Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Corupția începe cu puțin apoi se ajunge la păcat și decădere: papa Francisc

În slăbiciunea ispitelor, pe care toți o avem, harul lui Isus ne ajută să nu ne ascundem de Domnul ci să cerem iertare, pentru a ne ridica și a merge mai departe. Astfel a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată vineri, 10 februarie 2017, în capela de la Casa „Sfânta Marta”, reflectând asupra diavolului care îi ispitește atât pe Adam și Eva, cât și pe Isus. Însă, a amintit pontiful, cu diavolul nu se dialoghează, deoarece se ajunge la păcat și la decădere.
Sfântul Părinte a observat că ispitele ne pot face să ne ascundem de Isus, rămânând cu „vina” noastră, cu „păcatul” nostru, cu „decăderea” noastră. Plecând de la prima lectură a zilei, din Cartea Facerii, episcopul Romei s-a oprit asupra ispitirii primilor oameni, Adam și Eva, apoi asupra ispitirii lui Isus în deșert. Papa a remarcat că „diavolul se face văzut sub formă de șarpe, este atrăgător, iar cu iscusința sa încearcă să înșele, este specialist în asta, este tatăl minciunii, este un mincinos”. Știe cum să păcălească și să înșele lumea. A făcut acest lucru cu Eva. A făcut-o să se „simtă bine” și așa a început dialogul, apoi „pas cu pas” Satana a dus-o unde vroia el. Urmașul lui Petru a observat că în ceea ce-l privește pe Isus situația este diversă, diavolul sfârșește rău. Diavolul „încearcă să dialogheze” cu Cristos, pentru că atunci „când amăgește o persoană o face cu dialogul”. Încearcă să îl păcălească, însă Isus nu cedează. Așadar, diavolul se revelează prin ceea ce este, însă Isus dă un răspuns „care nu este al său”, este acela al Cuvântului lui Dumnezeu, deoarece „cu diavolul nu se poate dialoga” întrucât se ajunge ca Adam și Eva, „goi”.

Papa Francisc: Diavolul este rău platnic, nu plătește bine. Este un escroc. Îți promite totul și te lasă gol. Și Isus a sfârșit gol, dar pe cruce, din ascultare față de Tatăl, o altă cale. Șarpele, diavolul este viclean: nu se poate dialoga cu diavolul. Toți știm ce sunt ispitele, toți știm pentru că avem multe ispite: de vanitate, de mândrie, de lăcomie, de zgârcenie…Multe”.

Suveranul Pontif a spus că astăzi se vorbește foarte mult despre corupție. Pentru aceasta, a îndemnat papa Francisc, „trebuie cerut ajutor Domnului”.

Papa Francisc: „Mulți corupți, mulți pești mari corupți care sunt în lume și a căror viață o știm din ziare: poate au început cu un lucru mic, nu știu, furând la cântar: ‘nu, punem 900 de grame, dar să pară un kilogram’. Corupția începe cu puțin, cu dialog: ‘Dar nu, nu este adevărat că îți va face rău acest fruct! Mănâncă-l, este bun! Este un lucru mic, nimeni nu își dă seama. Fă-o, fă-o!’. Și puțin câte puțin, puțin câte puțin, se cade în păcat, se cade în corupție”.

Sfântul Părinte a amintit că Biserica ne învață să „nu fim naivi”, să avem „ochii deschiși” și să cerem ajutor Domnului „pentru că singuri nu putem”. Adam și Eva „se ascund” de Domnul, a observat urmașul lui Petru, în schimb ne trebuie harul lui Isus pentru „a ne întoarce și a cere iertare”.

Papa Francisc: „În ispită nu se dialoghează, se roagă: ‘Ajutor, Doamne, sunt slab. Nu vreau să mă ascund de tine’. Acesta este curaj, aceasta este biruință. Când tu începi să dialoghezi vei sfârși învins. Domnul să ne dea harul și să ne însoțească în acest curaj și dacă suntem înșelați din cauza slăbiciunii în ispită să ne dea curajul de a ne ridica și de a merge mai departe. Pentru asta a venit Isus, pentru asta”.

http://ro.radiovaticana.va/news/2017/02/10/corup%c8%9bia_%c3%aencepe_cu_pu%c8%9bin_apoi_se_ajunge_la_p%c4%83cat_%c8%99i_dec%c4%83dere/1291695

Lasati un raspuns