „Prin urmare, spunem că, oricine fiind îmbrăcat în sfintele veşminte cu epitrahil şi omofor, şi un astfel de om vă va bine vesti vouă o altă Evanghelie afară de ceea ce am bine vestit vouă, măcar de ar fi si Înger din cer, anatema să fie. (Galateni, I, 8-9) Deci, oricâţi se alătură cu grăbire acestei slujbe drăceşti şi nelegiuite a francmasoneriei, şi toţi cei ce îi urmează în mândria şi rătăcirea lor, să fie afurisiţi şi daţi anatemei de către Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. După moarte, ei nu vor avea parte de iertare şi dezlegare. Suspinând şi tremurând, precum Cain, vor fi ei asupra pământului. (Facere IV, 14). Pământul se va deschide şi îi va înghiţi ca pe Dathan si Aviron (Numeri XVI, 31-32). Urgia lui Dumnezeu va fi asupra capetelor lor, şi partea lor cu Iuda vânzătorul. Îngerul Domnului îi va izgoni cu sabia de foc, şi, până la sfârşitul vieţii lor, nimic nu vor dobândi.

Fie ca lucrările şi meşteşugurile lor să fie blestemate şi să se înece într-un nor de praf, ca o arie de treierat în miezul verii. Şi toţi cei ce vor stărui în răutatea lor vor avea parte de o atare răsplată. Dar toţi cei ce vor ieşi din mijlocul lor şi se vor deosebi, şi vor scuipa urâcioasa lor erezie, şi se vor lepăda de blestemata lor mândrie, unii ca aceştia vor primi plata zelotului Fineas; adică vor fi binecuvântaţi şi iertaţi de către Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea cea singură neamestecată şi nedespărţită, Unul Dumnezeu în fiinţă, şi de către noi, smeriţii Săi slujitori.” (Declaraţia lui Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului. Cipru, 2 februarie, 1815)
Asta a fost prima „crucificare” publica in Ortodoxie, una de la care INCA – oficial vorbind! – nimeni nu s-a abatut.
Prin urmare, INSEAMNA ca cele inca de atunci enuntate astfel sunt in continuare perfect valabile si intru totul asumate.
NOI va supunem acum un caz local, unul de care ne pasa, pentru ca ne-am saturat de vin alb la Sfintele Pasti si de un primar ce mimeaza religiozitatea in timp ce sta la masa cu paganii si se destrabaleaza corespunzator.
Astfel, II cerem Inalt Prea Sfintitului Justinian si Prea sfintitului Justin Hodea Sigheteanul sa REFLECTE cu atentie la cele semnalate de noi si sa decida in consecinta, in conformitate cu Dogma ortodoxa, cu deciziile Sfantului Sinod din 1937, dar si tinand cont de pericolele ce pasc Sfanta Noastra Biserica.
STIU ca este nevoie mare de sprijinul direct al autoritatilor locale pentru sprijinirea activitatilor cotidiene ale Bisericii in general, dar mai STIU ca intre Dumnezeu si Om NIMENI n-are dreptul sa aleaga, sa targuiasca.
LE CEREM sa constate ca asa zise personalitati ale zilei isi fac veacul in tabara masoneriei, fie direct, fie via „juniorii” de la Rotaract si sa-si aduca aminte ca-n Biblie scrie clar ca „Nimeni nu-i poate sluji in acelasi timp si lui Dumnezeu si Mamonei”.
De aceea, le cerem intailor nostri statatori sa decida in consecinta si sa opreasca de indata pangarirea sfintelor noastre altare de catre oamnei ca si Catalin Chereches.
PS
DACA nu vor reactiona, ne vedem nevoiti sa ne adresam Sfantului Sinor al BOR si sa vedem daca cei de la Patriarhia Romana sunt de acord cu batjocorirea Bisericii noastre.

Lasati un raspuns