De ce murim?
Dincolo de conotaţiile religioase sau filozofice ale întrebării care a bulversat şi încă bulversează omenirea de la începuturile sale, oamenii de ştiinţă au încercat să explice motivele pentru care orice organism viu ajunge să moară în cele din urmă.
Toate organismele vii îmbătrânesc şi mor din simplul motiv că Natura nu poate să le susţină la nesfârşit. Dacă scopul primar al fenomenului vieţii pe Terra este acela de a se procrea şi replica cu succes (logica din spatele aşa numitei Teoriei Genelor Egoiste), atunci toate organismele sunt programate să trăiască până generează urmaşi şi-i îngrijesc pe aceştia până când ajung independenţi. Speciile diferite de animale şi plante au cicluri viaţă-moarte diferite doar în aparenţă, căci în cele din urmă ceasul biologic îşi spune cuvântul în cadrul fiecărei vietăţi. Celulele nu se mai reînoiesc în acelaşi ritm ideal, inima începe să dea semne de oboseală după ce a bătut de miliarde de ori în timpul vieţii, simţurile se atrofiază, creierul începe să dea semne de degenerescenţă senilă, oasele încep să fie tot mai fragile iar organele încep să dezvolte cancere.
Trebuie să fim conştienţi că moartea începe odată cu lungul şi complexul proces de îmbătrânire celulară. Practic, celulele noastre ne îmbătrânesc şi ulterior tot ele ne iau viaţa. În interiorul fiecărei celule, cromozomii apar cu propriile terminaţiuni specializate care le dictează durata de viaţă, denumite teleomere. Şi nici la ora actuală nu se cunoaşte cu exactitate modul în care teleomerele sunt legate de procesul de îmbătrânire, dar se ştie că după ce telomerele ating o anumită lungime, informaţia conţinută de ele se pierde şi implicit urmează degenerarea celulei, îmbătrânirea şi moartea.