Nu duc toate religiile la Dumnezeu?

E comod, dar superficial, din nefericire, să spui că toate religiile sunt la fel. Și, de multe ori, o astfel de atitudine durează până în momentul în care cineva ajunge să vadă diferenţa în propria-i viaţă.
Pe 6 ianuarie 2014, în faţa unei școli cu peste 2.000 de elevi din Hangu, Pakistan, au stat faţă în faţă credinţele a doi oameni care mărturiseau că au aceeași religie și același Dumnezeu: unul credea în sinucidere şi în uciderea barbară a sute de elevi inocenţi în timp ce striga numele lui Dumnezeu, iar celălalt credea în sacrificarea propriei vieţi, în numele aceluiași Dumnezeu, pentru a salva vieţile altora.
Aitzaz Hassan este numele adolescentului de 15 ani care a observat mersul nenatural al persoanei care se apropia de intrarea în școală și, realizând că e vorba de un atacator sinucigaș, a acţionat. A alergat după celălalt, s-a prins de hainele lui și a reușit să-l oprească. A urmat o explozie îngrozitoare, în care doi tineri încleștaţi și-au sfârșit viaţa atât de diferit – unul încercând să semene moarte, altul căutând să-i salveze pe ceilalţi. Doi tineri, două destine opuse. Doi tineri care, aparent, erau adepţi ai aceleiași religii, şi-au sacrificat viaţa pentru scopuri radical diferite. Cum se poate explica uriașa prăpastie dintre ei?
Adevărul despre noi

O mulţime de factori sunt responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat, dar unul este mai proeminent. Toate religiile conduc la Dumnezeu, dar dumnezeul spre care conduc ele nu este întotdeauna același. Toţi adepţii unei anumite religii sunt îndrumaţi către același Dumnezeu, dar imaginea acelui dumnezeu nu este întotdeauna aceeași pentru toţi închinătorii respectivei religii. Ceea ce îi diferenţiază este imaginea pe care o au despre dumnezeul lor. După cum moștenirea genetică dictează cursul vieţii biologice, imaginea pe care omul o are despre dumnezeul lui îi dictează cursul vieţii spirituale și morale.

Alterarea imaginii lui Dumnezeu în mintea oamenilor are rădăcini care coboară în timp până la începutul istoriei. Păcatul originar nu a constat în mâncarea unui fruct, ci în subminarea adevărului despre Dumnezeu. Iar când omul a pus la îndoială imaginea pe care Dumnezeu i-o descoperise despre Sine, păcatul s-a comis deja. Tot ce a urmat este consecinţa păcatului împotriva adevărului despre Dumnezeu. Totuși, în timp ce diavolul, care L-a reprezentat fals pe Dumnezeu, nu a făcut altceva decât să-și proiecteze propriul chip asupra Lui, uimitor este însă modul în care omul a ajuns să proiecteze asupra lui Dumnezeu… chipul diavolului.

Acceptarea unei imagini alterate despre Dumnezeu a însemnat păcat, iar păcatul a făcut necesară religia, care în latină înseamnă re-legare, adică refacerea legăturii cu divinitatea, cu scopul trăirii în ascultare de ea. În funcţie de modul cum este percepută imaginea divinităţii unei religii se poate ușor prezice calitatea vieţii închinătorilor acelei religii și a societăţii pe care aceștia o formează. Baal este zeul antic semitic care nu poate fi împăcat decât cu copii arși pe grătarul de aramă din pântecul lui – din această credinţă rezultă modul în care închinătorii lui Baal își priveau copiii. Quetzalcoatl („șarpele cu pene“ – zeul suprem în mitologia aztecă) „cere“ fecioare aruncate în fântână sau mii de inimi de prizonieri smulse cu cleștele și ridicate în faţa statuii în timp ce acestea încă mai pulsează – de unde se poate înţelege valoarea vieţii omului în societatea aztecă. Dumnezeul unei largi categorii de creștini îi va tortura la nesfârșit pe cei care nu L-au ales pe El – ceea ce explică teama care a modelat o eră întreagă – Evul Mediu Întunecat. Cei care Îl văd pe Dumnezeul iubirii care se jertfește, așa cum ne este El prezentat prin Iisus, cunosc bucuria și siguranţa mântuirii care se manifestă în tot ce se numește viaţă personală sau socială.

Biblia spune: Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu: Geneza 1,27 Această modelare a omului după chipul lui Dumnezeu nu este doar o experienţă istorică punctuală, ci este una prezentă, procesuală, o experienţă care își pune amprenta asupra tuturor manifestărilor vieţii unei persoane. Omul va trăi după chipul și asemănarea dumnezeului la care se închină și va deveni tot mai mult asemenea lui. Principiul acesta are aplicabilitate generală, fie că vorbim de păgânismul tribal, de religiile monoteiste, de ateism sau de oricare altă religie, fie că vorbim de idolii moderni ai lumii secularizate – sexualitatea, banii, puterea, celebritatea etc.
Adevărul despre Dumnezeu

Este greu de contabilizat varietatea și diversitatea religiilor și a divinităţilor aferente și, pe cât este de greu să crezi că cineva în mod intenţionat ar alege falsul, pe atât de greu este pentru o anumită persoană să admită că adevăratul Dumnezeu ar putea fi în afara sferei vieţii lui, adică mai mult, mai departe și mai adânc decât tot ceea ce știe sau trăiește el în prezent.

Dar setea după adevăratul Dumnezeu este ceea ce îl arde pe om de la leagăn până la mormânt. În adâncul inimii sale, omul intuiește că nu în „palate și poieni“ se găsește adevărata „tinereţe fără bătrâneţe și viaţă fără de moarte“, ci că ea vine tocmai din cunoașterea adevăratului Dumnezeu, de care omul se simte înstrăinat și pe care-L caută întreaga viaţă. Iisus numește lucrul acesta viaţă veșnică – „și viaţa veșnică este aceasta: Să te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus pe care L-ai trimis Tu.“
Deci există un singur Dumnezeu adevărat și cunoașterea Lui înseamnă, într-adevăr, viaţă veșnică pentru om. Religia lui Iisus se distinge de orice se numește religie tocmai prin felul cum Îl prezintă pe Dumnezeu – așa cum este El cu adevărat, nu așa cum a fost văzut de diavol sau de om. În viaţa și lucrarea lui Iisus se descoperă chipul lui Dumnezeu eliberat de tradiţii omenești sau de sub negura istoriei, un chip viu și adevărat, pentru că Iisus este „oglindirea Slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui“. Iisus a venit să-L întrupeze pe Dumnezeu între noi şi să ne cheme să credem în El. Aceasta a fost lucrarea Lui și, când a îndeplinit-o, a declarat: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac“

Dumnezeul prezentat de Iisus nu este ascuns, misterios și izolat în relaţia lui cu omul. El nu ne-a adus un nume tainic și misterios, o formulă religioasă care poate fi înţeleasă numai de iniţiaţi, ci ne-a transmis apelativul Abba, adică „Tată“ (sau „tati“, diminutivul aramaic). De aceea, Fiul Întrupat ne-a învăţat să ne adresăm lui Dumnezeu cu „Tatăl nostru care ne ești în ceruri“

Iisus a plătit cu viaţa proclamarea adevărului că Dumnezeu este aproape și ne este Tată. Și-a dat viaţa ca să credem mărturia Lui cu privire la adevăratul Dumnezeu și nu se putea oferi un argument mai puternic în favoarea unui asemenea adevăr etern. Principala deosebire dintre creștinismul lui Iisus, iudaismul în mijlocul căruia a trăit și orice altă religie din timp și spaţiu este, deci, tocmai imaginea lui Dumnezeu.
Adevărul despre religie

În primul rând, în timp ce, în orice altă religie, omul încearcă să urce spre divinitate prin ritualuri și sacrificii, Iisus este singurul care ne-a descoperit că nu omul urcă la Dumnezeu, ci Dumnezeu coboară la om în Fiul. El este cel dintâi care ne-a luminat cu privire la conceptul de har, concept care este unic și nemaiîntâlnit în nicio altă credinţă.

Religia nu a fost niciodată chemată să mântuiască pe cineva. Ea nu are această menire și nici puterea de a o pune în practică. Tot ce poate face religia în domeniul mântuirii este să conducă pe credincios la Singurul care poate mântui. Mesajul adevăratei religii este: „În Nimeni Altul nu este mântuire: căci nu este sub cer un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fiţi mântuiţi“

Fiecare religie îl conduce pe om la un dumnezeu. La adevăratul Dumnezeu nu poate conduce decât Acela care vine de la Dumnezeu. Numai Dumnezeu poate să conducă la Dumnezeu. De aceea, adevărata religie nu poate fi asemenea celorlalte religii – un set de precepte, doctrine si concepţii. Ea se deosebește fundamental și inimitabil de orice altceva. Adevărata religie este o Persoană. El este Calea, Adevărul și Viaţa. El este Evanghelia, El este capul Bisericii, iar Biserica este trupul Lui. În asta constă marea diferenţă. „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.“

Iar Tatăl proclama: „În El îmi găsesc toată plăcerea. De El să ascultaţi.”

În al doilea rând, rolul adevăratei religii nu este doar acela de a furniza adevărul despre Dumnezeu, ci și de a transpune acest adevăr în faptă: „Religia curată și neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim neîntinaţi de lume“
. Religia martirului Aitzaz Hassan nu a constat doar în a cunoaște ce este bine și ce este rău și în a-i avertiza pe ceilalţi cu privire la asta, ci el a avut o „religie curată și neîntinată“, în care „Cuvântul s-a făcut trup“, ca în viaţa lui Iisus. Aceasta este cea mai înaltă formă de religie, cea capabilă să manifeste dragostea supremă – „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viaţa pentru prietenii săi.“

Aitzaz va fi surprins când Îl va vedea pe Cel care l-a învăţat acest adevăr.

O religie care se rezumă doar la a enunţa ceea ce se consideră a fi adevăr fără a face ca acest adevăr să binecuvânteze lumea nu este, într-adevăr, nimic altceva decât ceea ce a spus Marx – „opiul popoarelor“ – echivalentul religiei demonilor, care „cred și se înfioară“, dar continuă să fie demoni. Adevărata religie, care conduce la adevăratul Dumnezeu, este liberă de prejudecăţi rasiale, culturale, religioase sau de orice alt fel, după cum a înţeles și Iacov, fratele Domnului, de la fratele și Domnul lui, Iisus: „Fraţilor, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului.“
O simplă recunoaștere a lui Dumnezeu, fără a trăi adevărata religie, va naște, în final, întrebarea aceasta venind din partea lui Dumnezeu: „De ce-Mi ziceţi: «Doamne, Doamne!» și nu faceţi ce spun Eu?“În al treilea și ultimul rând, religia adevărată nu este raportarea statică la un set de dogme sau vederi locale și temporale, ci este o experienţă dinamică, permanentă, este îndurarea Domnului care se „înnoiește în fiecare dimineaţă pentru noi“

. Dumnezeul de azi trebuie să fie mai mult decât Dumnezeul de ieri, fiindcă azi am căpătat o vie și proaspătă cunoaștere a Celui Preaînalt. Așadar, adevărata religie nu doar că ne conduce o dată la adevăratul Dumnezeu, dar continuă să o facă zilnic. Este experienţa creșterii în cunoașterea care niciodată nu se consideră suficientă. Adevărata religie, care conduce cu adevărat la Dumnezeu, nu se laudă cu vechimea ei, ci cu descoperirea vie și continuă a Celui care binecuvântează lumea. Cunoașterea lui Dumnezeu este un proces care însoţește viaţa și moartea, speranţa și deznădejdea. Niciodată nu va veni o zi când vom avea tot adevărul despre Dumnezeu.

Cât despre religia falsă, nu e nevoie de multe cuvinte. Istoria ne-a demonstrat din plin că orice deturnare a religiei de la adevărata ei vocaţie atrage după sine pierderea credibilităţii și puterii sale. În ochii oamenilor, religia denaturată devine ceea ce Eminescu numea „religia, o frază de dânșii inventată“. Ce a însemnat, pentru umanitate și istorie, creștinismul deturnat și denaturat poate fi văzut în cazul cruciadelor, al Inchiziţiei, al Germaniei naziste sau al altor multe și tragice instanţe ale istoriei umanităţii; în loc să fie o forţă pentru evoluţia omenirii, el a devenit un agent al distrugerii și a făcut o lucrare opusă celei la care a fost chemat.
Adevărul despre responsabilitate și alegere

Deși o religie poate fi foarte ușor evaluată în funcţie de impactul pe care-l are în viaţa individului sau a societăţii, nu la fel de ușor poate fi judecat cel ce o practică. El poate fi produsul propriilor alegeri sau victima lumii în care s-a născut și trăiește. De aceea, în bunătatea Lui, Dumnezeu nu condamnă pe nimeni care a crezut în mod sincer o minciună, ci „luminează pe orice om venind în lume“
, pe cei ce „zac în întunericul și în umbra morţii“

. Abia după ce a avut loc această iluminare, omul este pus în faţa unei alegeri și devine responsabil pentru ceea ce va decide.

Este posibil ca un om să fie în întuneric în timp ce este convins că se află în lumină – „Ia seama dar, ca lumina care este în tine, să nu fie întuneric“
. Este, de asemenea, posibil ca Dumnezeu să lumineze un om și omul să refuze lumina – „odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decât lumina…“ „Omul cel nou“ (o expresie biblică atât de uzată și abuzată) este conceptul în numele căruia au curs fluvii de sânge și este, poate, izvorul celei mai mari suferinţe a umanităţii. Imperii, ideologii, dictaturi și câte alte forme de oprimare au pretextat sau atentat să producă acest „om nou“. Eșec total și cumplit de costisitor. Adevăratul „om nou“ – pentru că un fals confirmă existenţa originalului – este omul după chipul și asemănarea Dumnezeului pe care L-a întrupat Iisus aici pe pământ. Toate încercările – trecute, prezente și viitoare – de a crea „omul nou“ după orice alt chip – rasism, comunism, materialism, păgânism, ateism, fantezism hollywoodian sau orice alt model –, toate aceste încercări se „nasc moarte“, după expresia poetului Vasile Militaru. Chiar dacă omenirea ar trebui să ocolească adevărul mii de ani, în final va ajunge în punctul în care o așteaptă Iisus, care mărturisește cu sângele Lui că Dumnezeu este iubire. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.“

Footnotes
[1]„Ioan 17:3”.
[2]„Evrei 1:3”.
[3]„Ioan 17:4”.
[4]„Matei 6:9”.
[5]„Faptele Apostolilor 4:12”.
[6]„Ioan 14:6”.
[7]„Iacov 1:27”.
[8]„Ioan 1:14”.
[9]„Ioan 15:13”.
[10]„Iacov 2:1”.
[11]„Luca 6:46”.
[12]„Plângerile lui Ieremia 3:21-23”.
[13]„Ioan 1:9”.
[14]„Luca 1:79”.
[15]„Luca 11:35”.
[16]„Ioan 3:19”.
[17]„Ioan 1:12-13”.