Ispitele educaţiei
Educaţia însăşi tinde să devină o bandă importantă a marii autostrăzi către Infern.
Educaţia a fost mereu locul marilor ispite ale omenirii. Poate din pricină că educaţia reprezintă un avanpost de unde poate fi dusă lupta împotriva ispitelor. Dar poate şi din pricină că se face prin oameni, pentru alţi oameni.
Primii educatori
Între toate fiinţele Creaţiei, numai omul este ispitit. Subiectivitatea firii noastre – partea nobilă, expresia libertăţii necondiţionate – reprezintă şi slăbiciunea noastră; un lucru dumnezeiesc, această subiectivitate, care ne încordează făptura până la limita ei superioară, astfel încât să facă tot timpul alegeri.
Din acest punct de vedere, principiul educaţiei ar putea fi enunţat simplu: alege binele, evită răul! Dar lucrurile nu sunt deloc limpezi. Oamenii sunt subiectivi şi în ce priveşte binele şi răul şi îşi imprimă această subiectivitate unii într-alţii, mai ales prin procesul de educaţie. Tot timpul, unul va spune aşa, altul altfel.
Acest lucru se referă şi la catena generaţiilor: cei care educă acum, au fost cândva învăţăcei; un educator a avut un alt educator care a avut un alt educator. Până când? Tot aşa până la primii doi educatori. Aceştia au fost non-umani. Se aflau în Paradis: Dumnezeu şi şarpele.
Desăvârşire sau pierzanie?
Cel dintâi Educator a fost Dumnezeu. El l-a învăţat aşa pe Adam: «Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!» Cel de-al doilea educator, şarpele, l-a învăţat aşa: «Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?» Iar femeia a zis către şarpe: «Roade din pomii raiului putem să mâncăm; Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: «Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!» Atunci şarpele a zis către femeie: «Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul». (Facere 3, 1-5)
Aşadar, alege binele, evită răul… De aici, din Rai, începe educaţia.
Să începem şi noi prin a observa că educaţia este un lucru minunat, care îşi are originea la Dumnezeu. Dumnezeu a fost Cel dintâi Care l-a învăţat pe om, imediat după ce l-a creat… dar şi mai important, Dumnezeu l-a creat pe om ca pe o făptură aptă să înveţe, adică să se îmbunătăţească pe sine. Dar să remarcăm şi de câtă vreme îşi bagă… şarpele… coada în datul omenesc de a învăţa. Sau – după atâta istorie, putem spune asta – de a se învăţa minte!
Educaţia ar putea reprezenta un efort multimilenar de a acumula şi de a transmite cunoştinţe menite să atenueze efectele amestecului satanic în existenţa neamului omenesc. Şi de a redescoperi calea către Paradisul Pierdut. Poate este un pic prea pretenţios spus, dar la ce altceva ar putea fi bună educaţia – dacă nu să ne ducă la desăvârşire…?
Ar putea reprezenta acest lucru, dar se întâmplă aşa?
Din tinda Bisericii în anticamera iadului
Drumul spre iad este pavat cu intenţii bune, era o zicală pe care o folosea şi – n-o să ghiciţi – Karl Marx. Cu siguranţă, educaţia poate fi un exemplu de astfel de intenţie bună şi mai ales, ilustrează cu multă fidelitate punctul nostru de vedere: este un deziderat de căpătâi al Bisericii, la care Biserica nu poate renunţa, deoarece pentru Biserică, educaţia este parte componentă a misiunii de propovăduire: Biserica este adunarea oamenilor educaţi. Viaţa Bisericii generează educaţie. Nu doar alfabetizarea, susţinută pentru ca oamenii să poată avea acces liber la toate izvoarele credinţei, ci şi studiul, aprofundarea treptată a unor cunoştinţe, dar mai ales formarea deprinderilor principiale şi etice, trecerea moralei Evangheliei în viaţa propriu-zisă. Indiferent ce susţine partea seculară, antibisericească, ştiinţa de carte pentru toţi se datorează Bisericii. În România, de exemplu, se spune că şcoala a început în tinda Bisericii.
Să reţinem cele două maxime. Acum să le punem în ordinea etică. Primo: şcoala a început în tinda Bisericii. Secundo: drumul spre iad este pavat cu intenţii bune. Adică, un drum început din tinda Bisericii poate ajunge în anticamera iadului. Nu sunteţi de acord?Evaluaţi creştineşte ce trebuie să înveţe copiii noştri creştini din perspectiva dezideratului ultim al vieţii creştine, mântuirea. Dacă sunteţi curajoşi, veţi recunoaşte că educaţia însăşi este drumul – sau, mă rog, o bandă importantă a marii autostrăzi – către Infern. Astfel, educaţia, un lucru bun în sine, este deturnată să devină un lucru foarte, foarte rău. Un drum care a fost voit spre cer se lăţeşte într-o coborâre dementă.
http://www.constiintaortodoxa.ro/component/content/article/2342.html
