De ce se roagă creștinii pentru cei morți?
Întrebare: De se roagă creștinii sfinților? Mai poate rugăciunea schimba ceva pentru persoane ce nu mai sunt printre noi?
Răspuns: Primele referințe biblice la rugăciunea pentru cei morți apar în a doua carte a Macabeilor. Cărțile Macabeilor au fost printre ultimele cărți scrise din Vechiul Testament. Ele relatează lupta evreilor pentru libertate în fața imperiului seleucid, undeva cu 100-200 de ani înainte de Nașterea lui Cristos. Ele sunt scrise din punctul de vedere al evreilor ortodocși. A doua carte a Macabeilor ne spune cum Iuda Macabeul, conducătorul evreu, și-a condus trupele în luptă în anul 163 î.C. Când bătălia s-a terminat, el a poruncit ca trupurile evreilor care au murit să fie îngropate. În timp ce soldații își pregăteau camarazii uciși pentru înmormântare, au descoperit că fiecare dintre ei purta o amuletă drept trofeu de la un templu păgân. Acest lucru încălca legea Deuteronomului și astfel, Iuda și soldații lui s-au rugat ca Dumnezeu să ierte păcatele pe care le-au comis acești bărbați (2Macabei 12,39-45).
Aceasta este prima indicație în Biblie privind convingerea că rugăciunile oferite de cei vii pot elibera un mort de orice păcat care l-ar separa de Dumnezeu în viața care urmează. Este repetată în Noul Testament când Paul oferă rugăciuni pentru un anume bărbat numit Onesifor care murise: „Domnul să-i dea să găsească îndurare la Dumnezeu în ziua aceea” (2Timotei 1,18). Mormintele asemănătoare unor peșteri de sub orașul Roma, pe care noi le numim catacombe, păstrează dovezi că membrii comunității creștine romane se adunau acolo pentru a se ruga pentru confrații lor discipoli ai lui Cristos care erau înmormântați acolo. În secolul al IV-lea, rugăciunile pentru morți sunt menționate în literatura creștină ca și când erau deja un obicei de demult.
Practica rugăciunii pentru cei morți este înrădăcinată în primul rând în credința creștină în viața veșnică promisă în învățăturile lui Isus și întărită de experiența discipolilor că Dumnezeu l-a înviat pe Isus din morți. După moarte, chiar dacă suntem separați de trupurile noastre pământești, noi continuăm o existență personală. Ca persoane vii ne invită Dumnezeu la o relație a cărei viață transcende moartea. Rugăciunea pentru morți are origini ulterioare în credința noastră în comuniunea sfinților. Membrii ai acestei comunități care trăiesc se ajută deseori unii pe alții în credință prin rugăciuni și alte forme de sprijin spiritual. Creștinii care au murit continuă să fie membrii ai acestei comuniuni a sfinților. Noi credem că îi putem ajuta prin rugăciunile noastre, și ei pe noi prin rugăciunile lor.
Rugăciunile noastre pentru cei morți încep la momentul morții lor. Adesea, membrii familiei se adună în rugăciune în jurul patului persoanei care a murit. Slujba funeraliilor creștine include o Veghe de rugăciune pentru decedați – care se poate desfășura acasă, în biserică sau într-o capela funerară -, Liturghia funerară și slujba de înmormântare (care în general se desfășoară la locul de înmormântare). Rugăciunile exprimă speranța că Dumnezeu va elibera persoana care a murit de orice povară a păcatului și va pregăti un loc pentru ea în rai. Moartea rămâne un mister pentru noi – o mare necunoscută. Totuși limbajul creștin evocă o viziune plină de speranță în fața morții, o asigurare că iubirea noastră, legată de iubirea lui Cristos, poate ajuta la a învinge orice bariere care pot să îi țină pe cei pe care îi iubim departe de a se bucura pe deplin de prezența Dumnezeului iubitor și dătător de viață.
http://lumea.catholica.ro/2016/11/de-ce-se-roaga-crestinii-pentru-cei-morti/
