Cateheză: Cum sfinţesc duminica?
De ce este importantă duminica pentru creştin?
Pentru că duminica a înviat Cristos. Şi de fapt, chiar duminica, femeile care au asistat la răstignirea lui Cristos au mers la mormânt “dis-de-dimineaţă, în prima zi după sâmbătă” (Mc 16,2) şi l-au găsit gol.
De ce este aşa de importantă învierea lui Cristos?
* Pentru că învierea lui Isus este datul fundamental, central şi originar pe care se sprijină credinţa creştină: “Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră şi zadarnică este şi credinţa voastră” (1Cor 15,14).
* Învierea lui Cristos este eveniment minunat care nu numai că se deosebeşte în mod absolut singular în istoria oamenilor, ci se plasează în centrul misterului timpului şi al istoriei. Lui Cristos îi aparţin timpul şi veacurile. El constituie axa portantă a istoriei, spre care se orientează misterul începuturilor şi cel al destinului final al lumii.
Cu ce expresii este indicată duminica?
Duminica mai este numită: ziua Domnului, a Bisericii, a omului, a soarelui, prima zi a săptămânii, ziua a opta.
De ce este numită duminica:
Ziua Domnului?
Deoarece duminica este ziua celebrării Paştelui. (Patima-Moartea-Învierea-Înălţarea) Domnului pentru mântuirea lumii. Euharistia, care este celebrată duminica, este memorialul acestui Paşti (adică face prezent şi eficace astăzi Paştele Domnului, pe care el l-a realizat cu două mii de ani în urmă). Pentru aceasta duminica este numită şi Paştele săptămânal. În acelaşi timp, “ziua Domnului” este numită şi “stăpâna zilelor”, “sărbătoarea primordială” deoarece “toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există” (In 1,3).
Ziua Bisericii?
Duminica este numită şi ziua Bisericii deoarece, în celebrarea euharistică duminicală, comunitatea creştină regăseşte izvorul său şi culmea sa, motivul existenţei sale, originea bunăstării sale, principiul său de acţiune adevărat şi de neînlocuit. În jurul Euharistiei de duminică creşte şi se maturizează comunitatea, care are misiunea de a comunica evanghelia şi de a împărtăşi experienţa intensă de comuniune între toţi membrii săi.
Ziua omului?
Ca zi a omului, duminica, cu dimensiunea sa de sărbătoare, implică pe om în identitatea sa personală, familiară şi comunitară în logica unui mod transcendent de a fi şi de a trăi. În acelaşi timp, duminica îi dezvăluie omului sensul existenţei şi al acţiunii sale.
Prima zi a săptămânii?
Duminica este numită şi prima zi a săptămânii, deoarece în concepţia ebraică, ziua de sărbătoare este sâmbăta, iar duminica este deci prima zi a săptămânii. De ce este importantă această denumire? Indicând ziua de duminică prima zi a săptămânii este evidenţiată legătura singulară care există între înviere şi creaţie, între “prima zi a săptămânii” în care a avut loc învierea lui Cristos şi prima zi a săptămânii cosmice în care Dumnezeu a creat lumea (cf. Gen 1,1-2.4). De fapt, învierea se constituie ca începutul unei creaţii noi, din care Cristos, “născut înainte de orice creatură” (Col 1,15), constituie şi primiţia, “primul născut din cei care învie din morţi” (Col 1,18).
Ziua a opta?
Duminica este numită şi ziua a opta, pentru că în concepţia ebraică sâmbăta este ziua a şaptea a săptămânii, aşadar, duminica este şi ziua a opta.
Ce anume evidenţiază duminica înţeleasă ca ziua a opta?
Ziua a opta evidenţiază legătura duminicii cu veşnicia. De fapt, duminica, în afară de faptul că este prima zi, este şi “ziua a opta”, adică pusă după succesiunea septenară a zilelor, într-o poziţie unică şi transcendentă, evocatoare nu numai a începutului timpului, dar şi a sfârşitului său în “veacul viitor”. În acest sens, duminica:
* înseamnă ziua cu adevărat nouă, unică, ce va urma după timpul actual, ziua fără sfârşit care nu va avea nici seară nici dimineaţă, veacul nepieritor care nu va putea îmbătrâni;
* este prevestirea neîncetată a vieţii fără de sfârşit, a vieţii veşnice spre care creştinul este proiectat;
* prefigurează ziua finală, cea a parusiei, deja anticipată într-un fel de gloria lui Cristos în evenimentul învierii. De fapt, tot ceea ce se va întâmpla, până la sfârşitul lumii, nu va fi decât o expansiune şi o explicare a ceea ce a avut loc în ziua în care trupul martirizat al Celui Răstignit a înviat;
* este invitaţie de a privi înainte, este ziua în care comunitatea creştină îi strigă lui Cristos acel: “Marana tha: vino, Doamne!” (1Cor 16,22). În acest strigăt de speranţă şi de aşteptare, ea devine însoţitoare şi sprijin al speranţei oamenilor.
De ce este numită duminica zi a soarelui?
Această expresie, zi a soarelui, atribuită duminicii, vine de foarte departe. La începutul istoriei creştinismului, o atentă intuiţie pastorală a sugerat Bisericii să încreştineze, pentru duminică, acea conotaţie de zi a soarelui, expresie cu care romanii denumeau această zi şi care mai reiese încă în unele limbi contemporane. În felul acesta, Biserica de la începuturi îi ferea pe credincioşi de seducţiile cultelor care divinizau soarele şi îndrepta celebrarea din această zi spre Cristos, adevărat “soare” al omenirii, “soare care răsare pentru a-i lumina pe cei care stau în întuneric şi în umbra morţii” (Lc 1,78-79), venit ca “lumină pentru luminarea neamurilor” (Lc 2,32) şi care se va întoarce la sfârşitul timpurilor pentru a fi şi a transfigura cu lumina sa strălucitoare pe toţi şi totul.
În ce sens duminica revelează omului sensul timpului?
Duminica, izvorând din învierea lui Cristos, despică timpurile omului (zilele, lunile, anii, secolele) ca o săgeată direcţională care îi leagă fie de prima zi a creaţiei, fie de ultima zi (a opta) a lumii, în care Domnul Isus va veni în glorie şi va face noi toate lucrurile.
Ce relaţie există între duminică şi anul liturgic?
Duminica este modelul natural pentru a înţelege şi a celebra, în cursul anului liturgic, întregul mister al lui Cristos, de la Întrupare şi Naştere până la Înălţare, la ziua de Rusalii şi la aşteptarea speranţei fericite şi a întoarcerii Domnului. Duminica, cu “solemnitatea” sa obişnuită, ritmează astfel, din an în an, timpul pelerinajului Bisericii, până la duminica fără asfinţit. De fapt, Biserica, din duminică în duminică, luminată de Cristos, merge spre duminica fără de sfârşit din Ierusalimul ceresc, când va fi împlinită în toate aspectele sale cetatea mistică a lui Dumnezeu, care “nu are nevoie de lumina soarelui, nici de lumina lunii, pentru că gloria lui Dumnezeu o luminează, iar făclia ei este Mielul” (Ap 21,23).
De ce este legată duminica de Botezul nostru?
Duminica, celebrarea a morţii şi învierii lui Cristos, aminteşte, mai mult decât alte zile, că noi suntem, împreună cu Cristos şi graţie lui, morţi pentru păcat şi înviaţi la viaţa nouă a fiilor lui Dumnezeu, chiar în ziua Botezului nostru. “Înmormântaţi fiind împreună cu el prin Botez, aţi şi fost înviaţi, prin credinţă, împreună cu el, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care l-a înviat pe el din morţi” (Col 2,12). Biserica subliniază această dimensiune baptismală a duminicii îndemnând să celebreze botezurile, în afară de privegherea pascală, şi în această zi săptămânală, duminica, în care se comemorează Învierea Domnului.
Cum se sfinţeşte duminica?
* Participând înainte de toate la celebrarea euharistică, aceasta fiind cu adevărat, pentru orice botezat, inima duminicii. “Fără duminică nu putem să trăim”: aşa a proclamat unul dintre creştini care a îndurat martiriul sub Diocleţian în secolul al IV-lea, tocmai pentru că nu a voit să renunţe la celebrarea euharistiei duminicale.
* Şi prin rugăciune, fapte de caritate şi abţinerea de la muncă.
Cum trebuie trăită sfânta Liturghie duminicală?
* Sfânta Liturghie duminicală este, pentru creştin, o angajare la care nu se poate renunţa, care trebuie trăită nu numai pentru a îndeplini un precept, ci ca necesitate a unei vieţi creştine cu adevărat conştiente şi coerente.
* Credincioşii se reunesc duminica în adunare pentru că, ascultând cuvântul lui Dumnezeu şi participând la Euharistie, celebrează pătimirea, Învierea şi gloria Domnului Isus şi aduc mulţumire lui Dumnezeu care i-a renăscut la o speranţă vie prin Învierea lui Isus Cristos din morţi (cf. 1Pt 1,3). La fiecare sfântă Liturghie, îl binecuvântăm pe Domnul, Dumnezeul universului, prezentându-i pâinea şi vinul, roade ale pământului şi ale muncii omului.
* Apoi, când părinţii participă împreună cu copiii lor la sfânta Liturghie, familiile creştine trăiesc una din exprimările cele mai elocvente ale identităţii lor şi ale “slujirii” lor de Biserici domestice.
Când este obligat creştinul să participe la sfânta Liturghie?
“Duminica şi în celelalte zile de sărbătoare de poruncă, toţi credincioşii sunt obligaţi să participe la sfânta Liturghie” (can. 1247 din Codul de drept canonic). O astfel de lege implică o obligaţie gravă şi se înţelege bine motivul, dacă se ia în considerare relevanţa pe care o au pentru viaţa creştină duminica şi Euharistia. Cel care în mod deliberat nu îndeplineşte această obligaţie comite un păcat de moarte.
Cine poate să fie dispensat de a participa la sfânta Liturghie duminicală?
Cel care este justificat de un motiv serios (de exemplu, boala) sau a fost dispensat de parohul propriu.
Cum să sfinţim duminica rugându-ne mai mult?
* Este cât se poate de oportun ca creştinul, în afară de participarea la sfânta Liturghie, să sfinţească duminica dedicând timp mai mult rugăciunii: personale, familiare, comunitare. Aceste momente speciale de rugăciune pregătesc şi completează în sufletul creştin darul propriu al Euharistiei.
* Este deosebit de recomandată celebrarea solemnă şi comunitară a Vesperelor. Sunt importante şi expresii antice ale religiozităţii, cum ar fi pelerinajul: adesea credincioşii profită de odihna duminicală pentru a merge la sanctuare unde să trăiască, eventual cu întreaga familie, câteva ore de experienţă mai intensă de credinţă, momente de har.
* Timpul dăruit lui Cristos nu este niciodată timp pierdut, ci mai degrabă timp câştigat pentru umanizarea profundă a raporturilor noastre, a vieţii noastre şi a vieţii lumii.
De ce pentru sfinţirea duminicii se cere odihna, abţinerea de la muncă?
* Alternanţa între muncă şi odihnă, înscrisă în natura umană, este voită de însuşi Dumnezeu, aşa cum se observă în textul creaţiei în cartea Genezei (cf. Gen 2,2-3; Ex 20,8-11): odihna este lucru “sacru”, fiind pentru om condiţia de a ieşi din ciclul, uneori excesiv de absorbant, al activităţilor pământeşti şi de a recăpăta conştiinţa că totul este lucrare a lui Dumnezeu. Dacă este exemplară pentru om, în prima pagină a Cărţii Genezei, “munca” lui Dumnezeu, tot aşa este “odihna” sa: “A încetat în ziua a şaptea de la orice muncă a sa” (Gen 2,2).
* Întreruperea ritmului adesea oprimant al ocupaţiilor exprimă, cu noutatea odihnei şi dezlipirea de muncă, recunoaşterea dependenţei proprii şi a cosmosului de Dumnezeu. Totul este al lui Dumnezeu! Ziua Domnului revine încontinuu ca să afirme acest principiu. Cu atât mai urgentă este această recunoaştere în epoca noastră, în care ştiinţa şi tehnice au extins incredibil puterea pe care omul o exercită prin munca sa.
Care sunt avantajele odihnei duminicale?
Graţie odihnei duminicale:
* grijile şi datoriile zilnice pot să-şi găsească dimensiunea lor justă;
* lucrurile materiale, pentru care ne agităm adesea, lasă loc valorilor spiritului;
* persoanele cu care trăim recapătă, în întâlnirea şi în dialogul mai liniştit, adevăratul lor chip. Odihna şi destinderea sunt necesare pentru demnitatea noastră de persoane: multiplele şi complementarele exigenţe religioase, familiare, culturale, interpersonale cu greu pot fi satisfăcute dacă nu este salvgardată cel puţin o zi pe săptămână în care să ne bucurăm împreună de posibilitatea de a ne odihni şi de a face sărbătoare;
* înseşi frumuseţile naturii – de prea multe ori distruse de o logică de dominare care se întoarce împotriva omului – pot fi redescoperite şi profund gustate;
* se poate regăsi un pic de pace cu Dumnezeu, cu noi înşine şi cu semenii noştri; un timp propice pentru reflecţie, tăcere, studiu şi meditaţie, care favorizează creşterea vieţii interioare şi creştine;
* se pot trăi momente preţioase de îmbogăţire spirituală, de libertate mai mare, de posibilităţi mai mari de contemplaţie şi de comuniune fraternă. Acest lucru angajează pe fiecare dintre discipolii lui Cristos să dea şi celorlalte momente ale zilei, trăite în afara contextului liturgic – viaţa de familie, relaţii sociale, ocazii de distracţie – un stil care să ajute să iasă în evidenţă pacea şi bucuria Celui Înviat în ţesutul obişnuit al vieţii. Întâlnirea cea mai liniştită a părinţilor şi a copiilor poate fi, de exemplu, ocazie nu numai pentru a se deschide ascultării reciproce, ci şi pentru a trăi împreună vreun moment formativ şi de reculegere mai mare;
* este oferită ocazia de a ne dedica, cu mai mare disponibilitate de energii şi de timp, activităţilor de milostenie, de caritate şi de apostolat;
* aşadar, Euharistia duminicală nu numai că nu abate de la datoriile de caritate, ci, dimpotrivă, îi angajează mai mult pe credincioşi “la toate faptele de caritate, de pietate, de apostolat, ca să se arate prin aceste fapte că, deşi creştinii nu sunt din lumea aceasta, ei sunt totuşi lumina lumii şi că ei dau slavă Tatălui în faţa oamenilor” (Conciliul Vatican II, Sacrosanctum concilium, nr. 9);
* se favorizează momente de împărtăşire fraternă faţă de cei mai săraci. “În prima zi a săptămânii, fiecare dintre voi să pună deoparte, la el acasă, păstrând ceea ce crede” (1Cor 16,2) şi să dăruiască celui care are mai puţin decât el.
Ce munci sunt permise duminica?
Cele care nu împiedică să se aducă lui Dumnezeu cult şi nu tulbură bucuria proprie a zilei Domnului sau cuvenita odihnă a minţii şi a trupului. Sunt permise activităţile familiare sau activităţi care au o mare utilitate socială, cu condiţia să nu creeze obişnuinţe care să aducă prejudiciu religiei, vieţii de familie şi sănătăţii. Fiecare creştin trebuie să evite şi să impună altora, fără necesitate, ceea ce i-ar împiedica să respecte ziua Domnului.
Ce diferenţă este între duminică şi “sfârşit de săptămână”?
Discipolilor lui Cristos li se cere să nu confunde celebrarea duminicii, care trebuie să fie o adevărată sfinţire a zilei Domnului, cu “sfârşitul de săptămână”, înţeles în mod fundamental ca timp de simplă odihnă sau de evadare. Din păcate, atunci când duminica îşi pierde semnificaţia originară şi se reduce la simplu “sfârşit de săptămână”, se poate întâmpla ca omul să rămână închis într-un orizont aşa de strâmt care nu-i mai permite să vadă “cerul”.
De ce este important a sfinţi duminica făcând sărbătoare?
Exigenţa de “a face sărbătoare” este imprimată în fiinţa umană. Pentru creştin, duminica, ziua în care Domnul a înviat, este prin excelenţă ziua bucuriei. Pentru duminică se potriveşte bine exclamaţia psalmistului: “Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa” (Ps 118). “În prima zi a săptămânii, fiţi cu toţii bucuroşi” se citeşte în Didascalia apostolilor, din primele timpuri ale creştinismului. În ziua Domnului, Biserica mărturiseşte puternic bucuria simţită de apostoli văzându-l pe Domnul înviat în seara de Paşti. Sfântul Augustin, făcându-se interpret al conştiinţei ecleziale răspândite, scoate în evidenţă tocmai această caracteristică a duminicii: “Se lasă deoparte posturile şi se roagă stând în picioare ca semn al învierii; pentru aceasta, în toate duminicile se cântă aleluia”. Caracterul sărbătoresc al Euharistiei duminicale exprimă bucuria pe care Cristos o transmite Bisericii sale prin darul Duhului Sfânt.
Mons. Raffaello Martinelli,
primatul bazilicii “Sfinţii Ambrozie şi Carol” din Roma
NB. Pentru a aprofunda tema, a se citi următoarele documente pontificale:
* Conciliul Vatican II, Sacrosanctum concilium;
* Ioan Paul al II-lea:
– Dominicae cenae, 1980
– Dies Domini, 1998
* Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2168-2195
Traducere de pe Zenit: pr. Mihai Patraşcu
