Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Condiţiile în care au trăit femeile în perioada Vechiului Testament

În Biblie, Vechiul Testament, rolul femeii în societate a fost nu numai ca și inexistent, dar ea și-a dus existența, în general, în numeroase și mari suferințe și discriminări, așa după cum se va vedea din cele ce urmează.
Cu privire la femei, nu se vorbeşte despre:
a) durata vieţii lor,
b) arborele lor genealogic, şi
c) vârsta la care au făcut copii.
Numai în cazul lui Avram, care a trăit 175 de ani şi căruia, la vârsta de 100 de ani, i s-a născut Isaac, se deduce, din Geneza 17:17, că nevasta sa Sarai l-a născut (pe Isaac) când avea peste 90 de ani.
În cele mai multe cazuri, femeile despre care se discută în Biblie sunt cele care nu puteau face copii, unele ajunse la vârste înaintate, chiar la bătrâneţe, dar care ulterior au născut prin binecuvântarea lui Dumnezeu .
Chiar şi despre Eva, soţia lui Adam, sunt numai trei referiri în toată Biblia, foarte sumare şi acestea, respectiv în „Facerea”, în: cap. 3, vs. 20; cap. 4, vs.1 şi vs. 25.
Poziţia socială a femeii ca soţie se definea în raport cu soţul sau, ea fiind subordonată întru totul acestuia.
Mai precis, sfera de acţiune a femeii era limitată numai în cadrul familiei, ea neavând dreptul de a participa la viaţa publică sau de cult.
Mărturiile laice şi biblice adeveresc faptul că soţia nu avea dreptul nici să apară în genealogii și nici la moșteniri, din cauză că acest drept era rezervat exclusiv bărbaţilor.
Femeia-soţia este numita, în majoritatea cazurilor, prin intermediul numelui soţului său, numele ei nefiind, în majoritatea cazurilor, nici măcar menţionat, edificator în acest fel fiind cazul cu soţia lui Lot.
Din studiul Bibliei rezultă că:
1. Toate cărţile din Biblie au fost scrise numai de bărbaţi, aleși de Dumnezeu, care au lucrat sub inspirație divină.
2. Nici o femeie nu a fost aleasă de Dumnezeu „ca ales al Său” sau „predestinată”.
3. Nici o femeie nu a fost numită levit (preot la vechii evrei.), ca să slujească în cortul întâlnirii sau în Templul din Vechiul Testament.
4. Nici o femeie nu a fost aleasă de Domnul printre cei doisprezece apostoli, care au fost numai bărbaţi. În afară de cei doisprezece apostoli, Domnul a trimis în lucrare alţi şaptezeci, despre care nu se spune că vreunul ar fi fost femeie.
5. Când se vorbeşte despre „persoane pline de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, tot numai bărbaţi au fost aleşi, edificator în acest sens fiind Faptele Sfinților Apostoli, cap. 6, vs. 3.
6. Nici o femeie nu este menţionată făcând o minune în public.
7. Scriptura nu acordă femeii un loc de mărturie publică. Acest lucru rezultă cel mai clar din Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, cap. 15, unde sunt menţionaţi mai mulţi martori ai învierii Domnului. Sunt date şi nume de persoane, însă nu este menţionată nici o femeie. Lucrul acesta este foarte semnificativ, deoarece Maria a fost prima persoană care L-a văzut pe Hristos înviat şi El a trimis-o cu un mesaj minunat către ucenici. Aici, însă, numele ei este omis din lista de martori, lucru care este o dovadă puternică a faptului că Scriptura nu acordă femeii un loc de mărturie publică. În Apocalipsa 11 sunt prezentaţi doi martori. Aceştia sunt doi profeţi, nu două profetese, sau un profet şi o profetesă; amândoi sunt bărbaţi.
8. Absenţa femeilor din funcţiile publice și religioase ne arată că aceste activități nu le erau permise femeilor. În Noul Testament au fost numiţi episcopi, diaconi şi bătrâni, iar descrierea lor apare în „Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel” şi în „Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel”. Toţi au fost bărbaţi; nici o femeie nu era printre ei. În Noul Testament nu există consemnări despre vreo femeie evanghelist, preot (levit), învăţător în mod public.
9. Stabilirea filiaţiei, a genealogiei, s-a făcut numai pe linie bărbătească.
Rudenie de sânge se stabilea numai pe linie paternă, numai după tată, numai pe linie bărbătească, de la tată la fii săi.
Paternitatea exprimă: calitatea de tată; rudenie de sânge între tată și copilul său; faptul de a fi tată; legătura (filiația) de sânge pe linia tatălui, care era numai bărbat, spre deosebire de prezent când vedem și cum un bărbat cu organe genitale expuse și cu sâni la care alăptează un copil.
Termenul de Tată pre¬supune existenţa de fiu, fii, fiică, fiice, deoarece nu poate exista tată fără asemenea descendenţi.
În Vechiul Testament, descendenţii (ca filiaţie, ca legătură de sânge, ca rudenie) sunt stabiliţi numai pe linia tatălui (numai pe linie bărbătească).
Probabil că, în stabilirea filiaţiei pe linie bărbătească s-a considerat că aceasta trebuie să fie conformă cu „filiaţia divină”, cu „paternitatea universală a lui Dumnezeu”, care se bazează pe faptul că:
9.1. Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul (Iisus Hristos) și Duhul Sfântul (Dumnezeu Duhul Sfântul) sunt termeni care implică caracteristici masculine, deci sunt considerate divinități personale de gen masculin, așa cum (pe cale de consecință) și Sfânta Treime este tot de gen masculin. În Biblie nu există nicăieri referiri în mod direct la Dumnezeu ca „Mamă” sau cu atribute materne.
9.2. Dumnezeu Tatăl la născut pe Adam (Geneza, cap. 2, vs. 7), deci actul creării oamenilor s-a făcut de către Tată-L, adică de o divinitate personală de gen masculin, după a cărei voință își duce existenţa omenirea.
9.3. Eva nu a fost făcută ca egală a bărbatului, adică nu a fost făcută la fel cum a fost făcut Adam, ci a fost făcută discriminatoriu, 1) după Adam, 2) dintr-o coastă a lui Adam (aceasta având caracterele genetice, ADN-ul, ale lui) și 3) ca ajutor al bărbatului [Genesa 2:18, „am să-i fac (bărbatului Adam) un ajutor potrivit]”.
9.4. Adam cu Eva au avut 3 copii, numai de sex masculin, respectiv pe Cain, pe Abel şi pe Set (conform Geneza, cap. 4, vs. 1, vs. 2 și vs. 25).
Biblia nu spune că Adam și Eva ar fi născut și fete, ceea ce ridică întrebarea (la care nu s-a găsit un răspuns până în prezent): dacă Adam și Eva au fost primii oameni pe pământ și au avut numai fii (pe Cain, pe Abel şi pe Set), cum a fost posibil ca aceștia să aibă urmași fără a exista femei ?
9.5. Pe toată perioada Vechiului Testament, femeile unora dintre cei mai importanţi descendenţi biblici, care erau sterpe, au reuşit să nască, unele chiar la bătrâneţe (precum Sara, soţia lui Adam, care a născut la vârsta de 90 de ani pe Isac, conform Geneza, cap. 17, vs. 19), tot prin intervenţia lui Dumnezeu (printr-un implant uterin Divin), născând numai copii de sex masculin.
Deci, când este vorba de „descendenţii” la care se face referire în Vechiul Testament, trebuie avut în vedere faptul că aceştia sunt numai „descendenţii bărbaţi”, nu şi „descendenţii femei”, filiaţia (legătura de sânge, legătura de rudenie, adică descendența) fiind numai pe linie bărbătească.
10. Poligamia a fost permisă numai bărbaților, nu și femeilor.
Biblia nu condamnă nicăieri dreptul unui bărbat de a avea, în același timp, mai multe soții.
Bărbații izraeliți aveau dreptul: 1) să aibă mai multe soții; 2) pe lângă mai multe soții, să mai aibă, în familie, mai multe concubine, numite în Biblie țiitoare; 3) să aibă contacte sexuale cu sclavele din familia lor, care puteau ajunge țiitoare (concubine) și chiar soții, dacă nășteau copii.
Evreii și creștinii timpurii au fost poligami. Spre exemplu, Împăratul Solomon „A avut de neveste șapte sute de crăiese împărătești și trei sute de ţiitoare.” (Biblia, I Regi, 11:3)
11. Pedeapsa cu moartea pentru adulter este prevăzută numai pentru femei, nu și pentru bărbaţi (vezi, spre exemplu, Deuteronomul, cap. 22, vs. 20-21). Adulterul reprezintă actul sexual voluntar dintre o persoană căsătorită și o altă persoană care nu este căsătorită cu prima.
12. Soțiile erau proprietatea bărbatului lor. Căsătoria însemna transfer de proprietate de la tatăl fetei la soțul acesteia. Femeile erau mai puțin prețioase decât proprietățile imobiliare, fiind menționate în urma lor. Femeile erau tratate ca nişte animale.
13. Bărbatul, care era considerat stăpânul absolut al familiei, avea dreptul, nelimitat și absolut, de viaţă şi de moarte asupra soțiilor, concubinelor (numite țiitoare) și propriilor copii, pe care îi putea maltrata, ucide sau vinde ca sclavi.
Dintre exemplele care există în Biblie, în care Bărbatul, avea dreptul, nelimitat și absolut, de viaţă şi de moarte asupra soțiilor, concubinelor și propriilor copii, pe care îi putea maltrata, ucide sau vinde ca sclavi, mai jos se prezintă numai consemnarea din Biblie, Vechiul Testament, cartea Judecătorii, capitolul 19, din care redau aici numai versetele 27 – 30:
„27 Și dimineața, bărbatul ei s-a sculat, a deschis ușa casei și a ieșit ca să-și urmeze drumul mai departe. Dar iată că femeia, țiitoarea lui, era întinsă la ușa casei, cu mâinile pe prag.
28 El i-a zis: „Scoală-te și haidem să mergem!” Ea n-a răspuns. Atunci bărbatul a pus-o pe măgar și a plecat acasă.
29 Când a ajuns acasă, a luat un cuțit, a apucat pe țiitoarea lui și a tăiat-o mădular cu mădular în douăsprezece bucăți, pe care le-a trimis în tot ținutul lui Israel.
30 Toți cei ce au văzut lucrul acesta au zis: «Niciodată nu s-a întâmplat și nu s-a văzut așa ceva, de când s-au suit copiii lui Israel din Egipt până în ziua de azi; luați aminte, dar, la lucrul acesta, sfătuiți-vă și vorbiți!»”
Față de o asemenea faptă odioasă, clar și precis descrisă în Biblie, orice OM normal, cu gândire sănătoasă, rămâne șocat și revoltat.
Asemenea condiţii discriminatorii, de înjosire, de supunere, de sclavie până la tragedie (până la dreptul de viață și de moarte a bărbaților asupra lor), în care au trăit femeile în perioada Vechiului Testament, conform relatărilor din Biblie, sunt mult mai multe, din care aici am prezentat numai o parte.
Într-un alt articol voi reveni cu o mai mare aprofundare a condiţiilor în care au trăit femeile, conform relatărilor din Vechiul Testament, inclusiv cu prezentarea a cât mai multor versete din Biblie, care au fost avute în vedere în aducerea femeii într-o asemenea stare, de la deplorabilă până la tragică.
Va urma și un articol cu „Condiţia femeii în relatările din Noul Testament”, în care, pe lângă relatările din acesta, rămânem foarte întristați și de afirmațiile (pe care eu le consider ca fiind halucinante), ale unora dintre cei mai mari teologii ai creștinătății.
Dintre aceștia, aici prezint numai un citat din Tertulian (n. ca. 150 – 160 – d. după 220), care a fost numit „părintele creștinătății apusene”, „fondatorul teologiei vestice” „creatorul teologiei creștine latine”, care, printre altele, a numit femeia „poarta diavolului“ (sublinierile îmi aparțin): „Tu veşnic ar trebui să fii cernită, acoperită cu zdrenţe şi cufundată în pocăinţă, ca să-ţi răscumperi păcatul de-a fi dus la pierzanie neamul omenesc. Femeie, tu eşti poarta diavolului”.
Orice OM privește femeia prin „Sfânta sa Mamă”, prin sora sa, prin iubita sa soție, prin fiica sa și prin urmașele din descendența sa, care, pentru acest Tertulian, cu toate sunt din „poarta diavolului”.
În condițiile în care pentru Tertulian „orice femeie este poartă a diavolului“, cum de acesta nu și-a pus fie și numai următoarele întrebări:
1) cum dintr-o „femeie poartă a diavolului“ s-a născut „creatorul teologiei creștine latine”, adică el, Tertulian?
2) dacă nu ar fi existat acea „femeie poartă a diavolului“, care l-a născut pe el, Tertulian, el nu ar mai fi existat și nu se știe care ar mai fi fost evoluția creștinătății apusene, a teologiei vestice, a teologiei creștine latine
3) dacă nu ar mai exista femeile, pe care el le numește, pe toate, fără excepție, „poarta diavolului“, ar mai exista omenirea? Desigur că nu.
În condițiile în care acest Tertulian NU a cunoscut și NU a trăit frumoasele și profundele sentimente umane pentru mama sa, pentru sora sa, pentru soția sa, pentru fiica sa și pentru urmașele din descendența sa, este greu de înțeles, pentru orice OM, cum de acesta a putut să fie binecuvântat de Dumnezeu ca să ajungă „părintele creștinătății apusene”, „fondatorul teologiei vestice” „creatorul teologiei creștine latine”?
Dogma spune că „gândirea dăunează credinței”.
Dar ce ne facem noi oamenii care nu putem renunța la gândire nici chiar în a înțelege credința?
Continuăm să abordăm asemenea subiecte, așa cum este și acesta, cu orice risc.

Bibliografie

Biblia, în special cartea Geneza, capitolele 2, 4, 17.
N. Grigorie Lăcriţa, cartea „Viaţa, fiscalitatea şi religia”, Editura Sitech, Craiova, Ediţia 2018, ISBN 978-606-11-6468-4, 252 pg.
N. Grigorie Lăcriţa, cartea „Dările și impozitele în relatările din Biblie”, Editura Printera, Craiova, 2023, ISBN 978-630-6560-87-5, 232 pg.
N. Grigorie Lăcriţa, articolul „Educația degenerării umane” care, ulterior, a suferit completări importante și a fost publicat sub titlul „Degenerarea umană prin educația modernă”
http://iss.ucdc.ro/revista-pdf/us57.pdf . Revista Univers Strategic. Anul XV Nr. 1(57) Ianuarie – Martie 2024, partea cu „Credință și religie”.

Comments are closed.