Europa si lumea intreaga nu s-a odihnit vreun minut de la al Golgotei ultim cui…
Creştinismul a fost o religie aproape condamnată la moarte în primele secole ale erei creştine. O serie de împăraţi romani au declanşat prigoana creştinilor şi doreau eradicarea acestei credinţe, considerată periculoasă pentru soarta imperiului.
Debutul prigoanei contra creştinilor poate fi plasat în timpul împăratului Nero. Primul împărat roman care a declanşat o prigoană susţinută, bazată pe principii bine stabilite contra creştinilor a fost Marcus Aurelius. Împăratul filosof a comandat execuţii nenumărate contra creştinilor, inclusiv cei din familiile romane de vază. Adept al filosofiei stoice el declanşează persecuţia în numele siguranţei de stat, creştinii fiind văzuţi ca o sectă bizară şi periculoasă pentru perceptele şi viaţa romană. El de altfel instituie ideea de eradicare a creştinismului folosind expresia ”Non licet esse vos”(n.r. nu aveţi voie să existaţi).
Cu toate acestea ştergerea creştinismului devine o adevărată politică de stat în timpul împăraţilor Decius, Diocleţian sau Valerian. Decius a fost primul împărat care a declanşat prigoana susţinută şi organizată a creştinilor. A obţinut tronul imperiul după ce l-a învins pe adversarul său Filip Arabul. Acesta din urmă a fost creştin, iar ura lui Decius, spune Eusebiu în „Istoria bisericii„ a fost declanşată şi de aceast fapt. „ După o domnie de şapte ani, lui Filip i-a urmat Decius. În numele urii care o nutrea faţă de Filip, a început persecuţia împotriva bisericilor, în urma căreia Fabianus(n.r. considerat episcop creştin al Romei) a suferit martiriul.”, scria acesta în „Istoria Bisericii„.
Culmea persecuţiilor contra creştinilor poate fi localizată după cum arată şi istoricii bisericeşti şi nu numai în timpul domniei lui Dicleţian.
Multi istorici contemporani nu se pot decide care eveniment a declansat caderea Imperiului Roman. O parere este ca, dupa ce Imperiul a fost divizat in doua, nu a mai putut sa se ridice la vechea sa glorie. Exista dezbateri referitoare si la religie, care au fost probabil factori decisivi care au separat Imperiul Bizantin de spiritul Romei clasice.
Teodosie I 379-395 a fost ultimul imparat care a condus intregul Imperiu Roman. Tot el l-a impartit in doua, oferindu-i Roma (Vestul) fiului sau Honorius, iar Constantinopolul (Estul) celuilalt fiu al sau, Arcadius. Partea vestica, clasica, a Imperiului Roman a slabit semnificativ cand pamantul a fost impartit, in timp ce estul influentat de greci a continuat sa-si dezvolte aspectele orientale ale culturii. Imperiul Roman, ca imperiu universal, care sa cuprinda intreaga lume civilizata, nu mai exista.
Teodosie I cel Mare a acordat problemelor religioase o atentie deosebita, incat s-a putut spune despre el ca “s-a ocupat mai mult de situatia Bisericii decat de problemele Statului si ale sale” (Sf. Ambrozie). Domnia lui Teodosie a insemnat si revenirea la carma Imperiului a imparatilor ortodocsi, Teodosie fiind primul care a renuntat la titlul de pontifex Maximus, obligatoriu in titulatura unui imparat roman. Inca de la inceputul domniei sale, alaturi de Gratian va incerca sa apere adevarata credinta ortodoxa, credinta universala

Intre 500 dupa Hristos si 1200 dupa Hristos, Bizantul era cea mai bogata natiune din Europa si Asia de Vest. Standardul sau de viata nu era rivalizat de nicio alta natiune din Europa, conducand lumea si din punctul de vedere al artei, stiintei, comertului si arhitecturei. Putem sa spunem ca un “Vis bizantin” a existat cu mult timp inainte de cel american.
Acest vis trebuia spulberat si acaparat …asa apr popoarele migratoare si musulmanii la portile cerului si a pamantului…
Imparatul Bizantin Leon al III-lea (717-741) inaugurează dinastia isauriană -Isauria regiune din Anatolia- Turcia Konya de azi .
Bizantinii au folosit „focul grecesc”, ca şi în timpul lui Constantin al IV-lea, cu 40 de ani mai înainte. La 15 august 718 blocada a fost înlăturată, iar flota arabă distrusă, pe drumul de întoarcere de către o furtună.

Cele două mari victorii creştine împotriva islamului au fost:
1. a lui Leon al III-lea în anul 718

2.Carol Martel la Poitiers (Franţa) în anul 732; ele au reprezentat şi cele două porţi, care s-au închis definitiv arabilor pentru a intra în Europa. Atacurile ulterioare ale arabilor, care n-au lipsit, n-au mai pus în cumpănă existenţa Bizanţului, datorită victoriei din anul 718. Nu a mai existat după aceea un asediu arab asupra capitalei Imperiului.
Leon a fost ajutat de chazari şi a repurtat la Akroinon, în anul 740, o victorie împotriva arabilor. Alianţa cu chazarii s-a întărit după căsătoria, în anul 733, a lui Constantin, fiul lui Leon, cu fiica hanului chazar.
In timpul marelui asediu persan asupra Constantinopolului din 626, în absenţa împăratului cetatea a fost pusă sub protecţia icoanei Maicii Domnului, în care locuitorii şi-au pus toată nădejdea şi care a fost considerată salvatoarea cetăţii. Iată de ce nu mai apare atât de paradoxal faptul că tocmai împăraţii care au restabilit puterea imperială în Bizanţul aflat în criză au fost cei care au promovat iconoclasmul. Prigonirea icoanelor era însoţită de fapt de restaurarea cultului împăratului, sub imperil pacatului capital -slava desarta -mandrie …

Raul gaseste intotdeauna o cale de a ispiti si distruge binele…astfel folosindu-se de pacatul trufiei ,a slavei desarte ajunge la Imparat.
Marele teolog rus Alexander Schmemann spune despre ispita raului : Cutremurătoarea putere a răului nu rezidă în răul în sine, ci în faptul că răul distruge credinţa noastră în bine, distruge convingerea noastră că binele este mai puternic decât el. Acesta este înţelesul ispitei.
In 727 LEON al II lea la 10 ani de la victoria asupra musulmanilor hotareste să condamne cultul imaginilor religioase, care existase netulburat până atunci, şi să distrugă imaginea lui Hristos de pe porţile de bronz ale palatului imperial.
Intre 727-787 timp de 60 ani aceasta dinastie a impus recunoaşterea iconoclasmului ca doctrină ortodoxă.
Gratie monahilor ,Romei si Ierusalimului lucrari de o valoare inestimabila au fost ascunse in manastiri sau scoase din tara spre apus si orient.
Daca Caile Domnului sunt nebanuite ,putem afirma ca si Caile Maicii Domnului sunt tainice astfel aceasta rusine a iconoclasmului a fost stopata de DOUA FEMEI !

Imparateasa IRINA regenta lui Leon al IV-lea in 787 a restabilit cultul icoanelor şi a formulat doctrina ortodoxă în ceea ce priveşte cinstirea icoanelor, la aceasta contribuind scrierile sfântului Ioan Damaschin de la mănăstirea Sfântul Sava din Palestina.

Intre 815-843 pt 28 ani suflul iconoclasmului revine si vine din nou o femeie posibil ca o cinstire a FEMEII si a Maicii Domnului-in 843
Astfel, la moartea împăratului Teofil, soţia lui, împărăteasa Teodora, devenită regentă, a decis pentru ultima oară abolirea iconoclasmului şi a reuşit să reunească în mod paşnic un nou sinod în anul 843. Cu această ocazie, sinodul de la Niceea din anul 787, care formulase doctrina ortodoxă în ceea ce priveşte cultul icoanelor a fost confirmat şi pus în rândul marilor sinoade ecumenice. Fiind o încununare victorioasă a unei lupte îndelungate, sinodul de la 843 a decis ca în fiecare primă duminică din Postul Mare Biserica să pomenească acest eveniment ca sărbătoarea victoriei Ortodoxiei, ceea ce s-a păstrat în tradiţia Bisericii până astăzi.

Si sarim 1.300 ani pana in zilele noastre ,precum psalmistul David sau Apostolul Petru 2.3
„ Căci, înaintea Ta, o mie de ani sînt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.” Psalmul 90
o zi la Domnul este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o singură zi!

Navalirile barbare se numesc imigrare ! Iar iconoclasmul e inlocuit de corectitudine politica ,multiculturalism si ecumenism …

Imigrarea în masă e un fenomen ale cărui cauze sunt abil create de Sistem .

Ceea ce se încearcă să se afişeze ca fiind fructul ineluctabil al istoriei, în realitate este un plan studiat în jurul mesei şi pregătit de decenii pentru a distruge complet chipul Vechiului Continent.
Puţini ştiu că unul dintre principalii ideatori ai procesului de intregrare europeană a fost cel care a planificat genocidul programat al popoarelor europene. Este vorba de un personaj obscur a cărui existenţă este ignorată de mase, dar pe care cei puternici îl consideră ca fiind tatăl fondator al Uniunii Europene,chiar tatal minciunii in contextul proiectat.
Numele său e Richard Coudenhove Kalergi.

În 1922, la Viena, pune bazele mişcării „Paneuropa” care are ca scop instaurarea unei Noi Ordini Mondiale bazată pe o Federaţie a Naţiunilor condusă de Statele Unite. Unificarea europeană ar fi constituit primul pas spre un unic Guvern Mondial.
În cartea sa „Praktischer Idealismus”, Kalergi declară că locuitorii viitoarelor State Unite ale Europei nu vor fi popoare originale ale Bătrânului Continent, ci o subumanitate bestializată de amestecul rasial. El afirmă fără jumătăţi de măsură că e necesar ca popoarele europene să se amestece cu rase asiatice şi de culoare pentru a crea o turmă multietnică fără calitate şi uşor de dominat de către elita la putere.
Kalergi, în „Praktischer Idealismus”: „Omul viitorului e de sânge mixt. Rasa viitorului eurasiatică-negroidă, extrem de asemănătoare cu anticii egipteni, va înlocui multiplicitatea popoarelor cu o multiplicitate de personalităţi.”
Gerd Honsik descrie astfel esenţa Planului Kalergi: „Kalergi proclamă desfiinţarea dreptului de autodeterminare al popoarelor şi, succesiv, eliminarea naţiunilor prin intermediul mişcărilor etnice separatiste sau imigrării în masă. Pentru ca Europa să fie dominabilă de către elită, pretinde transformarea popoarelor omogene într-o rasă amestecată de albi, negri şi asiatici. Acestor metişi el le atribuie cruzimea, infidelitatea şi alte caracteristici care, după părerea sa, trebuiesc create conştient deoarece sunt indispensabile pentru a genera superioritatea elitei.”
Deşi nicio carte de istorie nu vorbeşte despre Kalergi, ideile sale au rămas principalele surse de inspiraţie ale actualei Uniuni Europene. Convingerea că popoarele Europei trebuiesc amestecate cu negrii şi asiatici pentru a distruge identitatea şi pentru a crea o singură rasă metisă, se află la baza tuturor politicilor comunitare adresate integrării şi apărării minorităţilor. Nu este vorba de principii umanitare, ci de directive emise cu o determinare nemiloasă pentru realizarea celui mai mare genocid din istorie.
În onoarea sa a fost constituit premiul european Coudenhove-Kalergi care la fiecare doi ani premiază europeiştii care au ieşit în evidenţă prin punerea în practică a planului criminal Kalergi. Printre aceştia găsim şi nume de calibrul Angelei Merkel sau lui Herman Van Rompuy.
Pe scurt, teza Planului Kalergi a constituit şi constituie şi astăzi fundamentul politicilor oficiale ale guvernelor menite să promoveze genocidul popoarelor europene prin imigrarea în masă. G.Brock Chisholm, fostul director al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), demonstrează că a învăţat bine lecţia lui Kalergi când afirmă: „Ceea ce oriunde in lume trebuie să se aplice e să se practice limitarea naşterilor şi căsătoriile mixte, şi asta cu scopul de a crea o singură rasă într-o lume unică ce depinde de o autoritate centrală” („USA Magazine” 12 august 1955)

Declinul creștinismului practicant în Europa, contracarat în același timp de secularismul maselor și de ateismul militant al elitelor, nu mai este un simplu moft trecător, ci este o certitudine. Cifrele demonstrează că majoritatea în Europa nu mai sunt creștinii, ci sunt cei ce se declară „fără religie”, pe măsură ce ia amploare un alt fenomen pe Bătrânul Continent și anume islamizarea acestuia. Pe măsură ce numărul de credincioși a scăzut constant în ultimele decade, multe temple au fost practic abandonate, în timp ce numărul moscheilor crește simțitor. Pe de altă parte influența creștinilor în politică este tot mai scăzută, în timp ce politicile umaniste de stânga, puternic influențate de lobby-ul LGBT, domină agenda majorității guvernelor.
Franța – Conform unui raport al Senatului francez, 2 800 de biserici vor fi demolate în Franța, multe din acestea cu o vechime de secole. Decizia a fost luată datorită costurilor de restaurare ce sunt mai ridicate decât cele de demolare.

Biserica Angliei, CARE L-A DAT CA MARTIR PE THOMAS MORUS pentru refuzul său de a-l recunoaște pe Henric al VIII-lea drept cap al Bisericii Angliei, nefiind dispus să renunțe la principiile sale și la religia sa catolică, acel refuz având drept consecințe terminarea carierei sale politice, închiderea sa înTurnul Londrei, și apoi executarea lui pentru înaltă trădare cunoscută în lume .Azi Biserica Episcopală Anglicană, are 16 000 de biserici în Marea Britanie. Cu creștinismul aflat într-un pronunțat declin, opțiunea administrativă este de a închide 2 000 de temple. În aceste locuri se întâlnesc de obicei mai puțin de zece credincioși, majoritatea acestora fiind de o vârstă înaintată. Acest lucru face neviabile cheltuielile de întreținere a acestor temple, așa că opțiunea este transformarea acestora în „biserici de vacanță” ce se deschid doar în săptămânile de Crăciun și de Paște, când mulți credincioși nominali caută o biserică în virtutea obiceiului.
În ultimele decade în Germania, peste 350 de biserici au fost închise. Politicienii de stanga au ca obiectiv „integrarea cât mai rapidă” a miilor de refugiați musulmani ce sosesc în Europa în fiecare săptămână. Conform propunerii, bisericile creștine trebuiesc demolate pentru ca moschei musulmane să fie construite pe respectivele locuri.
Asistăm la un asalt fără precedent în modernitate, nu doar împotriva unui lucru, ci împotriva unor fundamente pe care s-a sprijinit până acum societatea, nu doar tradițională, pentru că aceasta e una foarte veche, ci societatea firească, care nu poate funcționa altfel și nu poate respira decât dacă are niște repere stabile”, a spus Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, într-un dialog cu scriitorul Sorin Lavric.

Un rol important în acest asalt îl are vocabularul, iar cuvintele au putere de persuasiune a spus, la rândul său, Sorin Lavric:

„Astăzi trăim un război nominalist, asemănător cu cel din Evul Mediu, numai că acuma nu mai este nevoie de Dumnezeu sau de spirit, care sunt noțiuni repudiate, și acum vorbim despre alți termeni stindard care sunt folosiți cu putere de persuasiune. Sunt termeni cu sens pozitiv, gen toleranță, nediscriminare, democratic, drepturile omului, liberalism, societate deschisă, corectitudine politică, valori democratice, valorile Uniunii Europene… Acestea sunt cuvinte infailibile, nu ai voie să le tăgăduiești. Toți termenii aceștia alcătuiesc un limbaj aproape liturgic. Asta este paradoxul! Ei sunt niște atei, sunt împotriva Bisericii, a religiei, și totuși reflexele gândirii lor sunt cvasi-religioase. Ei, când pomenesc de aceste cuvinte o fac cu o devoțiune aproape stârnitoare de crez.
Vasile Bănescu atrage atentia asupra permanentei vânturare a amenințării„legionarismului”
Scriitorul spune că termeni precum „populist” sau „legionar” sunt „pilule de propagandă”, concepute pentru a manipula opinia publică.

„Acesta este războiul nominalist. Iau un termen, îl arunc pe piață și în același timp îi dau cititorului sau ascultătorului, o dată cu termenul, și sentimentul, conotația, reacția afectivă pe care trebuie să o aibe. Nu zic doar populist, trebuie să vă fie limpede că populist este cu un sens negativ, trebuie să-l digerați cu reținere. Omul naiv le ia ca atare și crede că acestor termeni le corespunde ceva în realitate. Si așa se alcătuiește lumea aceasta de propagandă ideologică, iar dacă nu ai busolă, nu ai discernământ – trebuie să ai o busolă transcendentă -, altfel te pierzi, nu ai cum, e o cutie de rezonanță, cum zic în prefața cărții, ești degringolad, nu ai reper”, a continuat Lavric, conform blogului Român Ortodox în Franța.

În ceea ce privește toleranța, Vasile Bănescu afirmă că nu este o valoare în sine, iar din punct de vedere creștin este o slăbiciune.
„Toleranța nu este o valoare în sine. Din punct de vedere creștin toleranța este o slăbiciune pentru că te pune în situația de a nu pune capăt răului și de a-l păstra lângă tine sub forme mai mult sau mai puțin benigne. Din punct de vedere creștin lucrurile stau altfel. Fermitatea în fața răului e recomandată. Nu în fața persoanei, repet, persoana niciodată nu e discreditată în creștinism, oricât de păcătoasă ar fi ea, dar răul pe care îl propagă în spațiul public, și nu numai, trebuie stopat. Așadar toleranța nu este o valoare”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Sorin Lavric a spus că legea trebuie să fie expresia obiceiurilor unei societăți, nu împotriva acelor cutume.

„Ideal ar fi ca legea să fie expresia sublimă, expresia curată a cutumei, ea trebuie să fie în prelungirea obiceiurilor. In UE legile se dau împotriva obiceiurilor dintr-o societate. Cazul clasic: căsătoria între bărbat și femeie. Asta nu mai e o cutumă, trebuie să o schimbăm, introducem o nouă lege prin care, ca de obicei, ne dovedim toleranți, înlăturăm discriminarea -fără să ne dăm seama că în felul acesta desființăm și noțiunea de căsătorie și noțiunea de familie”.

„Proiectul european nu mai reprezintă aproape deloc cu proiectul părinților fondatori ai Uniunii Europene. Noi la asta am vrut să aderăm, nu la o Europă ideologizată, care te forțează uneori să accepți lucruri care sunt menite să facă tabula rasa din ceea ce reprezintă zestrea ta culturală, spirituală, identitară”.

Polonia și Ungaria sunt cele două fortărețe care se opun curentului federalist venit dinspre Bruxelles”, a adăugat Lavric. Acesta a mai zis că promotorii „noilor valori” ale Europei încearcă să-i convingă pe oameni că apărarea propriilor valori este o iluzie și că opoziția este inutilă.

Suntem atât de tribali și de retrograzi încât nu percepem adierea binelui, pe care vor să ni-l aducă cei de la Bruxelles și, atunci, în îngustimea și în obtuzitatea noastră, ne opunem unui proces care oricum este inexorabil. Este exact concepția marxistă! De ce vă împotriviți mersului istoric, care oricum este peste capul nostru? Asta înseamnă uzurparea providenței de tip divin! O dai la o parte, și în locul ei pui mersul obiectiv al progresului rațiunii în UE. Nu vă împotriviți că nu aveți cum, sunteți retrograzi, sunteți tribali. Astea sunt cuvintele de anatema pe care le rostesc. Dacă le iei aceste cuvinte, ei nu se mai pot exprima, nu știu cum vor vorbi, vor vorbi în alt jargon pe care trebuie să și-l plăzmuiască”.

Vasile Bănescu critica modul în care se prezintă știrile în România, afirmând că există o majoritate tăcută care deja s-a săturat de ceea ce îi este prezentat.
E nevoie de un mesaj intelectual care să vină din altă parte”.
Sorin Lavric afirma că există un gol spiritual în Occident, loc în care islamul pătrunde „ca prin brânză”.
„Golul, carența, absența credinței pe care aceste curente ateiste le-a provocat înlăuntrul creștinismului a dat naștere unor spații goale, care sunt un sol prielnic pentru apariția islamului. Islamul intră ca în brânză acuma în Occident pentru că acuma nu mai are o religie de care să se lovească, de care să se izbească, iar corectitudinea politică nu poate fi un adversar pe măsură. N-au nici o șansă adepții corectitudinii politice în fața islamului, pentru că ei nu au nimic transcendent, absolut nimic. Într-adevăr, noi creștini fiind, avem doi dușmani, și corecții politic și extremiștii islamici”, a declarat el.
Cardinalului Robert Sarah, din Guineea Franceza , prefectul Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor din Vatican in cartea Ori Dumnezeu, ori nimic – își argumentează temeinic părerile cu privire la raportul dintre Biserică și societatea contemporană în aspecte privind morala, credința și diferitele ideologii: liberalism, relativism, secularizare, ateism. Crescut într-o familie profund catolică și într-un ambient în care familia „rămâne prima celulă a societății… creuzetul de valori care irigă întreaga cultură”, cardinalul își exprimă îngrijorarea cu privire la această realitate. El consideră că ” Europa și Occidentul trebuie să regăsească simțul familiei privind tradițiile pe care Africa nu le-a abandonat niciodată”.
Ori Dumnezeu, ori nimic – indică o alegere radicală care privește, pe de o parte, coerența credinței autorului și, pe de altă parte, perplexitatea Occidentului care mărturisește despre sine că nu are „rădăcini creștine” și consideră această mărturisire drept un „act de suicid”. Viitorul nostru este în mâinile lui Dumnezeu și nu în agitația zgomotoasă a negocierilor umane, chiar dacă ele ar putea pareautile. Chiar și astăzi, strategiile noastre pastorale fără cerințe, fără apel la convertire , fără o întoarcere radicală la Dumnezeu, sunt căi care nu conduc nicăieri. Acestea sunt jocuri corecte din punct de vedere politic, dar care nu ne pot duce la Dumnezeul răstignit, adevăratul nostru Eliberator.

Oameni care urăsc Europa, urăsc rasa albă, urăsc istoria acestei Europe, și vor pur și simplu să o stârpească, să o înlăture și sa o înlocuiască cu acest conglomerat european pe care l-au gândit începând cu al Doilea Război Mondial. Cine sunt sforarii? Ii putem doar banui ascunsi in spatele illuminat ai cladirilor ornate in scutul rosu protector.
Sf Pavel in Rom 7. 19 arata clar sursa .Căci nu fac binele pe care îl vreau, ci săvârşesc răul pe care nu-l vreau.20 Aşadar, dacă ceea ce nu vreau, aceea fac, nu mai sunt eu cel care fac, ci păcatul care locuieşte în mine.
Iar Sf Ioan arata calea salvarii : „Dumnezeu este iubire” – quoniam Deus caritas est, 1In 4,8) nu-i o definiţie filozofică, ci o constatare. Apostolul rezumă într-o propoziţie istoria mântuirii: Dumnezeu alege, iartă, rămâne credincios legământului său în ciuda infidelităţilor poporului şi, în Isus Cristos se manifestă ca iubire ce se dăruieşte şi se lasă răstignit. Iubirea care vine de la Dumnezeu este gratuită, deoarece Dumnezeu are iniţiativa şi iubeşte cel dintâi. Dumnezeu nu se cruţă în iubire, ci se dăruieşte în întregime până la jertfirea de sine; eliberează, nu încătuşează.
Traian Ungureanu foloseste trist dar genial noua ordine si directie vest europeana impusa din umbra pacatelor …prin expresia Cu moartea pe viaţă călcînd…tocmai in perioada post pascala si de pre rusalii …nu este aceasta cultura a mortii o victorie zdrobitoare a raului patruns pana in fibrele civilizatiei crestine ? Razboiul a inceput in doi in gradina Edenului se vrea lung ,bataliile s castigate deja mai pe ascuns mai la vedere in superioritate clara…iudele nu mai stau in tarina olarului ci -s la costum ,in banci de sticla, cancelarii si basilici iar turma mica imprastiata sta agale si asteapta.
Cultura mortii prinde viata..icoanele lacrimeaza. În Marea Britanie, Belgia, Olanda, Elveţia, cine e prea tînăr sau prea bătrîn, prea obosit sau neputincios, e selectat şi eliminat tocmai pentru că sistemul merge strună. Tocmai pentru că mecanismul prosperă, perfect acoperit legal şi îngăduit medical. Pentru ca un chip sa fie frumos are nevoie si de lumina si de umbra spunea Nitzsche ,iar mai tarziu decreta Dumnezeu a murit ! Iata azi in occident in spitale Nitzsche e la el acasa. Viaţa şi moartea, nefiind de la Dumnezeu, pot fi îngăduite sau oprite de mîna de pe robinet. Atotputernica mînă de pe robinet. Locţiitorul lui Dumnezeu. Totul merge sau e curmat etanş, politicos şi doct. Medici, judecători şi alţi oameni de seamă ştiu cînd şi ce trebuie făcut pentru ca rebutul să fie scutit de viaţă, în propriul interes. „In his best interest“ – cum spune cea mai nobilă sentinţă capitală vreodată rostită printre oameni. Bine n-aţi mai veni în civilizaţia occidentală a morţii !

Civilizaţia funerară a cîştigat încă o bătălie. Cu moartea pe viaţă călcînd…
Tolstoi spunea ca omul care moare sufleteste e un cadavru vertical, iar sociologul prof Ilie Badescu rezuma succint :
Singura cale de ieşire, este adusă prin cultura credinţei şi a vieţii, să fii următor al lui Hristos, Imitatio Christi cum spunea Thomas Kempis .
Ceea ce e trist ca asistam anesteziati la fenomen.
Daca acum 1300 ani Roma si Ierusalimul au salvat Bizantul cred ca acum e randul estului -Moscova a treia- Roma sa salveze occidentul ,sau cea mai ramas din ea,turma mica…

Duhul Sfant si Maica Domnului sa ne aiba in paza…
Noi suntem turma cea mică, fericită
De Domnul Isus ea este pregătită.
/: Domnul ne-a iertat păcatul,
Dar să nu mai facem altul,
Bucură-te turmă mică, fericită. :/

Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia. Luca 12 .32

Postat: 17/05/2018 la 06:38 , Scris de Attila Simon. Categoria: Gândul zilei.
Comentariu | Trackback