Mitropolit: Familiile să facă măcar trei copii. Unul dintre ei pentru țară și biserică
„Cred, fără a avea posibilitatea de a face un sondaj, că cei aflaţi aici împărtăşesc credinţa noastră. Tragedia este că nu cred neapărat că cei de aici fac avorturile. De-am fi în stare să pătrundem la sufletele celor care nu sunt aici şi au făcut cele 22 de milioane de avorturi. Din punct de vedere pragmatic, ţara nu s-ar prăbuşi dacă toate tinerele familii din România ar avea măcar câte trei copii: unul pentru tata, unul pentru mama şi unul pentru ţară şi biserică. Dacă ar fi aşa, atunci nu ne-am prăbuşi demografic. Din nefericire, familii care au putere economică se limitează să aibă un copil, maximum doi şi gata. Mulţi dintre ei nu vor putea întemeia o familie şi vedeţi care este rezultatul. Ne doare inima şi constatăm cum o sumedenie de sate dispar”, a spus mitropolitul Clujului înainte ca oamenii adunaţi în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca să plece în marş pe străzile din oraş.
El a precizat că „avortul, din punct de vedere religios, este un păcat strigător la cer”.
„Din punctul nostru de vedere, dacă îşi pune problema spirituală şi femeia vine la Hristos, există tămăduire”, a adăugat Andrei Andreicuţ.
Peste 500 de clujeni s-au adunat, începând cu ora 16.00, în Piaţa Unirii din oraş, alături de aceştia venind şi mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, dar şi mai mulţi pastori.