Moartea „Patriarhului roșu”
Justinian Marina, pe numele de mirean Ioan Marina, (n. 22 februarie 1901, Suiești, județul Vâlcea – d. 26 martie 1977, București) a fost al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, între 1948 și 1977.
A fost patriarhul care a acceptat colaborarea dintre Biserica Ortodoxă și autoritățile comuniste.
Sub conducerea patriarhului Justinian a fost inițiată colaborarea Bisericii Ortodoxe Române cu autoritatea comunistă.
Patriarhul a promovat ideea ca istoria merge după niște legi date de Dumnezeu, iar una dintre aceste legi este lupta de clasă. Scriitorul polonez Czeslaw Milosz, laureat al premiului Nobel, citează pe patriarhul Justinian în cartea sa Gândirea captivă.
“Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acționează așa cum dorește Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creștin nu se poate opune ideii – crude, ce-i drept – care va crea un om nou pe întreaga planetă.
Asemenea argumente sunt adesea folosite de clerici care sunt unelte ale Partidului. “Christos este omul nou. Omul nou este omul sovietic.
Prin urmare Christos este sovietic!” a spus Justinian Marina, patriarhul României.”
Cântărețul Jean Moscopol (1903-1980) a ridiculizat în cântecul „Patriarhul Roșu” colaborarea patriarhului Justinian Marina cu autoritățile sovietice („Justinian, zis și Marina \ E cel mai cuvios creștin \ Umblă crai cu limuzina / și se închină la Kremlin”).
Mihai Urzică a scris: «De la întronizarea sa ca al treilea patriarh, la 6 iunie 1948, și până la moartea sa din 26 martie 1977, în fața adversităților la care a fost supusă Biserica, Patriarhul Justinian s-a dovedit un abil diplomat și a căutat să țină piept, pe cât a putut, atacurilor îndreptate împotriva Casei Domnului.
El a menținut strâns unite rândurile clerului, a sprijinit pe condamnații politici dintre preoții și călugării eliberați din pușcării și a restaurat multe biserici și mănăstiri, înfruntând sancțiunile, amenințările și chiar domiciliul forțat la care, pentru o vreme, a fost supus».
Patriarhul Justinian a căzut victimă prigoanei comuniste, atunci când a protestat împotriva Decretului 410 din 19 noiembrie 1959, care prevedea că puteau fi admise în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbații, și de 50 de ani femeile, și în baza căruia, au fost scoși din mănăstiri «cca 5.000 de monahi și monahii».
Așadar, patriarhul «a avut curajul să protesteze împotriva acestui decret abuziv, motiv pentru care «a fost trimis la schitul Dragoslavele, unde i s-a fixat domiciliu forțat timp de șase luni!»
A încetat din viață în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferință și o lungă perioadă de spitalizare.
A fost depus în mormântul pe care cu grijă și l-a pregătit în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodă din București, ctitorită de el.
Pe crucea încastrată în zid, patriarhul i-a cerut meșterului să sape următoarea inscripție: “M-am luptat lupta cea bună. Credința am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieții. De acum încolo, mă așteaptă răsplata dreptății, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul Cel Drept în ziua aceea.
