Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Biserica Preasfânta Inimă a lui Isus încredințată comunității greco-ortodoxe din Bari

bartolomeubari16-180„Dialogul teologic dintre Bisericile noastre înaintează, raporturile sunt fraterne, respectuoase, călduroase, și chiar și când apar dificultăți, răbdarea și rugăciunea sunt armele noastre, a afirmat Patriarhul ecumenic Bartolomeu I în predica sa din 5 decembrie 2016, în timpul Vesperelor pentru încredințarea bisericii Preasfânta Inimă a lui Isus comunității greco-ortodoxe din Bari. Primatul ortodox – care în aceeași dimineață a inaugurat anul academic de la Facultatea Teologică din Puglia, primind și premiul ecumenic „Sf. Nicolae” – a remarcat legătura puternică dintre Biserica din Bari și Scaunul Ecumenic din Constantinopol, ca „rod copt al relațiilor dintre preasfintele noastre Biserici” începute după întâlnirea din urmă cu 50 de ani la Ierusalim dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagora.

„Sunt departe acei ani, dar în acest timp Domnul, Regele păcii și Mântuitorul sufletelor noastre, a acționat cu putere”, a spus Patriarhul Bartolomeu. A mulțumit Sf. Nicolae, Sfântul din Myra venerat de catolici și ortodocși, ale cărui relicve se odihnesc la Bari, care cu rugăciunea și mijlocirea sa a revigorate relațiile reciproce, citim în materialul de pe Ercis.ro, în traducerea pr. Mihai Pătrașcu. „Myra și Bari, Orientul și Occidentul sunt legate spiritual prin acest sfânt, a cărui venerație a trecut de toate granițele oamenilor. Este sfântul probabil cel mai venerat în Orientul creștin, după Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, Theotokos, și pentru aceasta în fiecare an se revarsă în acest oraș mii de pelerini ortodocși din toate colțurile pământului, pentru a putea trece pe lângă cripta sfântului, pentru a fi pelerini cu el, pentru a obține un har cu rugăciunile sale”.

„Este confidențial raportul pe care credinciosul ortodox îl are cu sfinții, dar este familial raportul pe care foarte mulți credincioși îl au cu Sf. Nicolae”, a adăugat Patriarhul, amintind ca mărturie a acestui lucru „marele număr de biserici dedicate lui, și chiar icoana sa este printre icoanele cele mai cunoscute și venerate”. Sf. Nicolae „nu este numai sfântul mării, care amintește trecerea sa de la Myra la Bari”, ci și „sfântul adevărului, al blândeții și al dreptății”. El a apărat adevărurile credinței împotriva ereziei ariane și a arătat toată etica și înțelepciunea sa și la Conciliul din Niceea, din 325.

„A fost un Episcop blând dar drept, care a știut să organizeze Biserica lui Cristos cu mare atenție față de puritatea credinței și față de conduita dreaptă a vieții credincioșilor”. „Cu umilința a ajuns la vârfuri înalte și cu sărăcia a ajuns la bogăție. Este deci un exemplu de credință pentru credincioșii din orice epocă, este sfântul confidenței și al corectitudinii. Pentru aceasta este și un sfânt ecumenic, care îi unește pe toți într-o îmbrățișare în fața altarului lui Dumnezeu”. „Este îmbrățișarea pe care o simțim în această seară”, a subliniat Patriarhul ortodox, mulțumindu-i Arhiepiscopului de Bari-Bitonto, Mons. Francesco Cacucci, „pentru acordarea acestui templu sacru pentru celebrările liturgice ale comunității noastre greco-ortodoxe locale”.

„Biserica este centrul vieții parohiale, locul în care se celebrează Sfânta Taină a Dumnezeieștii Euharistii și toate celelalte Sfinte Taine, este locul contemplației și al rugăciunii, este locul în care liturgia formează comunitatea”. A încheiat predica sa încredințând comunitatea greco-ortodoxă din Bari rugăciunilor Sf. Nicolae, „sfântul unității”, a cărui binecuvântare a invocat-o pentru întregul oraș și pentru „toți cei care trăiesc, acționează și lucrează pentru binele său”.

http://www.catholica.ro/2016/12/06/biserica-preasfanta-inima-a-lui-isus-incredintata-comunitatii-greco-ortodoxe-din-bari/

Lasati un raspuns