Povestea renaşterii vulturului
“El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul.” Psalmii 103.5
Am crescut de mici cu frumoasele poveşti în care protagoniştii căutau un izvor al tinereţii fără bătrâneţe, al vieţii fără de moarte şi de fiecare dată rămâneam cu ideea tristă că un aşa izvor nu există şi că apa aceea e una de poveste, o utopie, ceva ce oamenii şi-ar fi dorit să întâlnească şi de acolo închipuirea aceea.
Vulturul e o pasăre specială, tocmai pentru ca ea…pare să fi întâlnit acea apă a renaşterii, acel izvor ce-i dă şansa unei vieţi noi. Poate atinge vârsta de 70 de ani, dar ca să ajungă la acest punct, vulturul trebuie să ia o decizie grea. Pe la 40 de ani, vârsta bătrâneţii lui, unghiile lungi şi flexibile nu mai sunt capabile să-i care prada. Ciocul lung şi ascuţit i se înconvoaie. Aripile-i grele şi îmbătrânite de ani şi de grosimea penelor îl înfrânează şi îi năduşesc muşchii pieptului, făcându-i astfel zborul dificil.
Atunci…vulturul are doar două opţiuni: să moară sau să treacă printr-un dureros proces de transformare timp de 150 de zile.
Procesul îi cere vulturului să zboare pe un vârf de munte şi să petreacă acolo câteva luni. În noul cuib, el îşi loveşte continuu ciocul încovoiat de o stâncă până când acesta se rupe. Aşteaptă o perioadă, creşterea unui cioc nou cu care îşi smulge unghiile. După ce noile unghii apar, începe să-şi smulgă penele îmbătrânite.
După cele cinci luni de durere, vulturul îşi reia faimosul zbor pentru care a fost creat şi pentru care trăieşte încă 30 de ani.
De câte ori am privit suferinţa ca pe ceva înălţător? Deşi doare, schimbarea e necesară şi schimbarea presupune şlefuire, iar şlefuirea e chinuitoare… Povestea vulturului este un exemplu foarte bun al durerii care transformă. El are de ales între a muri sau a întineri.
E mai simplu să supravieţuieşti târându-te, făcând lucruri obişnuite decât lăsându-te modelat şi întinerit. Metafora aceasta, cântată de regele David, ilustrează frumos, un adevăr de care fugim de cele mai multe ori. Nu e destul să spui că îţi vezi greşeala, pentru că şi de acolo există opţiunea morţii. Secretul este procesul schimbării, procesul eliberării de greşeli din trecut, de obiceiuri care nu ne mai lasă să zburăm înalt, de amintiri care ne îngreunează calea.
Frumos ne promite Dumnezeu o tinereţe nouă, o tinereţe a sufletului şi…mai frumos de atât, făgăduinţa că deşi într-un timp greu pentru noi vom trăi bătrâneţea fizică…va avea grijă să o umple de bunătăţi.
Ne rămân aceleaşi opţiuni pe care le are vulturul: să murim sau să întinerim. Să murim poate părea simplu, să întinerim presupune durere. Să murim nu ni se cere nici un efort, să întinerim avem de îndurat schimbarea.
Să murim…e nefericită letargie. Să întinerim…e efort în fază incipientă, libertatea sufletului şi bucuria vieţii ca urmare şi mai ales o şansă nouă.
https://merylyss.wordpress.com/2010/08/14/povestea-renasterii-vulturului/
