Călin Matei (PSD): Klaus Iohannis se îndepărtează tot mai mult de români prin refuzul de a organiza un referendum în problema familiei tradiționale
Deputatul PSD de Maramureș, Călin Matei, candidat pentru o nouă poziție la Camera Deputaților la alegerile din 11 decembrie 2016, consideră că este o mare greșeală ca un președinte ales democratic să afirme că nu este necesară o consultare democratică a românilor prin referendum în ceea ce privește familia tradițională.
Rep: PSD susține organizarea unui referendum în problema familiei tradiționale, însă președintele României, Klaus Iohannis se opune. Cum comentați această atitudine?
Călin Matei: Klaus Iohannis se îndepărtează din ce în ce mai mult de români. Este o mare greşeală ca un preşedinte ales democratic să afirme că nu este necesară o consultare democratică a românilor prin referendum. Cei peste 3 milioane de români care au semnat petiţia pentru familia tradiţională nu pot fi consideraţi fanatici religioşi. Este cel mai mare număr de semnături strâns de organizaţii ale societăţii civile pe o iniţiativă în ultimii 26 de ani. Vocea lor trebuie respectată. Considerăm că soluţia este să se organizeze un referendum pentru ca românii să decidă. Preşedintele nu poate alege în locul românilor. Atât eu, cât și colegii mei din PSD, susținem familia tradițională, care este compusă dintr-un bărbat și o femeie. Și este normal și natural ca atunci când atât de mulți oameni au semnat o astfel de petiție, milioane de oameni în acest caz, să le asculți cerințele.
Rep: PSD a subliniat faptul că nu dorește ca acest referendum să aibă loc în 11 decembrie, în același timp cu alegerile parlamentare. Nu ar fi fost mai ușor ca românii să voteze în aceeași zi candidații din Parlamentul României și referendumul privind familia tradiționale.
Călin Matei: Partidul Social Democrat susține familia tradițională și suntem în asentimentul milioanelor de români care își doresc acest lucru. Am spus că vrem ca un astfel de referendum să aibă loc, dar nu concomitent cu alegerile din 11 decembrie 2016 și am și exemplificat. În primul rând, suprapunerea peste campania electorală ar afecta dezbaterea publică cu privire la familia tradiţională, iar PSD consideră că o astfel de temă trebuie să fie privită cu extrem de multă importanță. În al doilea rând, această suprapunere ar afecta şi campania, pentru că românii trebuie să stabilească ce partid are cel mai bun program pentru a transfera creşterea economică în buzunarul oamenilor şi ar aduce mai mulţi români în clasa de mijloc.