Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Reprezentanții Maramureșului și ai comunei Ieud, în vizită la Roma și la Ambasada României la Vatican

Wednesday, December 19th, 2018

În intervalul 13 – 16 decembrie 2018, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, alături de vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș, de primarul comunei Ieud, Nicolae Traian David, dar și de maestrul Dumitru Dobrican și grupul ”Am fost ș-om fi” din Ieud s-au aflat în Roma, Italia. Reprezentanții județului Maramureș au fost primiți vineri, 14 decembrie, la […]

Concert de colinde deosebit la Mireşu Mare

Tuesday, December 6th, 2016

Duminică, 4 decembrie a.c. a avut loc o nouă ediţie a Concertului de colinde organizat de Consiliul Local al Primăriei Mireşu Mare şi al noului primar ales, ing. Ioan Mătieş, unul dintre sponsorii manifestării religioase încă de la prima ediţie. În avanpremieră, pe scena Căminului cultural au evoluat dansatorii mirişeni (două grupe de elevi) pregătiţi […]

ISJ Maramureș a organizat a XVI-a ediţie a manifestării “De Naşterea Domnului” şi ediţia a V-a a concursului judeţean „Colindătorii”

Monday, December 7th, 2015

Sâmbătă, 5 decembrie, în ajun de Sfântul Nicolae, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” Baia Mare, cu binecuvântarea Presfinţitului Părinte dr. Iustin Sigheteanul, a avut loc cea de-a a XVI-a ediţie a manifestării “De Naşterea Domnului” şi ediţia a V – a a Concursului Judeţean de interpretare a Colindelor „Colindătorii”, organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş. […]

Canadienii colindaţi (şi) în limba română

Tuesday, December 23rd, 2014

Limba română a fost una dintre cele 20 de limbi în care s-au cântat colinde în Catedrala Notre Dame din centrul Ottawei. Concertul de colinde a fost organizat de către Delegaţia Uniunii Europene din Canada şi de către statele membre reprezentate în Ottawa. Programul a cuprins peste 25 de cantece, iar noi, românii, ne-am simţit […]

Manifestarea cultural-religioasă “De Naşterea Domnului” ediţia XV şi concursul ”Colindătorii” ediţia IV

Tuesday, December 9th, 2014

Sâmbătă 13 decembrie 2014 se va desfăşura la Catedrala Episcopală ”Sfânta Treime” din Baia Mare, manifestarea cultural-religioasă “De Naşterea Domnului” ediţia XV şi concursul ”Colindătorii” ediţia IV, începând cu ora 10.30. Evenimentul este organizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, cu binecuvantarea, prezenţa şi implicarea P.S. Dr. Iustin Sigheteanul. În cadrul manifestării “De Nasterea Domnului” […]

Concert de colinde şi activităţi pentru copii la parohia română din Edinburgh

Thursday, December 4th, 2014

Sâmbătă 13 decembrie, de la ora 19, va avea loc concertul de Crăciun al Bisericii Ortodoxe române din Edinburgh, organizat în biserica Broughton St Mary’s Parish Church, 12 Bellevue Crescent, EH3 6NE. Pe durata concertului, copiii care nu doresc (sau nu au răbdare) să asiste sunt invitați într-o sală alăturată pentru a participa la un […]

Papa Francisc i-a salutat pe românii prezenţi la „Angelus” în Piaţa Sfântul Petru

Wednesday, January 1st, 2014

„Îi salut cu afecţiune pe toţi pelerinii aici prezenţi, în special familiile! Ştiu că sunt prezente aici familii din cadrul comunităţii de români din Roma”, a spus Papa Francisc la rugăciunea “Angelus”, din duminica în care se sărbătoreşte “Preasfânta Familie: Iosif, Maria, Isus”. RealAudioMP3 Numeroase familii din comunitatea românilor catolici din Roma, provenite mai ales […]