Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Există Dumnezeu în infinitul universului ?

Postat: 19 April, 2022, Scris de Al.Florin Țene

Nu de puține ori, de-alungul anilor, mi-am pus întrebarile: ce este religia? De ce sunt atât de multe religii? Acum la vârsta pe care o am, răspunsul l-am găsit în „Celula lui Dumnezeu”.Adică, religia vine din noi, din mintea noastră. Se pare că celelalte animale de pe Terra nu au nevoie de religie.Se pare că acestea sunt în armonie cu propria lor ființă, mai mult de cât putem fi noi oamenii. Animalele acționează, după cum se cunoaște, din instinct. Spre deosebire de noi, oamenii, ne-am pierdut capacitatea de a face acest lucru. Creierul omului, prin “Celula lui Dumnezeu” s-a dezvoltat căpătând conștiința de sine. Omul se interesează în permanență de propria-i ființă.
Mă gândesc, nu de puține ori, cu ajutorul „Celulei lui Dumnezeu”(memoria, conștiința,gândirea ) la faptul cum s-a născut universul. Este cineva acolo sus care l-a creat? Acel “cineva “ sau “ceva”este acea persoană pe care o numim Dumnezeu, de la grecescul zeu, din grecescul theos. Cititi mai departe »

Sărbători pascale de neuitat | 565 ani de la urcarea pe tron a Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

Postat: 14 April, 2022, Scris de Andrei Breabăn

„În anul cum se socoteşte de la naşterea lui Hristos 1457, în luna lui Aprilie, în ziua de 11, într-o Marţi, în Săptămâna Mare dinaintea Paştilor, veni Ştefan Vodă, fiul lui Bogdan Vodă, cu o mică oaste împreună cu muntenii şi cu cei din ţara de Jos, ca la vreo 6000 de oameni. Şi venită asupra lui Aron Vodă la un pârâu sau apă cu numele Hreasca, la Doljeşti. Aşa, goni Ştefan Vodă pe Aron Vodă din ţară…”.

Așa descrie cronicarul Grigore Ureche una dintre cele mai însemnate zile din istoria noastră națională, zi care aduce pe tronul Moldovei cel care va fi Soarele tuturor românilor, Marele Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.
Silit să-și părăsească țara după asasinarea mișelească a tatălui său, Bogdan al II-lea, care a avut loc în noaptea de 16 spre 17 octombrie 1451 la Reuseni, unde Voievodul a fost la o nuntă, tânărul Ștefan, care abia în iarnă împlinise vârsta de 15 ani și a fost asociat la tron potrivit uzanțelor vremii, a pribegit cu familia și câțiva prieteni apropiați în Transilvania unde l-a cunoscut pe Iancu de Hunedoara, sub a cărui aripă protectoare  se va cuibări. Cititi mai departe »

La 15 aprilie 2022 se împlinesc 1989 de ani de la moartea și învierea lui Isus Cristos

Postat: 11 April, 2022, Scris de Marius Ispas

Vineri, 15 aprilie 2022, se împlinesc 1989 de ani de la moartea și învierea lui Isus Cristos. Data de 15 aprilie corespunde celei de 14 nisan din vechiul calendar ebraic, când evreii din secolul I celebrau Paștele.
Ce este Paștele?
Paștele este o sărbătoare evreiască prin care se comemorează eliberarea evreilor din sclavia egipteană, eveniment care, potrivit Bibliei, a avut loc în anul 1513 î.e.n. Potrivit Legii Mozaice, israeliții trebuiau să comemoreze anual acel eveniment important în a 14-a zi a lunii evreiești abib, numită mai târziu nisan. Cuvântul tradus în limba română prin Paște înseamnă „a trece peste” și face referire la momentul dezlănțuirii celei de-a zecea plăgi peste Egiptul antic. Cu ocazia mesei de Paște, israeliții mâncau, pe lângă miel (sau ied), turte nedospite și ierburi amare. În zilele lui Isus Cristos, cu ocazia Paștelui se consuma vin și chiar se cântau imnuri religioase. Cititi mai departe »

LEGENDA SALCIEI

Postat: 10 April, 2022, Scris de admin

Se spune că în timp ce urca spre muntele răstignirii, ducând pe umeri greaua cruce, Iisus se prăbuși la pământ lângă trunchiul unei salcii. Plin de sânge și fără putere încerca în zadar să se ridice pentru a-și continua drumul. Cu ultimele puteri s-a agățat de trunchiul salciei. Plină de milă, aceasta și-a aplecat ramurile până la pământ ajutându-l să se ridice.
Iisus porni mai departe ducându-si crucea, dar salcia… îndurerată nu-și mai ridica niciodată ramurile de la pământ.
Salcia este nelipsita la sarbatoarea Floriilor. Traditional, salcia este dusa la biserica, este sfintita la biserica, apoi este utilizata in gospodarie. Se pune salcie la ferestrele caselor si la icoane. In nici un caz nu se arunca. Salcia de Florii este marturia vie a legaturii dintre oameni si divinitate. Cititi mai departe »

Pe urmele pașilor marilor ierahi Justinian Patriarhul și Bartolomeu Mitropolitul

Postat: 8 April, 2022, Scris de Zenovia Zamfir

Razele soarelui se strecoară vesele printre crengile pomilor de pe marginea drumului și dansează vesele în ritmul roților de la microbuz. Timid, primăvara își face simțită prezența. Copacii se deşteaptă din somnul de peste iarnă şi se îmbracă cu un veşmânt înmugurit și plin de culoare, petale de flori de cais se desprind uşor de la locul lor şi plutesc spre pământ formând un covoraș roz. Florile de păpădie împodobite în straie de sărbătoare încep să zâmbească vesele pe câmpuri şi prin păduri, păsările călătoare sosesc rînd pe rând, codrul verde și crângurile devin scena unor adevărate concerte. Cântă cucul, cântă mierla, intră în scenă și privighetoarea! Primăvara anotimpul renașterii naturii dar și al sufletului , plin de magie şi de culori este cel mai bun moment de a porni la drum. Pentru al patrulea an consecutiv, împreună cu o delegație de oameni de cultură din Vâlcea organizăm pelerinajul cultural – spiritual intitulat „Pe urmele marilor ierahi vâlceni Justinian Patriarhul și Bartolomeu Mitropolitul” la mănăstirile Ilva Mare, Piatra Fântânele și Râșca. Cititi mai departe »

Patriarhul Kirill al Rusiei și Papa Francisc au discutat despre conflictul din Ucraina

Postat: 21 March, 2022, Scris de DN

Patriarhul Kirill al Rusiei și Papa Francisc au discutat despre conflictul din Ucraina. Au subliniat importanța procesului de negociere în curs de desfășurare și și-au exprimat speranța că se va ajunge cât mai curând la pace.
„Pe martie 2022, Sanctitatea Sa Patriarhul Kirill al Rusiei a avut o conversație cu Papa Francisc prin comunicare la distanță”, se arată într-o notă publicată pe site-ul Patriarhiei Moscovei.
„Părțile au subliniat importanța excepțională a procesului de negociere în curs de desfășurare, exprimându-și speranța că se va ajunge cât mai curând posibil la o pace echitabilă”, transmite ANSA.

„O atenție deosebită a fost acordată aspectelor umanitare ale crizei”

Patriarhul Kirill și Papa Francisc au discutat detaliat despre situația de pe teritoriul ucrainean. Cititi mai departe »

O biserică de lemn din Arad, construită în 1724, a ars în întregime într-un incendiu

Postat: 21 March, 2022, Scris de DN

O biserică monument istoric din localitatea Vidra, județul Arad, a ars într-un incendiu. Acesta a izbucnit inițial la vegetația uscată și s-a extins la biserică.
Potrivit ISU Arad, pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată, propagat la un stejar secular, in apropierea unei biserici monument istoric din localitatea Vidra, comuna Vârfurile.
Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă și 8 subofițeri.

Incendiul a fost anunțat cu întârziere de localnici

La sosirea echipajelor, incendiul, care a fost anunțat cu întârziere de localnici, se manifesta violent, acesta fiind propagat deja la biserica din lemn, construită în anul 1724. Cititi mai departe »