Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Regina Maria și credința Bahá`í

Friday, December 21st, 2018

Credința Bahá`í este o religie universală dedicată înfăptuirii unității între oameni. Scrierile Bahá`í promovează pacea mondială, unitatea în diversitate, existența unei singure familii umane în care nu există prejudecăți legate de rasă, religie, clase sociale, sex. Istoricul credinței Bahá`í Istoria aceste credințe începe în data de 23 mai 1844, când, în Shíráz, Persia, un tânăr […]

Protopopul Constantin Alecse: ISTORIA EMIGRAŢIEI ROMÂNEŞTI ÎN AMERICA (I)

Thursday, March 16th, 2017

La începutul anului 1980, împreună cu soţia, preoteasa Elena şi cu cei trei copii (Cristian, Marius şi Gabriella) am emigrat în S.U.A., fiind acceptat de către Arhiepiscopul Valerian, sub jurisdicţia Episcopiei Ortodoxe Române din America, de la „Vatra Românească” din Jackson, Michigan. Din martie 1980, până în septembrie 1982, am slujit la Biserica Ortodoxă Română […]

Criogenia, poarta către nemurire? Ce am aflat în cei 50 de ani de când a fost înghețat primul om

Monday, January 23rd, 2017

Ce s-a ales, după 50 de ani, de această controversată practică, interzisă în unele țări, între care, de pildă, Franța? A făcut ea să progreseze știința? În ce punct a ajuns cercetarea? Se pot împinge oare limitele vieții, într-un mod rezonabil, în viitor? La 12 ianuarie 1967, James Bedford deceda în urma unui cancer incurabil. […]

2016 AN APOCALIPTIC Noul Nostradamus face profeții CUTREMURĂTOARE | Va izbucni cel de-al treilea RĂZBOI MONDIAL. Miliarde de oameni vor pieri

Thursday, December 10th, 2015

Noul Nostradamus avertizează omenirea că anul 2016 va fi un an al catastrofelor de tot felul, în urma cărora ar putea muri miliarde de oameni şi că nu este exclus să izbucnească cel de-al Treilea Război Mondial. Potrivit prezicerilor pastorului Ricardo Salazar, un asteroid imens va lovi Pământul, iar impactul acestuia cu planeta noastră va […]

După 10 ani de muncă intensă, un arheolog ”a descoperit” ruinele oraşului biblic Sodoma, peste care Dumnezeu ar fi ”turnat pucioasă”

Wednesday, October 21st, 2015

Un arheolog de la o universitate creştină din Statele Unite afirmă că a descoperit ruinele oraşului biblic Sodoma, informează huffingtonpost.com. Destinul tragic al oraşelor biblice Sodoma şi Gomora a stimulat de-a lungul secolelor imaginaţia multor artişti, teologi şi arheologi. Cartea Genezei descrie felul în care Dumnezeu “a turnat pucioasă asupra lor”, pentru a pedepsi cele […]

A fost ”descoperită” metoda care ne permite să OCOLIM MOARTEA

Saturday, October 17th, 2015

Un copil de doi ani, o fetiţa thailandeză, va fi cea mai tânără persoană supusă îngheţării criogenice, creierul ei fiind conservat după moarte, în speranţa că ar putea fi readus la viaţă. Jurnalistul de la BBC, Jonathan Head, a vizitat familia fetiţei în apropierea Bangokului pentru a-i întreba ce i-a determinat să ia această decizie. […]

Democraţie?

Wednesday, July 22nd, 2015

Se poate ca votul a cinci persoane să răstoarne votul a peste cincizeci de milioane de persoane? Da, se poate. Şi asta nu sub Hitler, Stalin, Mao sau Ceauşescu, ci sub preşedintele Obama, în democratica Americă. Vineri, 26 iunie a.c., Curtea Supremă a Statelor Unite, cu o fragilă majoritate de 5/4, a impus „căsătoriile” între […]