Coincidență sau întâmplare? ZODIILE CELOR 12 APOSTOLI AI LUI IISUS
Cifra 12 este un număr puternic nu doar în astrologie, ci și în religie. După cum se știe, tot atâția apostoli a avut și Iisus Hristos. Astroloaga Tiara Starr a aflat care sunt zodiile ucenicilor Mântuitorului, descriindu-le astfel personalitatea, în funcție de semnul sub care s-au născut.
BERBEC – Sfântul Petru
Despre Sfântu Petru, cunoscut și sub numele de de Chefa (în aramaică acest cuvânt însemna ”piatră”), se spune că ar fi fost născut în zodia Berbec. Era pătimaș și intransigent, dar și un bun lider, o caracteristică a acestui semn astral. Fondatorul Noii Biserici, acesta este văzut de catolici ca liderul bisericii lor, iar toți Papii care au ajuns la Vatican sunt considerați succesorii lui. Așa cum aflăm din istorisirile din Biblie, a fost o fire impulsivă. Se spune că este cel care a fost însărcinat de Dumnezeu să decidă cien poate trece și cine nu de Porțile Raiului. Atunci cțnd Iuda l-a trădat pe Iisus, iar preoții au venit pentru a-l aresta pe Mântuitor, Petru a fost cel care, furios, i-a tăiat urechea unuia dintre acuzatorii Învățătorului, informează Unica.ro.
TAUR – Simon Zilotul
Pentru că s-a născut sub semnul taurului, preocupările sale principale au fost banii și achiziționarea de proprietăți. Simon spunea întotdeauna ce gândea și considera că nu este just să-i plătească taxele la state, deși Iisus îl învățase să ”dea Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeuce-i al lui Dumnezeu”. Făcea patre din comunitatea ziloților, un mic grup cunoscut în acea perioadă pentru rezistența față de regimul Imperiului Roman. Prefera să se știe în siguranță, nu-i plăcea riscul, era dornic de avuții.
GEMENI – Iacob al lui Alfeu
James era un orator extraordinar, a devenit predicator la biserica din Ierusalim. Gemenii sunt cunoscuți pentru latura lor duală, iar Iacob se înscrie în această categorie, prin prisma originilor sale. În timp ce unii susțin că era văr cu Mesia, sau chiar un fiu nelegitim al lui Iosif, tatăl lui Iisus pe Pământ, alții spun că părintele lui era Alfeu, un fost discipol al lui Hristos.
RAC – Sfântul Andrei
Andrei era fratele lui Petru (care fusese rebotezat după ce și-a schimbat numele din Simon). Fire singuratică, dornic să țină familia unită și dependent de rudele sale. După ce l-a întâlnit pe Iisus, primul său gând a fost să-i împărtășească acest lucru fratelui său, Petru, pe care, de altfel, l-a condus la Mesia. Racii sunt extrem de loiali, iar când Hristos i-a spus ”Urmați-mă și vă voi face pescari de oameni”, Andrei s-a conformat.
LEU – Sfântul Ioan
Ioan este văzut ca un lider ar Bisericii Timpurii și a scris multe dintre cărțile Noului Testament, inclusiv Evanghelia după Ioan, Epistolele Ioan 1, 2 și 3, dar și Revelația. Iubea să fie în centrul atenției, iar astrologii au interpretat anumite referiri la persoana lui din cărțile pe care le-a scris drept laudative și pline de amfază, aceasta fiind caracteristica principală a Leilor.
FECIOARĂ – Filip
Filip era un gânditor, îi plăcea să mediteze, să pună cap la cap anumite detalii și să cerceteze, din dorința de a afla cât mai mult. Este cel care l-a adus pe Bartolomeu pentru a-l prezenta lui Iisus.
BALANȚĂ – Bartolomeu
Sfântul Bartolomeu, cunoscut drept Natanael, era născut în zoida Balanță. O caracteristică a acestei zodii este simțul umporului. De asemenea, Bartolomeu avea darul vorbirii și știa întotdeauna să aleagă cuvintele potrivite pentru a se face înțeles. Era un comunicator excelent și avea putere de convingere.
SCOPRION – Toma
Toma Necredinciosul s-a născut sub semnul scorpionului. Fire suspicioasă, este cel care nu a crezut în Învierea lui Iisus, întrucât el nu a fost prezent la acel moment și nu a văzut cu ochii lui. Ba chiar a dorit să aibă dovezi palpabile, atingând rănile făcute de piroane în picioarele Mântuitorului.
SĂGETĂTOR – Iacob al lui Zevedeu
Iacob, fiul lui Zevedeu, era săgetător. Este unul dintre marii lidei ai Bisericii Timpurii. Era un bărbat intuitiv, dar și un intelectual. Este primul dintre cei 12 martiri, fiind cel dintâi executat la ordinele lui Irod Agrippa, din cauza convingerilor sale religioase. Un săgetător adevărat nu își schimbă niciodată credința, nici măcar în fața morții.
CAPRICORN – Matei
Matei, cunoscut drept Levi, era Capricorn. Matei colecta taxele și a avut chiar funcție politică în guvernul Imperiului Roman. Respecta autoritatea, era o persoană mândră și își ducea sarcinile la bun sfârșit cu demnitate
VĂRSĂTOR – Iuda Tadeu
Iua a fost în zodia Vărsător. Zodie de aer, Iuda s-a născut sub semnul incertitudinii și al curiozității. Este cel care l-a întrebat pe Iisus, la Cina cea de Taină, ce li se va arăta numai lor și nu și retului lumii. Nu sunt persoane conflictuale și nu sunt dornice să lupte pentru ceea ce cred. Preferă să-și schimbe principiile și să creadă în ceea ce crede majoritatea.
PEȘTI – Iuda Iscarioteanul
Pentru 30 de arginți, Iuda Iscarioteanul l-a trădat pe bunul său prieten și Învățător, Iisus Hristos. Așa cum se întâmplă în cazul persoanelor născute în această zodie, atunci când fac ceva care regretă, ajung să intre în depresie și chiar să recurgă la gesturi exreme.
http://www.efemeride.ro/coincidenta-sau-intamplare-zodiile-celor-12-apostoli-ai-lui-iisus