Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Prin bizarul Bhutan: penisurile care alungă răul

Wednesday, April 10th, 2013

Există o singură ţară pe glob, unde desenarea sau pictarea unor falusuri umane pe ziduri, pereţi, uşi sau chiar ferestre nu este considerată un afront adresat bunelor moravuri şi nici măcar o golănie minoră. Ciudatul obicei este de fapt o tradiţie deosebit de interesantă, cu ramificaţii neaşteptate în cultura, religia şi obiceiurile locale. Nu are […]

Bhutan – Tiger’s Nest, coroana regatului

Tuesday, April 3rd, 2012

După vreo două zile mai relaxate, ghidul ne-a dat trezirea la cântatul cocoşilor… astăzi aveam să traversăm o bună parte din Bhutan, înapoi de la Punakha până la Paro, la aeroport. Mâine, urma să vizităm cel mai important monument din Bhutan – Tiger’s Nesta… dar până atunci, urma un drum destul de lung pe autostrada […]

Takin: animalul creat de un sfânt după o masă copioasă

Thursday, February 9th, 2012

Se numeşte takin. Ta-kin. Este, după spusele zoologilor, un soi de capră, deşi, cu silueta lui corpolentă, aminteşte mai curând de o văcuţă. Este animalul naţional al Bhutanului – o mică ţară himalayană aflată între India şi China. Este şi el – ca atâtea alte specii, din păcate – vulnerabil, cu o existenţă ameninţată în […]