Lumina spre care tindem
In fiecare an in luna noiembrie cu precadere in Transilvania sub puternica influenta si traditie catolica de sute de ani ,simtim si traim un ritual al luminii si luminarii memoriei celor dragi plecati dintre noi ,prin aducerea aminte a memoriei trainde care din casele noastre se preling spre cimitire unde devin veritabile gradini de flori si lumina ca si cea a lui Iosif din Arimateea, in care a fost inmormantat Mantuitorul nostru Isus Hritos .
Din cele mai vechi timpuri ,toate culturile lumii au dezvoltat ,mentinut si impartasit un adevarat cult al raposatilor,care chiar daca trupesc sunt morti ,in memoria apartinatorilor sunt intr-o continua viata in imagini si memorie,asa cum limba engleza o defineste poate cel mai bine prin expresia “living memory”.
Chinezii amenajau intr-un colt al casei un altar in memoria strabunilor ,unde ardea candela zi si noapte.
Romanii in paganismul lor traditional , construiau mici altare ,si i-si numeau mortii zeitati casnice…Marcus Agrippa in anul 27 I.C a construit Pantheonul din Roma unde marii preoti tineau slujbe in cinstea TUTUROR zeitatilor romane…aceasta Biserica pagana a fost transformata in Biserica Crestina in anul 610,Papa Bonifaciu al IV-lea sfintind-o in cinstea TUTUROR martirilor cazuti pt Hristos si In Hristos avand hramul Sfintei Nascatoare de Dumnezeu Regina Martirilor Sancta Maria ad Martyres !
Egipteni poate cei mai cunoscuti cu proiectele lor pamantesti , ce vizau locuintele lor vesnice ,zidite din pacate…Astfel omul creat dar inca nerascumparat avea acea dorinta arzanda de a ramane spiritual alaturi de cei dragi,dupa trecerea in valea mortii.
Pomenirea mortilor in spatiul apusean a fost introdus treptat .Primul carea initiat aceasta sarbatoare de pomenire a mortilor a fost Sfantul Odilo de Cluny ,staretul Manastirii benedictene franceze din Cluny in anul 998,si a fost introdusa in tot apusul incepand din sec XIV. Mormintele se curatau si se impodobeau,chiar se puneau fete de masa si mancare pt ca se credea ca in aceasta zi mortii se intorc acasa si se cuvine sa fie primiti ca atare.Aprinderea lumanarilor atat in cimitire cat si acasa era un semn calauzitor pt raposati ca sa nu se rataceasca…
In rasarit pomenirea mortilor are loc in fiecare sambata si cu precadere in Sambata Rusaliilor ! Sambata zi in care Mântuitorul Iisus Hristos a coborât cu sufletul la iad pentru a-i elibera pe cei din veac adormiți ,se tin sujbele de pomenire pentru cei adormiți, cunoscute cu denumirea de parastase, si sunt momente de întristare, de interiorizare sufletească și de comuniune cu cei adormiți.
Chiar daca cu totii stim povestea ispitirii edenice,sarpele inselator despre moarte vorbeste protoparintilor.
Atunci şarpele a zis către femeie: “Nu, nu veţi muri ! Facerea cap 3. 4
Desigur a trebuit sa vina Rascumparatorul pt a ne aduce Lumina si Speranta ca nu e totul in van,insa sa nu uitam cuvintele evanghelistului Ioan
“Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.” Ioan cap 1 .5
Pentru a intelege intunericul mortii trebuie sa zarim cu ochii mintii inca de aici,lumina invierii.
In cartea lui Iov din Vechiul Testament , Lumina Invierii este prefigurata chiar si in suferintele trupesti si framantarile sufletesti. Iov poarta dialoguri si in contradictoriu dar si in Slava cu patru prieteni.
In discutia cu Elihu din Cap 32,33 Iov primeste urmatoarele povete :
Omul nu ia aminte Dumnezeu !
Vorbeşte în vis, în vedeniile nopţii, atunci când somnul se lasă peste oameni şi când ei dorm în aşternutul lor, dă înştiinţări oamenilor, ca să întoarcă pe om de la cele rele şi să-l ferească de mândrie
Sufletul lui vine încet, încet spre prăpastie şi viaţa lui spre împărăţia morţilor.
Dacă atunci se află un înger lângă el, un mijlocitor între vii, care să-i arate omului calea datoriei, Dumnezeu Se milostiveşte de el şi zice îngerului: “Izbăveşte-l ca să nu cadă în prăpastie; am găsit pentru sufletul lui preţul de răscumpărare!”
“Păcătuisem şi călcasem dreptatea, dar n-am fost pedepsit după faptele mele.
Căci El a izbăvit sufletul meu ca să nu treacă prin strâmtorile morţii şi ochii mei văd încă lumina”.
Iată toate acestea le face Dumnezeu de două ori, de trei ori cu omul,
Ca să-i scoată sufletul din pieire şi ca să-l lumineze cu lumina celor vii.
Preotul . prof. dr. Eugen Popa, fostul rector al Institutului Teologic Greco-Catolic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca in articolul Deplinatetea vietii vorbeste despre “Taina lui Cristos”, din perspectiva Sfântului Pavel (Ef. 1, 9), nu e decât Taina Întrupării lui Dumnezeu, Taina unirii ipostatice, fără amestecare de natură; în mod substanţial, între Dumnezeu şi om: Cuvântul – Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat – S-a făcut trup (Io. 1, 14).
Şi totuşi, El este Om adevărat: Se naşte în slăbiciune, creşte în trup şi învăţătură. Aşteaptă să treacă anii ca să devină om matur; merge la şcoală, învaţă de la bătrâni şi din experienţă, ca apoi, ceea ce a citit în cartea naturii să folosească în frumoase parabole şi asemănări, toate pline de farmecul vieţii Sale trăite la ţară, cu vii întinse, cu holde bogate, cu păsări pe cer şi flori pe câmp.
Umblă şi mănâncă; Se oboseşte şi doarme. Discută şi este înfruntat; e trist şi plânge. Îl doare nerecunoştinţa; se înfrică şi tremură. E prins şi bătut; rămâne la discreţia unor mercenari fără scrupule; ca un neputincios, cade sub cruce; Se vaietă şi moare. Imaginea făcută de profetul Isaia e mai mult decât o icoană perfectă a Celui care ajunge să fie vierme, nu om: dispreţuit şi pedepsit, chinuit şi asuprit (I. 52).
În viaţa Lui se manifestă când dumnezeirea, când omenirea. Şi, totuşi, tot ce face e divin. E divină oboseala, e divină slăbiciunea, e divină suferinţa şi e divină moartea. Isus care a pătimit pentru noi este „Cuvântul lui Dumnezeu: Cel ucis este Întemeietorul vieţii” (Fapte 3, 15).
Această Taină a lui Cristos s-a limpezit odată cu Învierea Lui. Tatăl ceresc L-a răsplătit şi tot ce a fost în El uman, trupesc, s-a topit, aşa încât strălucirea dumnezeirii să nu mai găsească nici un obstacol, ci totul să fie pătruns de lumină şi glorie.
Acest arc pascal ne motiveaza pe noi crestinii de mii de ani ,chiar sub povara pacatelor ,condamnati in Adam dar indreptatiti in Hristos, de a merge la cei dragi in cimitire cu lumanari si flori pt a duce din nou si din nou Lumina Invierii !
Precum la mormantul lui Hristos ,Maria Magdalena a văzut pe îngerul, ce sta pe piatră, și plecându-se, a văzut și pe cei dinăuntrul mormântului, care au vestit învierea Domnului și au grăit: „A înviat, nu este aici, iată locul unde L-au pus pe Dânsul”astfel si la mormintele crestinesti vom vedea amplasate statuile ingerilor .Omul creat si cazut are nevoie de calauzitori…de la Facere suntem intovarasiti cu ingeri luminosi dar si ispititori…
„Îngerul este cea dintâi fire luminoasă după cea dintâi. (Filocalia, vol. I)
Apostolul Petru e scos din închisoare de un înger; Sfântul Augustin
spune ca „Totul e plin de îngeri”. Avem un înger călăuzitor pentru că trăim, de la protopărinți încoace, sub regimul derivei; avem nevoie de un ghid, pentru că suntem, prin definiție, călători, ființe în trecere, duhuri itinerante.
Ingerul e discret, preferând să contamineze tăcut. Limbajul angelic e tăcerea.
Când te rogi nu ești niciodată singur. Chiar atunci când te rogi în singurătate – spune Clement din Alexandria – participi la rugăciunile corurilor îngerești. Tertulian interzice celui care se roagă să stea așezat, căci el ar ofensa, astfel, devoțiunea îngerului de alături, care stă numai în picioare. Până și Christos e asistat de un înger, în timpul rugăciunii Sale de pe Muntele Măslinilor (Luca 22, 43-44). Îngerul este ființa adoratoare prin excelență, întruchiparea devoțiunii, „corpul” însuși al rugăciunii.
Insotiti de ingeri de la nastere pan la moarte ,tindem spre Lumina vesnica…
Marele poet Adrian Paunescu a dedicat nenumarate poezii luminii parintilor nostrii,voi cita cateva versuri :
Mama mea n-avea nici globuri
Nici beteală şi nici stea
Sărbătorile de iarnă
Cu gutui le-mpodobea…
Mi-a pus mama o gutuie
La fereastra dinspre drum
Şi o văd cum luminează
N-am puterea s-o consum.
–
Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine şi te doare
Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.
Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aştept,
A .Paunescu -Adanca privire
Cu totii avem imaginea vie in minte cu luminarea pusa in geam de strabunii nostrii ,asteptand sa vina acasa cei dragi …daca veti trece pragul Redactiei E Creator,veti vedea acea luminare pusa in geam de poetul Ioan Romeo Rosiianu ,asteptand sa vina acasa pe cei dragi ,aratandu-le atat drumul cat si crezul ca Invierea este si va fi in mijlocul nostru !