IUDA SAU DESTINUL OMULUI EUROPEAN ATEU
De cele mai multe ori proştii sunt atei, intelectualişti, peste toate, comunitarişti şi foarte toleranţi, în sensul unui dezmăţ al libertăţii. Au o foarte mare rezervă faţă de cei care vorbesc în termenii credinţei şi ai naţiunii.
Petre Ţuţea
În cartea Întoarcerea la Hristos se povesteşte despre un tânăr care a fost răstignit pe perete în Săptămâna Mare a Paştelui anului 1950 unde a fost lăsat până când sufletul a părăsit un trup atât de îngreuiat de suferinţă. Numele nu îi este amintit, şi, poate nu întâmplător, a rămas cumva necunoscut până în ziua de astăzi. A rămas un anonim, pentru că în el a fost răstignit simbolic tot tineretul român care, urmându-i lui Hristos, a suferit în închisorile comuniste. Prin răstignirea acelui tânăr torţionarii încercaseră batjocorirea Crucii şi a jertfei Mântuitorului, dar efectul a fost contrar. Crucea a fost sfinţită prin jertfă.
Aceeaşi încercare de batjocorire a crucii o face şi pictorul Alexandru Rădvan prin tabloul Omagiu lui Iuda, şi, odată cu el, se înscriu în acţiunea de reeducare a poporului român toţi cei care au contribuit la organizarea expoziţiei ICR din Germania unde a fost expus tabloul blasfemiator. Este vorba de răstignirea pe cruce a vânzătorului lui Hristos, a lui Iuda care este în acelaşi timp spânzurat şi cu organul sexual în erecţie.
Iuda este un personaj foarte îndrăgit de o anumită specie de europeni, şi ca dovadă avem încercarea de reabilitare a sa prin instrumentarea scenariului Evangheliei după Iuda, chipurile recuperată după 2000 de ani. Memoria lui Iuda trebuie reabilitată pentru ca însuşi actul vânzării lui Hristos să nu mai fie condamnat în ochii creştinilor de astăzi. Vânzătorii Mântuitorului vor probabil să uşureze conştiinţa tuturor celor care le vor urma sau chiar propria conştiinţă.
Deşi a vrut să murdărească crucea aşezându-l pe ea pe Iuda, fără să vrea, Rădvan ne indică modul în care sfârşeşte omul european ateu. Iuda este simbolul perfect al umanistului european care şi-a făcut din vânzarea lui Hristos o profesiune de credinţă. Este un individ care, după ce refuză jertfa Mântuitorului, după ce-şi leapădă haina primită la botez, istovindu-se nefericit în lupta cu Dumnezeu, sfârşeşte corect politic, eventual eutanasic, punându-şi excitat ştreangul de gât. Într-adevăr, batjocorirea crucii duce cu mult mai sigur la iad decât necunoaşterea ei, după cuvântul Mântuitorului care spune că: „mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei în ziua judecăţii, de¬cât cetăţii aceleia” – care i-a prigonit pe cei ce propovăduiau cuvintele Lui (v. Matei 10 15).
Nefericitul artist, ca o presimţire a destinului umanistului ateu, şi-a reprezentat cinic propriul destin, coşmarul unei vieţi lipsite de sens pe care desfrânat şi-o asumă. În această ipostază, el însuşi apare ca un reeducat, spălat pe creier de cultura desfrânării în care lumea modernă ne scufundă prin televiziune, ziare şi publicitate, prin destrăbălarea instituţionalizată.
Nădăjduim ca tinerii atraşi hipnotic către destinul Iudei să mai găsească puterea de a birui demonul desfrânării şi al necredinţei, şi aceasta numai prin Hristos Care încă-i mai aşteaptă, sus, pe dealul Golgotei, pentru a urca împreună spre Ierusalimul ceresc.
https://www.aparatorul.md/iuda-sau-destinul-omului-european-ateu/
