Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Dr. Stelian Gomboș: Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania – acum la împlinirea a şase ani de la naşterea sa cea veşnică, în ceruri…

Wednesday, February 1st, 2017

Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!… Iată că din […]

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ce nu ai voie să faci în această zi

Friday, November 20th, 2015

 Sâmbătă, 21 noiembrie, creştinii vor parte de un moment spiritual de maximă importanţă: sărbătorirea intrării în Biserică a Maicii Domnului, sărbătoare ce comemorează aducerea Fecioarei Maria la Templu de către parintii ei, Sfinţii Ioachim şi Ana. De sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică se aprind lumânări pentru copiii nebotezaţi, dar şi pentru morţi pentru a […]

Stihuri și cântări – spectacol-eveniment la Parohia “Sf. Cuv. Antonie cel Mare” din București

Friday, September 11th, 2015

Parohia “Sf. Cuv. Antonie cel Mare” din cartierul bucureştean Titan, str. Jean Steriadi nr. 19/A, sector 3, capitală, vă invită sa luaţi parte la un spectacol-eveniment, organizat în cadrul bisericii, care va avea loc în ziua de luni – 14 septembrie 2015, orele 18.00. “Specificul acestui spectacol constă în împletirea lucrării unor mari actori, cu […]

Românul care și-a scris singur DATA MORȚII pe piatra funerară

Sunday, May 10th, 2015

 Viorel Soroceanu este cunoscut în lumea sportivă din Iași drept unul dintre cei mai trăsniți antrenori de box. În august 2001, el a fost foarte mediatizat după ce și-a construit un monument funerar în formă de ring de box, potrivit Ziarul de Iași. Pe piatra funerară, antrenorul a trecut numele său, data nașterii, dar și […]

Patriarhul milionar care ascundea banii în conturile elvețiene

Friday, February 13th, 2015

Uriașul scandal de evaziune fiscală prin intermediul băncii elvețiene HSBC a dat în vileag nume grele din mai multe țări și din mai multe domenii de activitate. Unul dintre acestea este un patriarh ortodox, scrie Money.ro. Este vorba despre Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Patriarhul Suprem și Catolicos al tuturor armenilor. Cu numele de botez […]

2015 – Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii

Thursday, January 1st, 2015

În anul 2015, Biserica Ortodoxă Română aniversează o serie de evenimente importante din istoria ei, după cum urmează: -130 de ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (aprilie 1885); -90 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie (februarie 1925); -60 de ani (octombrie 1955) de la proclamarea canonizării unor […]