“Doua milioane de kilometri in cautarea Adevarului”, Klaus Kenneth, despre convertirea la Ortodoxie
Ioan Chertitie revine in presa maramureseana
Orice religie trebuie sa raspunda intrebarilor venite din dimensiunea irationala a omului, ce adaposteste teme, precum dobandirea iubirii, teama de moarte, frica de singuratate sau cautarea fericirii. Fiecare dintre noi poate trai o forma de renastere, de reinviere. De-abia dupa ce experimentam o relatie cu Iisus, ne dam seama cat de vinovati suntem fata de cei din jur.
Mi-a fost dat sa ascult la radio, acum doi ani, intr-o parcare din Dumbrava Sibiului, povestea halucinanta a unui om care a experimentat toate marile religii de pe lume, pentru ca intr-un tarziu sa scrie cartea “Doua milioane de kilometri in cautarea Adevarului”, carte ce cuprinde povestea convertirii la Ortodoxie a domniei sale. Domnul Klaus Kenneth, pentru ca asa il cheama, m-a cucerit, dupa primele fraze: “Atunci cand traiesti impreuna cu Iisus, trairea este atat de mareata incat vrei s-o impartasesti si altora. Tocmai de aceea as merge pana in iad sa propovaduiesc Vestea cea Buna a lui Hristos”. Intr-o ora, atat cat a durat emisiunea “Convorbiri duhovnicesti”, am aflat povestea sa.
Violat timp de sapte ani de un preot pedofil
Iat-o: Nascut in Cehoslovacia anului 1945, in niste imprejurari dramatice – refugiul familiei din calea trupelor rusesti – Klaus are una dintre primele experiente, scapand ca prin minune de la moartea prin impuscare, gazare si infometare. Copil razvratit, ajunge in 1957 sef de banda si infractor inrait, avand nenumarate confruntari cu politia. Sufera o perioada traumatizanta din pricina unui preot romano-catolic pedofil, care-l violeaza timp de sapte ani, in urma caruia ajunge sa urasca intreg crestinismul. O data cu prima jumatate a anilor ‘60, viata sa devine tot mai aventuroasa si mai trepidanta; astfel, calatoreste pe bicicleta prin Roma, Nisa, Paris si sudul Frantei. Ajunge apoi baterist intr-un club de noapte din Viena, unde incepe sa se drogheze. Criza sa launtrica incepe sa se adanceasca, ajungand sa duca in Hamburg o viata de noapte presarata cu pornografie, droguri si exces de alcool. Cuprins de ura fata de toti si de toate, are o incercare nereusita de sinucidere. Mi-am dat seama, marturiseste Klaus, ca am o problema cu adevarat grava si m-am gandit ca ma va putea ajuta psihologia, psihanaliza sau psihoterapia. Dar, practicandu-le, am vazut ca tot ceea ce primesc de la ele sunt explicatii si iar explicatii, pe cand eu aveam nevoie sa iubesc si sa fiu iubit. Deci, nu functiona nici asta…, a continuat el.
Practica meditatia transcedentala timp de sapte ani
Incepe cautarile in alte religii, astfel ca intreprinde tot felul de calatorii. Din Maroc si pana in Orientul Apropiat face cunostinta cu islamul, dar in curand isi da seama ca este o religie lipsita de dragoste. Intalneste un guru hindus, care il initiaza in meditatia transcedentala pe care o practica timp de sapte ani. Cu ajutorul zeilor putea sa devina invizibil, putea sa citeasca gandurile oamenilor, primeste capacitati de medium si aude voci de dincolo, tare, clar, devenind astfel superior oricarui om de pe pamant. Si, cu toate acestea, Klaus s-a simtit din ce in ce mai singur. Asta il determina sa caute mai departe. Pleaca in Tibet si patrunde in lumea budismului. Dupa trei ani si jumatate se leapada si de budism, deoarece nici aici nu se ascundea dragostea.
Refugiu in alcool si in dans pana la epuizare
In 1980 se intoarce in Europa, trecand prin Rusia, Polonia si Spania, ramanand in cele din urma sa lucreze ca profesor in Elvetia. Atacurile demonice asupra sa se intensifica, iar Kenneth isi gaseste refugiul in alcool si in dans pana la epuizare. Aflat la limita deznadejdii, cauta ajutor in spiritualitatea sud-americana, calatorind in Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela, Brazilia, Paraguay si Bolivia. Este luat prizonier in Columbia de catre Frontul de Eliberare, care a decis sa-l omoare. Ranit si cu sapte arme indreptate impotriva sa, Klaus a strigat din adancul sufletului sau< “Doamne, daca Tu existi, vino!”. Si a venit pe bicicleta, povesteste Klaus cu o voce tremuratoare. Pare ciudat, insa Dumnezeu se serveste de orice ca sa-ti vina in ajutor. Atunci a iesit din jungla un grup de indieni… “Sunt convins si astazi ca nu prin har, ci printr-o minune am supravietuit atunci…”. Dupa aceasta experienta terifianta, Klaus simte inlauntrul sau ca Dumnezeu a lucrat in chip vadit cu el si ca trebuie sa dea un raspuns tuturor chemarilor din partea lui Hristos. Si asta cat mai grabnic… Intors in Elvetia, Kenneth cunoaste crestinismul prin intermediul unor grupari neoprotestante. Prin intalnirea cu Hristos, viata sa incepe sa se schimbe. Are parte de experiente uimitoare, adevarate minuni, care il intaresc in adevarul crestinismului. Incepe sa ia parte la numeroase evanghelizari in care marturiseste tuturor povestea vietii sale de pana atunci. Cu toate ca are parte de o primire calduroasa in cercurile protestante si catolice din Apus, simte in adancul sau ca totusi ii lipseste ceva. Cautarea nu se sfarsise inca… In 1983 se infiripa legatura duhovniceasca dintre Klaus si Arhimandritul Sofronie Saharov, intemeietorul si staretul Manastirii Essex din Anglia. Aici gaseste implinirea a tot ceea ce ii lipsea pana atunci, chiar daca staretul, dupa cum marturiseste invitatul, l-a cam descurajat la inceput, spunandu-i< “Nu poti deloc sa traiesti ca un crestin, pentru ca trebuie sa mori in fiecare zi fata de omul cel vechi. Numai in Lumina lui Dumnezeu iti vezi sufletul putred. Dar a vedea lucrul acesta este deja un mare har”. Ajunge in scurt timp sa cunoasca o predanie veche de 2000 de ani in care nu s-a schimbat nicio iota din invatatura lui Hristos. Dupa o perioada de “coacere” duhovniceasca, primeste in 1986 botezul ortodox la Geneva.
Povestea lui Klaus m-a naucit. Simteam ca mi se taie respiratia dupa fiecare fraza rostita in limba romana de tanara translatoare. Am auzit ca prin vis cuvantul de incheiere a realizatorului emisiunii, un preot cu mult har< “Multumesc mult si ne rugam ca Dumnezeu sa va dea putere sa-L marturisiti mai departe cu acelasi curaj si cu aceeasi dragoste. Dragi ascultatori, nu uitati ca maine seara, de la ora 19,00, domnul Keneth va asteapta la Biserica din Complexul studentesc Hasdeu din Cluj-Napoca. Sa aveti o noapte binecuvantata! Amin!”.
Simpatie din partea studentilor clujeni
La auzul acestei minunate vesti, sufletul meu a fost inundat de o bucurie de nedescris. Evident, nu puteam sa ratez ocazia de a-l vedea pe acest om care, prin marturia lui, mi-a bulversat viata. Mi-am facut loc cu greu printre studenti. Probabil din respect pentru perii mei albi, un tanar s-a ridicat de pe scaun, invitandu-ma cu zambetul pe buze sa iau loc. Am acceptat cu o oarecare sfiala si in timp ce ma asezam m-am gandit ca intr-adevar am imbatranit. Klaus si frumoasa translatoare, pe care aveam sa aflu ca o cheama Raluca, au fost intampinati cu aplauze furtunoase, semn ca se bucura de multa simpatie in randul tinerilor. Si nu numai. Rotindu-mi privirea prin sala am vazut si alte persoane de varsta mea. Adica trecuti de cincizeci de ani.
Discursul lui Kenneth a fost de o uimitoare simplitate. “Mai intai, vreau sa va spun ca multi oameni, atunci cand imi aud povestea, poveste care pana la urma nici macar nu e povestea vietii mele, ci povestea milei lui Dumnezeu, ajung sa spuna si sa creada ca, daca si unul precum Klaus a reusit sa ajunga la Dumnezeu, atunci inseamna ca e speranta si pentru ceilalti. Zilele trecute am participat la un simpozion in Alba Iulia – Invazia nonvalorilor prin mass-media. Tineretul nu mai merge la biserica, asa cum mergea pe vemuri. Internetul, televizorul, jocurile pe calculator sunt mult mai interesante pentru ei… De aceea, intrebarea simpozionului era< cum putem sa-i ajutam pe acesti tineri? Eu nu cred ca mai putem astepta multa vreme ca oamenii sa vina la biserica, ci cred ca a venit, incet, clipa ca biserica sa iasa in intampinarea lor. Trebuie sa le aratam valorile autentice pe care le avem. E un lucru pe care nu-l putem face decat prin fiinta noastra, pentru ca, daca vom arunca doar cu teologie in capetele lor, nu vom rezolva nimic. Daca, din contra, Duhul Sfant ne preschimba cu adevarat, atunci vine intelegerea si dragostea pentru acesti oameni. Si atunci tinerii vor spune< «Cred ce imi zice! Il vad ca e un model, vad ca traieste ceea ce spune si am motive sa il urmez». Incepe sa se raspandeasca si in tara dumneavoastra yoga, am auzit ca Dalai Lama vrea sa vina in vizita. Toate lucrurile acestea pe care, in Europa de Vest, noi le-am avut deja, vin acum spre Romania. La noi, meditatiile orientale isi fac mendrele de treizeci si cinci de ani deja. Rezultatul? Bisericile crestine sunt goale! Eu cred ca a venit vremea sa luam in serios Ortodoxia. Si cand spun ca Ortodoxia este aur, puteti sa ma credeti, pentru ca le-am incercat pe toate celelalte. Si nu le-am incercat in joaca sau ca sa ma distrez, ci pentru ca voiam sa stiu daca sunt datatoare de viata sau nu. De exemplu, in hinduism am primit putere de la zeitatile la care m-am inchinat, astfel ca am ajuns sa cred ca, daca am putere, nu trebuie sa ma mai tem. Astfel, prin duhurile mele, am invatat sa devin invizibil, am invatat sa citesc gandurile oamenilor, sa fac calatorii astrale, sa primesc vesti de la persoane moarte. Aveam deci capacitati de medium. Pana cand, intr-o zi, am ajuns la concluzia ca sunt stapanitorul acestei lumi. Si, credeti-ma, am reusit sa ma strecor printre garzi pana la presedintele Americii si atunci am vazut ca intr-adevar am puteri asupra oamenilor. O singura putere ramanea, insa, mai mare decat a mea. Puterea mortii. De moarte inca ma temeam. De aceea am vrut sa omor moartea. In acea vreme traiam in Calcuta, India, si am primit o putere nemaipomenita de la infricosatoarea zeita Khali. Dar unde puteam, oare, sa gasesc moartea? Auzisem ca Maica Tereza are niste case ale mortii si m-am gandit ca, daca voi fi prezent intr-una din ele atunci cand moare cineva, voi putea sa ma lupt cu aceasta energie. Eram deci pregatit sa lupt impotriva mortii. Si, atunci, Dumnezeu a intervenit in viata mea – aveam treizeci si cinci de ani – pentru ca, in loc sa intalnesc moartea, am intalnit-o pe Maica Tereza. Iar femeia aceea era plina de dragoste. Era un lucru pe care nu-l mai intalnisem niciodata in viata mea< un om care sa aiba dragoste! Ea nu mi-a vorbit despre teologie, ea m-a strans pur si simplu in brate si mi-a spus: «Klaus, ce vrei? Adevarul il cauti? Daca da, nu trebuia sa vii pana la Calcuta». Batandu-ma cu degetul in dreptul inimii, mi-a spus: «Acolo trebuie sa cauti adevarul. In plus, Klaus, tu pui intrebarea gresit< Ce este adevarul? intrebarea corecta este: Cine este Adevarul? Pentru ca Adevarul e o Persoana, iar Persoana Aceea are un nume< Iisus Hristos!». Nu era ceva ce sa ma intereseze! Pe Acest Hristos crezusem ca L-am gasit in acel preot catolic care m-a abuzat timp de sapte ani. Dar Maica Tereza era altfel. Si, pentru intaia data, eram atins undeva, in adancul inimii mele. Saptamani intregi am tot povestit cu ea, iar ea a observat ca nu sunt pregatit sa primesc crestinismul, ca suferinta mea e inca prea mare. Dupa sapte ani petrecuti in hinduism, am inteles ca aceasta este o religie creata de om, asa ca am aruncat-o peste bord si am pornit spre Tibet. La 5000 de metri, sus, in Himalaya, am gasit urmatoarea mare religie a lumii: budismul. Fascinant. Extraordinar. Infiorator. Am devenit calugar, insa nu am ramas in Tibet, ci am plecat in Thailanda, unde am trait cea mai dura si mai ascetica viata pe care o poate trai un om. Mancam o data pe zi, dimineata, apoi douazeci si patru de ore nu mai aveai voie sa vorbesti, nu aveai voie sa gandesti. Nimic. Doar sa meditezi. Pentru ca Buda a descoperit ca tot raul, toata suferinta din lume vine prin intermediul gandurilor. In fond, Buda avea dreptate, el a observat bine lucrurile acestea. Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe si chiar Hristos ne spun acelasi lucru< demonii, duhurile rele lucreaza prin intermediul gandurilor. Vedeti, prin aceasta, m-am apropiat un pas mai mult de adevar. Insa Buda a spus ca, in consecinta, trebuie sa nu mai gandim. V-as recomanda sa incercati sa nu ganditi vreme de zece secunde. O sa constatati ca este imposibil. Maestrul nostru spunea ca acela care reuseste vreme de sase minute sa nu gandeasca se afla in Nirvana”.
Ce este Nirvana?
Peste intreaga sala s-a asternut un nor de nedumerire. Klaus a prins a zambi, clipind des din ochii sai mici, negri si vioi. Apoi a continuat: “Ce e aia Nirvana? Eu ma lovisem de ea si in India. Acolo, la fel ca si in budism, e vorba de a trece dintr-o stare a fiintei intr-una a nefiintei, a nesuferintei. Astfel, dupa trei ani si jumatate am descoperit ca nefiinta inseamna moarte. Si acesta este punctul in care Buda s-a inselat! Eu am fost in aceasta Nirvana, am creat golul launtric necesar pentru a ajunge acolo, dar, mai apoi, acesta a fost umplut de demoni, demoni pe care i-am vazut biologic, cu ochi trupesti, in meditatie, dar si cand eram in afara ei, treaz. Parintele Zaharia spune intr-una din cartile sale ca Buda a parcurs corect prima jumatate a drumului, aceea de a te dezbraca de vechiul Adam, dar ca el nu a avut cum sa faca si al doilea pas – imbracarea in noul om, in Hristos – pentru ca a trait cu 650 de ani inaintea Lui. La finalul drumului am ajuns la concluzia ca budismul e mort”.
“Hristos nu e legat de cladirea unei biserici”
Sala era plina de freamat. Plutea in aer nerabdarea de a afla cat mai multe lucruri despre acest om cu experiente de viata cu adevarat fabuloase. Din primul rand de scaune se ridica un student masiv, cu parul prins intr-o coada lunga. Intreaba cu o voce baritonala< “Povestiti-ne o intamplare in care ati dat mana cu moartea, dar Cineva v-a salvat”.
Cu o voce calda, Keneth explica zambind: “Eram o data intr-un templu budist. Nu era lumina, fiind pe la ora trei dimineata. In fata statuii lui Buda ardeau cateva candele mici. Pentru a putea ajunge in templu am folosit o lanterna. De ce as fi aprins lanterna in timpul unei meditatii? Am luminat in jurul meu si am vazut trei serpi veninosi, cu inele galbene si negre, care se apropiau amenintator de mine. Daca i-as fi atins as fi murit pe loc. Acolo eram in jungla, nu exista niciun medic… Am sarit si am tipat. Toti calugarii s-au apropiat si i-au prins cu niste bete lungi. Dumnezeu a fost cu mine atunci cand am aprins lanterna…”. Tanarul student nu se multumeste doar cu atat. Insista< “Ce reprezinta pentru dumneavoastra Hristos?”. Kenneth a dat din cap, apreciind inteligenta tanarului, a tusit de doua ori, apoi a explicat cu aceeasi voce blanda< “Hristos nu e legat de cladirea unei biserici. Adevarata Biserica e formata din acei oameni care ii urmeaza Lui… Cu cat ma apropii mai mult de El, cu atat mai mult simt frica lui Dumnezeu. De-abia acum incep sa inteleg ceea ce s-a intamplat cu adevarat pe Golgota. Cand ingenunchez inaintea sfintei mese, spunand rugaciunile, simt ca intru in Rai”.
Din nou se asterne linistea. Din mijlocul salii se aude o voce autoritara, ce aminteste de severitatea tatalui din copilarie. Toate privirile sunt indreptate spre un domn imbracat intr-un costum albastru, impecabil, cu parul alb, mai alb decat al meu. “Cum ati putut sa-l iertati pe preotul care v-a abuzat atatia ani?”. Se vedea clar pe fata domnului Klaus ca intrebarea l-a rascolit. Pret de cateva secunde a zambit trist, ca unei dureroase amintiri, apoi a explicat< “De indata ce Hristos mi-a spus Da, vino, ti-am iertat toate, a venit si primul test< pot sa iert pe cineva care s-a purtat draceste cu mine? Sapte ani de abuzuri. Sapte ani de iad. Ca om, la nivel psihologic, ar fi trebuit sa-l aduc in fata instantei. Dar, in numele Sau, dupa cum spunem si in Tatal nostru< si ne iarta noua…, precum si noi iertam, am putut sa merg la acel preot, sa-i intind mana si, din acea clipa, am devenit liber. Si sunt si astazi liber! Cunosc oameni care n-au reusit niciodata sa se elibereze. Si sunt sigur ca se afla si aici multi dintre dumneavoastra care sunteti adanc dezamagiti de viata, asteptand sa li se faca dreptate. Dar nu, dragii mei, va spun ca, la fel cum am putut eu, la fel poate fiecare, in numele lui Hristos, sa-i ierte pe aceia care le-au facut rau. Aceasta este libertatea si noua invatatura pe care ni le-a daruit Hristos. Aceasta este coborarea spre smerenie, in loc de urcarea spre mandrie, pe care ne-au dat-o demonii”.
Ioan Chertitie
Preluare dupa http://www.informatia-zilei.ro
