Povestea lui „James Bond al filantropiei”, omul care a donat 6 miliarde de dolari
Charles Francis Feeney este recunoscut drept “James Bond al filantropiei”, deoarece acesta a donat de-a lungul anilor nu mai puţin de 6.3 miliarde de dolari, scrie businessmagazin.ro.
Charles Feeney s-a născut într-o familie irlandeză-americană în 1931, în timpul marii depresii şi a dus o viaţă normală. Chuck Feeney şi-a făcut averea în calitate de co-fondator al Duty Free Shoppers Group. Practic, el alături de Robert Warren Miller au adus la suprafaţă conceptul de duty-free shopping în 1960. 36 de ani mai târziu, acţiunile celor doi au fost cumpărate de grupul Louis Vuitton Moet Hennessy cu 1,6 de miliarde.
Feeney a înfiinţat The Atlantic Philanthropies în 1982, una dintre cele mai mari fundaţii private din lume, cu care sprijină diferite cauze, de la educaţie, ştiinţă şi sănătate până la respectarea drepturilor civile de-a lungul a mai multor ţări, precum Statele Unite, Australia, Vietman sau Irlanda. În ultimii 30 de ani, prin intermediul organizaţiei Feeney a donat 6,2 miliarde de dolari către diferite cauze.
„Am avut o idee în mintea mea care nu s-a schimbat niciodată, aceea că trebuie să-ţi foloseşti bunăstarea pentru a ajuta alţi oameni. ” a spus el.
În 2012, revista Forbes a spus despre el că “este omul care a făcut mai multe pentru Irlanda decât oricine de la Sfântul Patrick încoace”.
Nu deţine o casă sau o maşină şi poartă un ceas Casio pe care l-a cumpărat cu doar 15 dolari.
Averea sa din prezent este estimată la doar 1.5 milioane de dolari, bani pe care vrea să-i doneze până în 2020.