De la Arca lui Noe la Sfântul Graal: artefacte biblice care nu vor fi găsite niciodată
Lumea Bibliei continuă să fascineze cercetătorii şi publicul. Deşi au loc numeroase excavaţii în Orientul Mijlociu, Egipt şi Asia Mică, puţine se cunosc despre unele dintre cele mai interesante artefacte care apar descrise în Biblie.
Chivotul Legământului
Potrivit Vechiului Testament, Dumnezeu i-a comandat lui Moise să le spună israeliţilor să construiască un chivot în care să ţină tăbliţele cu cele Zece Porunci, relatează Live Science.
În timpul domniei lui Solomon, acum circa 3.000 de ani, a fost construit Primul Templu în Ierusalim. Chivotul Legământului a fost ţinut aici până în anul 587 î.e.n., când babilonienii au distrus templul. Nu se ştie cu certitudine ce s-a întâmplat cu chivotul. Unele poveşti spun că a fost ascuns înainte ca babilonienii să ajungă la templu, ajungând în Etiopia, unde s-ar afla în Biserica Sfânta Maria din Sion.
Arca lui Noe
Toată lumea ar trebui să cunoască povestirea din Geneză care spune că Dumnezeu a inundat întreaga lume pentru că oamenii au devenit prea răi, salvând o singură familie. Dumnezeu l-a instruit pe Noe, singurul om drept rămas în lume să construiască o arcă în care să-şi adăpostească familia, alături de o pereche din fiecare creatură vie. În acest mod, lumea ar putea fi repopulată după inundaţie.
După retragerea apelor, arca a rămas pe „munţii din Ararat”. Deşi munţi cu acelaşi nume există în Turcia, nu este clar dacă sunt aceiaşi cu cei din Biblie. Exploratorii nu au găsit până acum nimic, iar mulţi spun că povesteaeste doar mitică.
Sfântul Graal
Aceasta este cupa din care Iisus ar fi băut la Cina cea de Taină. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu aceasta după cină. De fapt, cercetătorii nu sunt siguri că Cina cea de Taină a avut loc. În literatura medievală, regele Arthur şi cavalerii săi pleacă într-o misiune de a găsi Sfântul Graal, despre care se zicea că are proprietăţi magice. O altă legendă medievală spune că Iosif din Arimateea, omul care l-a îngropat pe Iisus, ar fi călătorit în insula britanică şi ar fi adus cupa cu el.
Experţii consideră aceste relatări ca fiind pur fictive. Chiar dacă Sfântul Graal ar exista, ar fi improbabil să fie găsit.
O bucată din crucea pe care a fost răstignit Iisus
În întreaga lume, există sute de bucăţi de lemn despre care se susţine că provin de la crucea pe care a fost răstignit Iisus. Aceste relicve erau extrem de populare în Evul Mediu. Teologul John Calvin (1509 – 1564) a spus că dacă toate bucăţile ar fi adunate, ar umble o întreagă corabie.
Astfel de bucăţi, autentice sau nu, încă sunt populare, deşi nu există nicio dovadă care să ateste autenticitatea vreunei bucăţi. Este de asemenea improbabil să fie găsite, întrucât lemnul s-ar fi descompus de mult.
Sursa Q
Sursa Q este numele dat de cercetători pentru un text ipotetic care ar fi ajutat la scrierea Evangheliei după Matei şi Evangheliei după Luca. Mulţi experţi cred că Evanghelia după Marcu a fost prima, iar autorii Evangheliilor după Matei şi după Luca l-au folosit pe Marcu şi sursa Q pentru a-şi scrie versiunile.
Arheologii nu au găsit sursa Q, ceea ce duce la ideea că aceasta era o tradiţie orală care nu a fost niciodată scrisă sau că sursa Q nu a existat niciodată.
Dacă totuşi aceasta a existat şi a fost scrisă, nu a fost copiată atât de mult precum Evangheliile după Marcu, Matei şi Luca. Deşi sunt numeroase copii ale acestor trei evanghelii, din timpurile antice şi medievale, nu există nici măcar un text care să conţină sursa Q.
Giulgiul din Torino
Conform relatărilor din Biblie, un om pe nume Iosif din Arimateea l-a îngropat pe Iisus după răstignire. „Şi Iosif a cumpărat o pânză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat în pânza de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.” (Marcu 15:46)
Pânza subţire de in a devenit de un mare interes, apărând, desigur, multe falsuri, cel mai faimos fiind Giulgiul din Torino, care a fost creat în Evul Mediu.
Nu se ştie ce s-a întâmplat cu pânza de in. În Evaghelia după Luca se spune că după ce Iisus a fost îngropat, apostolul Petru a intrat în mormânt şi „s-a sculat şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate.” (Luca 24:12)
Ce s-a întâmplat cu adevărata îmbrăcăminte va rămâne cel mai probabil încă un mister al Bibliei.
https://www.descopera.ro/istorie/17900417-artefacte-biblice-gasite-niciodata