Conferință duhovnicească la parohia românească din San Dona di Piave
Duminică 2 aprilie la parohia San Dona di Piave, a fost organizată o întâlnire a tinerilor Nepsis din protopopiatul Triveneto1. În cadrul acesteia părintele Vicar eparhial Atanasie a susținut conferința cu titlul “Știința medicinii duhovnicești”, transmite Pr. Avram Matei, preluat de Romanian Global News.
Dânsul a prezentat diverse materiale științifice, elaborate de diverși cercetători prin care ne-a atenționat asupra complexității, frumuseții și perfecțiunii corpului uman, care nu poate fi decât o operă a Divinității.
Acesta are multe capacități încă neexplorate și conține multe “resurse vindecătoare”, regeneratoare sau dătătoare de fericire și pace, care devin însă lucrătoare doar atunci când sunt activate prin Har, credință, rugăciune și fapte bune.
Când ne reînnoim legătura noastră harică cu Dumnezeu prin împărtășirea de Tainele Bisericii și pornim cu dragoste înspre semenii noștri, iubindu-i și făcându-le bine, atunci în noi înșine se declanșează niște schimbări pozitive, niște stări înălțătoare, care ne tămăduiesc rănile sufletești și patimile și ne umplu de o bucurie duhovnicească care îi influețează și pe cei din jurul nostru.
Omul contemporan este debusolat și de multe ori trăiește fără să conștientizeze prezența lui Dumnezeu, iar viața lui este plină de suferinţe, dezamăgiri, chinuindu-se într-o stare de rătăcire sufletească şi trăind într-o singurătate egoistică, care-l împietrește și-l paralizează, țintuindu-l într-o specie de egocentrism.
Dar atunci când ajunge să simtă Harul lui Dumnezeu care lucrează atât în mod direct cât și prin semenii noștri, el intră în comuniune cu Acesta și cu semenii și atunci toate stările de singurătate, de nesiguranţă și angoasă dispar și își găsește tămăduirea sufletească şi trupească devenind mai liniștit și fericit duhovnicește.
Nu trebuie să urmărim doar realizarea în noi a unui simplu echilibru etic, moral și social, și nu este vorba aici doar de o fericirea individuală, ci de transfigurarea omului întreg şi o îndumnezeire a lui prin Har.
Părintele Atanasie a subliniat faptul că tot mai mulți oameni de știință și cercetători ne îndeamnă prin descoperirile lor să unim tratamentul medical cu tratamentul duhovnicesc al credinței. Studiile făcute de dânșii ne arată că cei credincioșii se vindecă mai ușor, sau trec mai usor peste momentele dificile din viață, sau chiar dobândesc o imunitate sporită la anumite boli.
De aceea nu trebuie desparțită ştiinţa medicală de ştiinţa duhovnicească a vindecării, ci trebuie îmbinate și folosite împreună pentru o vindecare deplină a sufletului și a trupului.