Triodul, urcuş duhovnicesc către Învierea Domnului
Perioada Triodului este cel mai important timp duhovnicesc din anul bisericesc. Înainte de marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica a rânduit această perioadă de pregătire, care constă în 10 săptămâni de urcuş duhovnicesc. Triodul este calea pe care trebuie să o parcurgă omul pentru a se învrednici să participe la marea taină a Răstignirii şi Învierii Domnului. În această vreme, Biserica Ortodoxă ne învaţă că, pentru a ne învrednici de sărbătoarea Învierii Domnului, trebuie să urmăm un drum greu, în trepte.
Treptele acestui urcuş, care încep cu Duminica Vameşului şi a Fariseului, dimpreună cu celelalte duminici, alcătuiesc o unitate. Tema pericopei evanghelice a vameşului şi a fariseului este curăţirea sufletului de patimile îngâmfării şi a semeţiei prin pocăinţă şi smerenie.
Spiritul dialecticii dintre păcat şi pocăinţă îl continuă şi Duminica Întoarcerii Fiului risipitor. Fiul risipitor devine, în cele din urmă, precum vameşul în ceasul zdrobirii inimii sale. Însă deosebirea dintre vameş şi fiul risipitor o explică frumos textul ermineutic al parabolei Întoarcerii Fiului risipitor: există mulţi care au săvârşit atâtea păcate în viaţa lor, încât nu mai nădăjduiesc la posibilitatea mântuirii şi din deznădejde săvârşesc încă mai multe păcate. Această deznădăjduire, care este „odrasla mândriei”, este un alt păcat. De aceea, Sfinţii Părinţi, vrând să „smulgă din rădăcină păcatul deznădejdii şi să-i ridice iarăşi pe creştini spre săvârşirea virtuţii”, au așezat pericopa evanghelică a Întoarcerii Fiului risipitor.
Textele ermineutice ale Sâmbetei moșilor de iarnă și ale Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți sunt încărcate cu multe sensuri şi cu multe întâmplări istorice, dar în esenţă rostul lor este de a tâlcui corect poziţia acestor două zile în cadrul Triodului. Unul dintre înţelesurile lor este că omul care îşi caută cu ardoare mântuirea are ca sprijin Biserica, ce se roagă dimpreună cu el. Există însă cazuri în care un fapt neprevăzut, de pildă o moarte neaşteptată, nu i-a dat păcătosului posibilitatea să intre pe drumul mântuirii. În sâmbăta dinaintea Lăsatului sec de carne, Biserica se roagă pentru toţi cei care au plecat din viaţă şi pentru cei care şi-au schimbat modul de viaţă la vreme potrivită, dar şi pentru cei pe care un fapt neprevăzut i-a lipsit de nădejdea mântuirii. Dar toată această bunătate, iubire de oameni a lui Dumnezeu şi a Bisericii, poate să înşele firea umană uşor încrezătoare. Omul poate să ajungă să gândească şi că „Dumnezeu este iubitor de oameni! Dacă mă voi depărta de păcat, îndată voi dobândi totul”. O asemenea gândire poate distruge învăţăturile primite de la vameş şi de la fiul risipitor. De aceea, Biserica, prin Duminica Lăsatului sec de carne, vine să îl păzească pe credincios de iluzia pe care ar putea să i-o dea bunătatea exprimată în sâmbăta dinaintea lăsatului sec de carne. De aceea şi înfăţişează acum Înfricoşătoarea Judecată.
Cum se vede din lecturile scripturistice, din proroci şi din imnurile Sâmbetei Lăsatului sec de brânză, „postul” despre care vorbesc imnografii trebuie tâlcuit în sens mai larg, ca supunere a cărnii poruncilor Duhului. Astfel are sens pomenirea marelui şir al sfinţilor, al cuvioşilor şi al mucenicilor. Aceştia sunt pilde de urmat nu doar pentru că au ţinut „post”, ci pentru că, deşi plăsmuiţi şi ei din aceeaşi materie precum toţi ceilalţi oameni, deşi „au fost părtaşi aceleiaşi firi ca şi noi”, pot să ne pună înainte viaţa lor „ca pildă şi îndreptar” şi să-l întărească astfel pe omul care se luptă pentru mântuire.
În primele patru duminici din perioada Triodului suntem învăţaţi cum trebuie să trăim şi ce ne aşteaptă, în funcţie de viaţa noastră. Fiind luminaţi de cele auzite, ne apropiem de Paşti şi ne luptăm să ne învrednicim de Învierea Domnului şi, împreună cu Hristos, de învierea noastră. Biserica ne sprijină cu toată măreţia ei duhovnicească. În perioada Postului Mare nu ne va mai aminti de fariseu şi de fiul risipitor, de Înfricoşătoarea Judecată şi de Izgonirea lui Adam din Rai. Va veni alături de noi pentru a ne ajuta, pentru a ne întări, pentru a ne încuraja. Acesta este sensul pe care îl au prima duminică a Postului Mare, a Ortodoxiei, a doua duminică, a pomenirii Sfântului Grigorie Palama, a treia, a Sfintei Cruci, a patra, a Sfântului Ioan Scărarul, şi a cincea, a Cuvioasei Maria Egipteanca. În lupta lui, credinciosul este întărit de istoria şi învăţăturile Ortodoxiei, de pilda Sfântului Grigorie Palama, de puterea Crucii, de învăţătura Sfântului Ioan Scărarul şi din exemplul Cuvioasei Maria Egipteanca. Biserica, prin luptele ei împotriva ereziilor, cu marile chipuri ale nevoitorilor şi învăţătorilor, harul Crucii, toate laolaltă, ne vine în ajutor şi ne ajută, ca să ne învrednicim de bucuria Învierii.
Pildele Fariseului şi Fiului risipitor, pe de o parte, iar pe de alta, exemplul Sfântului Grigorie Palama, al Sfântului Ioan Scărarul şi al Cuvioasei Maria Egipteanca; frica de marele ceas al Judecăţii, durerea pentru Raiul pierdut, harul Crucii şi învăţătura Duminicii Ortodoxiei ne deschid ochii şi, prin Postul Mare, ne duc spre scopul existenţei noastre, viaţa veşnică. Calea spre această viaţă ne este deschisă de Jertfa lui Hristos (pe care o trăim plenar în săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului) şi Învierea Lui. În Miercurea Mare, după ce mai întâi Biserica ne învaţă calea pocăinţei prin istoria femeii desfrânate, ne oferă apoi dumnezeiescul mir şi ne curăţă astfel, ca să putem de acum încolo să urmăm pe Hristos spre Sfintele Sale Pătimiri, de la Cina cea de Taină până la Înviere. Să stăm cu Domnul la Cină, să urcăm cu El pe Munte pentru a se ruga, să ne răstignim dimpreună cu Hristos şi, când va veni marele ceas, să înviem şi noi în lumină şi în strălucirea vieţii veşnice, dăruită nouă de Jertfa şi Învierea Domnului.
http://ziarullumina.ro/triodul-urcus-duhovnicesc-catre-Invierea-domnului-120210.html
