Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Bunătatea este înnăscută sau învăţată? Cercetătorii au în sfârşit un răspuns

Sunday, January 11th, 2015

Altruismul este declanşat şi stimulat de o serie de factori de mediu şi nu este o calitate pe care oamenii o dobândesc prin naştere, potrivit unui studiu realizat de doi profesori de psihologie de la Universitatea Stanford din Statele Unite ale Americii, informează dailymail.co.uk. Originea altruismului, privit ca o calitate dobândită prin naştere sau prin […]

Avem amintiri dinainte de naştere

Wednesday, June 19th, 2013

Multă vreme, oamenii de ştiinţă au considerat că nu avem ce să ne amintim din cele nouă luni petrecute în pântecul mamei. Studiile moderne demonstrează însă nu numai că avem amintiri dinainte de naştere, dar acestea contribuie la dezvoltarea noastră psihică şi emoţională.

„Pielea” artificială care se repară singură – un material-minune pentru medicina viitorului?

Tuesday, November 13th, 2012

Pielea umană este o structură cu proprietăţi excepţionale: flexibilă, sensibilă la stimuli, rezistentă, capabilă de a transmite semnale electrice şi, mai ales, capabilă să se vindece singură. Cercetătorii de la Universitatea Stanford, SUA, au reuşit perfomanţa excepţională de a realiza un material sintetic care prezintă, în bună măsură, aceste caracteristici ale pielii umane. Ei au […]

Iata vin vampirii: Sangele tanar reactiveaza sistemul nervos

Monday, October 22nd, 2012

Dracula avea dreptate pana la urma. Sangele este cheia tineretii vesnice. Saul Villeda, de la Universitatea Stanford, a condus mai multe experimente usor morbide, in urma carora s-a dovedit ca sangele unui corp mai tanar imbunatateste activitatea creierului unei persoane batrane, scrie medicaldaily.com.

Cum se masoara riscul de deces? Desi ciudat, exista o unitate

Monday, May 28th, 2012

Profesoul Ronald A. Howard, de la Universitatea Stanford, a conceput un reper util in masurarea riscului unei persoane de a deceda intr-un anumit timp. Etimologia acestui termen vine din cuvintele “micro”, care semnifica a milioana parte dintr-un intreg, si “mortalite”, din limba franceza, care semnifica mortalitate. Astfel, s-a format cuvantul micromortal. Ca unitate de masura, […]

Mai intai a fost cuvantul, apoi s-a format Facebook

Friday, February 3rd, 2012

Business Insider publica in premiera o conversatie online purtata in 2003 de Mark Zuckerberg, in care studentul de 19 ani ii explica unui prieten cum vrea sa creeze o „chestie” numita Facebook. “Nu cred ca oamenii ar intra pe Facebook daca ar sti ca e un site de matrimoniale, cred ca oamenii sunt sceptici in […]