Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Vaticanul interzice pâinea fără gluten la împărtăşanie, în bisericile catolice. Reguli noi şi pentru vin

Vaticanul interzice pâinea fără gluten, folosită la împărtăşanie. “Este un abuz grav să introduci alte substanţe precum fructe, zahăr sau miere atunci când produci pâinea pentru împărtăşanie”, spune cardinalul Robert Sarah.
Regula trebuie urmată de 1,2 miliarde de catolici din toată lumea, scrie Mediafax.
La cererea Papei Francisc, anunţul a fost făcut printr-o scrisoare către episcopi, redactată de cardinalul Robert Sarah, scrie The Independent.
“Este datoria episcopului ca distribuitor principal al tainelor lui Dumnezeu să vegheze asupra calităţii vinului şi a pâinii folosite la împărtăşanie”, a notat cardinalul.

El spune că pâinea trebuie preparată din grâu pur. Este însă acceptată cea cu un conţinut scăzut de gluten, dar bogată suficient în proteine, pentru a nu fi nevoie de aditivi.

Regula era necesară, spune Sarah, pentru că astăzi pâinea este cumpărată de la supermarketuri şi chiar de pe internet, în loc să fie făcută de oamenii din diverse comunităţi religioase.

De asemenea, vinul nu trebuie amestecat cu alte substanţe, ci să fie natural, din struguri puri. Este interzisă folosirea vinului de provenienţă îndoielnică, se mai subliniază în scrisoare.

http://www.descopera.ro/dnews/16581891-vaticanul-interzice-painea-fara-gluten-la-impartasanie-in-bisericile-catolice-reguli-noi-si-pentru-vin

Lasati un raspuns