Vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina
Există în lume un loc al primelor amintiri, acolo unde sufletul fiecăruia dintre noi a îmbrăcat pentru prima dată haina luminii.
Străbatem multe drumuri prin lumea mare, dar gândul ne zboară fără încetare spre locul unde ne-am născut.
Leagănul primelor amintiri păstrează viu peste timp chipul mamei care ne veghează somnul stând de vorbă cu îngerii cei buni. În căsuţa părintească ce îmi pare mai frumoasă ca palatele din poveşti ne ocroteşte fără odihnă chipul tatei.
Satul copilăriei este locul care ne defineşte cel mai bine ca oameni .
Satul a fost şi este izvor de înţelepciune, de artă, de energie, în sat s-au cristalizat forme şi expresii de viaţă ale neamului acesta, care a fost un neam de ţărani.A rânduit Bunul Dumnezeu să văd lumina zilei în localitatea unde odinioară îşi purta paşii Patriarhul Justinian Marina, cel ce avea să fie un ”Apostol al neamului românesc”.
Justinian Marina, s-a născut în localitatea Suieşti (Vâlcea), la 22 februarie 1901 şi a primit la botez numele Ioan. Despre viaţa şi activitatea Patriarhului Justinian Marina pe “ Ogorul Domnului” s- a scris şi se va scris multă vreme, Mircea Eliade spunea ” cã orice operã la care se macinã în timp, doar dupã 30 de ani se va vedea ce mai rãmâne din ea ”. În primăvara anului 2009 l-am cunoscut pe domnul Gheorghe Vasilescu , un om deosebit care a fost o vreme în preajma Patriarhului , l-a sugestia doamnei Liliana Fraţilă, mi – a încredinţat un manuscris pe care l-am publicat în lucrarea ” Vrednicul de pomenire – Patriarhul Justinian Marina” . De la domnia sa aflăm că : …”Patriarhul Justinian Marina a moştenit de la părinţii săi, Elena şi Marin Ilie Marina, unele însuşiri care s-au vădit în împlinirile de mai târziu ale vieţii sale. De la tatăl său, ţăran ştiutor de carte şi cu minte sănătoasă, a luat spiritul gospodăresc şi voinţa de a înfăptui binele obştesc, iar de la mama sa, care se trăgea dintr-o veche familie de preoţi, pe lângă cele dintâi cunoştinţe religioase, a primit şi a păstrat în suflet deprinderea de a trăi cu evlavie şi îndemnul de a nu se abate niciodată de la omenie şi dreptate. Vorbind cu delicateţe şi cu duioşie despre mama sa, nu uita să facă legătura între dânsa şi slujirea lui preoţească. “Preoţia mea – mărturisea el – a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată….
La 24 mai 1948 a fost ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, înscăunat la 6 iunie 1948. Justinian Marina, “…s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credinţă, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului şi al Bisericii, printr-o blândeţe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor şi vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare faţă de Sfântul Sinod şi de supunere faţă de legile ţării” (din Gramata Sinodală de instalare). ..Luând pe umerii săi viguroşi greutatea acestei înalte răspunderi, Patriarhul Justinian anunţa pe scurt, în următorii termeni, în faţa membrilor Colegiului Electoral, punctele principale ale programului pe care înţelegea să-l pună în aplicare: “Cel dintâi şi cel mai de seamă lucru pe care îl voi avea de făcut, în hotarul tradiţiilor noastre bisericeşti, este păstrarea credinţei, care în decursul istoriei s-a arătat a fi o piatră de temelie tare… Deoarece credinţa noastră ortodoxă nu va putea să fie în sânul poporului nostru vie, energică şi rodnică prin fapte de dragoste, de pace şi de sfinţenie, decât printr-un cler pregătit, plin de demnitate şi devotat cu sufletul şi cu mintea chemării sale sfinte, pregătirea cât mai bună a clerului va fi una din grijile de căpetenie ale sarcinii mele patriarhiceşti. Crescut în învăţăturile şi predaniile Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, care de la început a respins şovinismul şi prozelitismul ca pe nişte lucruri care nu sunt potrivite cu duhul creştin, vom avea inima larg deschisă pentru celelalte confesiuni din ţara noastră. De asemenea, vom întinde mâna iubirii şi prieteniei în Hristos tuturor Bisericilor ortodoxe surori întru ecumenicitate, luptând pentru înflorirea Ortodoxiei care zideşte şi întăreşte popoarele”. ..
Una dintre cele mai mari realizari ale ” Vrednicului de pomenire- Patriarhul Justinian Marina” ce se înscrie la loc de cinste în cununa împlinirilor arhieriei sale, este Canonizarea unor sfinţi români .
…”După lucrări pregătitoare, desfăşurate cu implicarea directă a Patriarhului Justinian, constând din studierea amănunţită a propunerilor de canonizare, întocmirea tomosurilor sinodale şi stabilirea rânduielilor tipiconale, Sfântul Sinod, în şedinţa sa din 28 februarie 1950, a hotărât canonizarea unor mucenici, mărturisitori şi cuvioşi români, precum şi generalizarea în întreaga Biserică a cultului unor sfinţi care s-au bucurat până atunci de cinstire locală. Apoi, în perioada 10-23 octombrie 1955, în cadrul marilor serbări religioase dedicate aniversării a 70 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române, la care au participat şi delegaţi ai unor Biserici ortodoxe surori, a avut loc proclamarea solemnă a sfinţilor români canonizaţi prin hotărârea sinodală din 1950: Sf. Ierarh Calinic de Cernica (11 aprilie), Sf. Ierarhi şi Mărturisitori Ilie Iorest şi Sava, Mitropoliţii Transilvaniei (24 aprilie), Cuvioşii Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Mucenicul Oprea din Sălişte (21 octombrie). Un an mai târziu, în 1956, s-a procedat şi la canonizarea solemnă a Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş (15 septembrie). Tot acum s-a proclamat şi generalizarea în întreaga Biserică Ortodoxă Română a cultului Sf. Mucenic Ioan Valahul, de neam român, canonizat de Patriarhia Ecumenică încă din anul 1662, de la sfârşitul său martiric, şi înscris în calendar la 12 mai, precum şi a cultului unor sfinţi de neam străin, cu cinstire locală şi cu moaşte în ţara noastră: Sf. Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie), Sf. Cuvioasă Paraschiva de la Iaşi (14 octombrie), Sf. Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş (7 decembrie), Sf. Grigorie Decapolitul de le Bistriţa-Vâlcea (20 noiembrie), Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou din Bucureşti (27 octombrie) şi Sf. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (26 decembrie). Actul proclamării solemne a canonizării unor sfinţi români şi generalizarea cultului sfinţilor cu cinstire locală, pe care l-a săvârşit Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1955 şi 1956, la iniţiativa Patriarhului Justinian, a avut un puternic ecou în conştiinţa credincioşilor şi a înviorat evlavia străbună. A fost un prilej de rară bucurie duhovnicească pentru credincioşi ortodocşi români să-i vadă preţuiţi de Biserică pe cei din neamul lor care s-au învrednicit de cinstea cea mare a sfinţeniei. …”
Din cauza multelor lucruri nespuse şi nescrise, activitatea patriarhului Justinian a fost adesea rău înţeleasă şi greşit judecată. Este “meritul” agenţilor Securităţii că au consemnat în dosarele lor măcar o parte din acele fapte care ne ajută să conturăm patriarhului Justinian un portret mai aproape de realitate. În aceste dosare există consemnat chiar şi faptul că patriarhul Justinian era perfect conştient de situaţia extrem de delicată în care se afla. Cu umor amar, el arăta apropiaţilor că este atacat permanent de cei din exil, însă, în egală măsură, este urmărit de comuniştii cu care, chipurile, ar fi prieten. “Să înnebuneşti, nu alta!”, spunea patriarhul, iar situaţia era într-adevăr de aşa natură încât să te facă să-ţi pierzi minţile. Istoria Bisericii Ortodoxe în timpul regimului comunist a fost marcată de personalitatea patriarhului Justinian Marina. A avut una dintre cele mai lungi cârmuiri, rezistând în scaun aproape trei decenii. A fost lăudat şi criticat în egală măsură, fiind considerat astăzi salvatorul Ortodoxiei.Spiritul practic al Patriarhului Justinian a făcut ca monahismul ortodox să depăşească momentele de criză.Cârmuitor în vremuri tulburi, a avut dificila misiune de a conduce “Corabia Bisericii” în vremuri tulburi.
În ciuda tuturor dificultăţilor, în cei 29 de ani de patriarhat, au avut loc o seamă de evenimente şi schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei româneşti în lumea creştină şi l-au făcut o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii.
Este aproape de necrezut câte a putut înfăptui Patriarhul Justinian într-o singură viaţă de om, sub izvorul dragostei sale pentru Biserica pe care a avut-o sub păstorire.
A închis ochii pentru totdeauna în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferinţă şi o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus în mormântul pe care cu grijă şi l-a pregătit în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodă din Bucureşti, între elevii Seminarului de el ctitorit acolo. Pe crucea încastrată în zid, a cerut meşterului să sape inscripţia: “M-am luptat lupta cea bună. Credinţa am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieţii. De acum încolo, mă aşteaptă răsplata dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel drept în ziua aceea”. Iar la sfârşitul testamentului său duhovnicesc, făcut în 7 martie 1976, a scris:
“Binecuvintez din toată inima şi din tot sufletul pe cei ce mă urăsc şi m-au urât,pe cei ce m-au nedreptăţit şi pe cei ce mi-au făcut rău, văzut ori nevăzut,rugând pe Milostivul Dumnezeu să nu judece faptele acestora,
ci cu îndurare să-i ierte pe toţi, după cum i-am iertat eu”.
Multă vreme nu am ştiut ce zonă binecuvântată este localitatea mea natală.Apoi…Întâmplare, destin…Am întâlnit oameni care l-au cunoscut pe patriarhul Justinian .Domnul doctor George Stan a fost în preajma părintelui patriarh 17 ani, la cunoscut atât ca Înalt Ierarh dar mai presus de toate ca mare Om. Era blând şi bun, generos cu toţi care veneau la Patriarhie pentru a cere sprijin, obişnuia să ofere bani din şi ajutor după nevoile fiecăruia. Liliana Frăţilă mi l-a descris ca un părinte iubitor de oameni şi copii. Curiozitate , şansă…Am început să-l caut, să-l cercetez, iar când l-am descoperit am înţeles ce mult trebuie să-i mulţumesc Bunului Dumnezeu că a îngăduit să scriu şi să-i rostesc numele cu evlavie şi respect.În vara anului 2009, pe 6 iunie , de Rusalii , dată la care în 1948 era intronizat ca Patriarh al României am organizat prima manifestare cultural – spirituală în memoria sa , la tâmpla bisericii”Cuvioasa Paraschiva”, adusă „pe cheltuială proprie şi rectitorită” în localitatea natală. Candela aprinsă atunci” spre veșnica aducere aminte și cinstire ”a ars necontenit prin organizarea a numeroase simpozioane , manifestări culturale , editarea unor cărţi despre viaţa şi activitatea patriarhului „pe ogorul Domnului ”.În toamna anului 2014 Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului a decis înfiinţarea unei mănăstiri în satul Sueşti, din comuna Stăneşti, acolo unde, s-a născut Patriarhul Justinian Marina. Piatra de temelie a Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Suiești” a fost fost așezată, în prezența ctitorilor și a obștii monahale, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie la 20 iunie 2015. Din punct de vedere arhitectural, ansamblul monahal al Sfintei Mănăstiri „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” va fi o replică a Schitului Maicilor din Bucureşti, mănăstire contruită în anul 1726, în stil brâncovenesc, şi reparată integral, între anii 1955-1958, prin grija Patriarhului Justinian. Mănăstirea se ridică chiar în satul natal al patriarhului , sat cu o biserică din lemn, monument istoric, construită în jurul anului 1700, la Gâlgău, în judeţul Sălaj, şi a adusă la Stăneşti în anul 1951 de Patriarhul Justinian Marina pentru că satul său natal nu avea pe atunci biserică.
Bunul Dumnezeu a rânduit iar Părintele Arhiepiscop Varsanufie veghează ca mănăstirea să se înalţe falnic spre Slava lui Dumnezeu și veșnica aducere aminte și cinstirea a Patriarhului Justinian Marina.
Pe data de 4 decembrie 2016 , Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, a săvârșit slujba de sfințire a Paraclisului Mănăstirii Sfântul Mc. Gheorghe – Suiești, cu hramul Sfântul Mucenic Lucian din Dobrogea.
