Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Hramul Parohiei românești din Moncalieri

Credincioșii Parohiei Ortodoxe Române “Sfinții Patruzeci de Mucenici din Sevastia”, localitatea Moncalieri, Protopopiatul Piemonte 1, își sărbătoresc zilele acestea ocrotitorii. Astfel joi, 9 martie, începând cu ora 9:00 se va săvârși Liturghia Darurilor mai înainte sfințite. Cu această ocazie se vor sfinți și clopotele bisericii, transmite pentru Romanian Global News pr. Ioan Lupășteanu.
“Este un moment unic pentru parohia noastră deoarece, clopotul este glasul prin care Biserica își cheamă credincioșii să participe la sfintele slujbe. Iată că Domnul ne-a binecuvântat, chiar în diaspora, să avem astfel de daruri. În ceea ce privește slujba aș menționafaptul că soborul de preoți va fi condus de către părintele Atanasie Rusnac, vicar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (E.O.R.I.). Alături de preacuvioșia savor mai sluji pr. Lucian Roșu, protopop de Piemonte 1, pr. Sorin Petre, protopop de Piemonte 2, și o parte din preoții celor două protopopiate” a spus pr. Marius Floricu, parohul Bisericii “Sfinții Patruzeci de Mucenici din Sevastia” din localitatea Moncalieri.

Cu ocazia hramului miercuri, 8 martie, părintele Atanasie, vicar eparhial al E.O.R.I., va susține o prelegere cu tema: “Neuroștiințe și Duhovnicie. Ce spun științele moderne și Filocalia despre viață și mântuire”. La conferință sunt așteptați credincioși din Protopopiatele Piemonte 1 și 2.

http://www.rgnpress.ro/rgn_17/index.php?option=com_content&view=article&id=24206:2017-03-08-08-03-55&catid=49:cultura–culte&Itemid=74

Lasati un raspuns